Închide

Centrul Clujului e plin de graffiti-uri, Poliția Locală se laudă că a prins un vandal în flagrant, l-au amendat cu 2.000 de lei

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 04, 2019 1 109

Centrul Clujului e plin de graffiti-uri iar azi Poliția Locală din oraș se laudă că a prins și amendat, în sfârșit, un graffer prins în flagrant.

E vorba de un tânăr de 36 de ani din Mediaș, prins aseară de poliţiştii locali din Cluj-Napoca, aflați în patrulare pe strada Octavian Petrovici. Contravenientul, spun polițiștii, ”executa inscripții de tip graffiti pe peretele clădirii Muzeului de Istorie”.

Acesta a fost dus la sediul Poliției Locale unde a fost amendat cu 2.000 de lei.

Să mai spunem că ultima dată când Poliția Locală din Cluj-Napoca s-a lăudat cu o astfel de ispravă, când a prins un vandal în flagrant delict, a fost în urmă cu mai bine de un an – mai exact în 31 mai 2018, când amenda dată a fost de 1.500 de lei.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare