Închide

Walter atacă primăria. Romprest a contestat rezultatul doi al licitației pentru salubrizarea Clujului

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 12, 2014 0 732

Decizia primăriei de a atribui contractul de 30 de milioane de euro pentru salubrizarea Clujului în următorii opt ani de zile către firmele din grupul german RER a fost contestată din două părți. După Rosal, o altă societatea ofertantă, Romprest a contestat decizia.

sursa foto: www.romprest.ro

Societatea deținută de patronul Universității Cluj, Romprest Service, a atacat rezultatul licitației și anume atribuirea în 1 iulie a contractului către ASOCIEREA RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA, RETIM ECOLOGIC SERVICE, RER ECOLOGIC SERVICE, RER ECOLOGIC SERVICE GALATI (sectorul I) și ASOCIEREA RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU, RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU (sectorul II). În contestația formulată, societatea lui Walter susține că una dintre firmele din asociere, RER Ecologic Galați nu deține licență de la Autoritatea Națională de Reglementarea pentru Servicile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) pentru a desfășura activități de salubrizare.

“Pentru respectarea principiilor utilizării eficientea fondurilor publice, autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere nu numai atribuirea contractului ofertanților care au avut cele mai bune oferte ci și aspectul că acestea se fundamentează pe tarife reale, justificate și care să asigure îndeplinirea contractului la parametri calitativi și cantitativi prevăzuți în caietul de sarcini. În respectarea principiului mai sus enunțat, autoritatea contractantă avea obligația să analizeze tarifele pe operațiuni și, implicit, componența acestora”, se mai arată în contestație. Rosal susține că preșurile ofertate de asocierile de firme din grupul RER sunt subevaluate intenționat, sub valoarea minimă la care se putea oferta pentru activitățile din caietul de sarcini, exemplificând cu tarifele pentru spălat din furtun sau măturat manual. Mai mult, Romprest arată că în ceea ce privește tarifele, comisia de licitație a primăriei a descalificat oferta unei alte societăți participante la procedură, Polaris M. Holdig, pe aceleași considerente, prețuri subevaluate.

Rezultatul procedurii a fost contestat și de societatea Rosal, un alt ofertant descalificat de comisia de licitație a primăriei. Comisia de licitație a primăriei a atribuit contractul către firmele din grupul RER a doua oră. Inițial a atribui licitație către Supercom, însă CNSC și instanța a stabilit, în urma contestațiilor, că Supercom a fost favorizată de primărie să cîștige (la criteriul redevență) și a decis anularea rezultatului, plus descalificarea firmei Brantner-Vereș (pe același motiv). Consiliul a decis ca ofertele Rosal și Polaris M. Holding să rămână descalificate așa cum a decis inițial comisia de licitație a primăriei. Comisia calificase aceste oferte ca neconforme, la fel și pe cea a societății Romărest Service. Florina Walter declarare după atribuirea contractului către Supercom că nu va contesta deciazia comisiei de licitație.

RER Servicii Ecologice Buzău face parte din grupul de firme germane RER şi este precursoare al REBU care a început afacerile cu gunoaie în 1999, deţinând monopolul printr-un contract de asociere cu Primăria Capitalei. Numele RER se leagă de cel al deputatului de Buzău, Cezar Preda, membru de vază al PDL. Potrivit informaţiile din România Liberă, aceasta a fost şi director la RER Buzău, însă a demisionat din funcţiile deţinute la societăţi comerciale în 2005. RER este patronată de familia germană Remmert, dar în România, este încă legată de persoane importante conectate la partidul democrat liberal. RER România se ocupă sau se ocupa de salubrizare în Bucureşti, Timişoara, Buzău, Oradea, Galaţi, Brăila, Tulcea sau Deva, în baza unor contracte cu autorităţile publice.

Romprest este deţinută de omul de faceri Florian Walter, fost acţionar la echipa de fotbal Dinamo Bucureşti până în 2009, atunci când a preluat pachetul majoritar de acţiuni la „U” Cluj de la Consiliul Local. Omul de afaceri a renunţat la echipa „Şepcilor roşii” în vara lui 2012, alegând să se implice financiar la Petrolul, însă anul trecut s-a reîntors şi a fost prezentat din nou de primarul Emil Boc ca omul care ţine „U” în viaţă. Romprest a participat şi la licitaţia din 2009 pentru salubritatea menajeră, însă a piedut. În vremea respectivă s-au făcut speculaţii că societatea aştepta, după preluarea echipei Universitatea, să-şi recupereze investiţia prin intermediul unor contracte cu administraţia publică locală. Informaţiile au fost negate de foştii oficiali ai administraţiei publice şi judeţene – Boc, Apostu şi Alin Tişe. Romprest deţine contractul de salubrizare cu primăria sectorului I condusă de Andrei Chiliman, contract adjudecat pe 25 de ani, începând cu 2008, contra sumei de 550 de milioane de euro, potrivit relatărilor din presa centrală. Numele lui Walter apare şi în „dosarul transferurilor” fotbaliştilor de la „U” la Petrolul Ploieşti. Anul trecut, Romprest a câştigat un contract important cu primăria Timişoara de câteva zeci de milioane de lei, în cadrul unul proiect european, pentru reabilitarea centrului oraşului, potrivit debanat.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.