Închide

Ce preţuri se cer pe apartamentele şi terenurile din preajma noilor cartiere promise de administraţia locală

EconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 13, 2019 0 1194

După ce în anii de boom imobiliar oraşul s-a dezvoltat haotic, cu apariţia de noi „cartiere”, cu blocuri înaintea drumurilor sau a serviciilor, administraţia promite acum proiecte pentru noi cartiere, integrate, a căror dezvoltare să fie gestionată de Oraş. Este vorba mai ales despre proiecte „reîncălzite”, despre care se vorbeşte de ani de ani de zile, dar, pe unele componente, au început anumite demersuri pentru a se trece de la planşe de sertar la şantier. Un portal imobiliar face lista acestor noi proiecte şi prezintă preţurile cerute acum în zonele care ar urma să îşi schimbe faţa, dacă ansamblurile administraţiei se vor realiza vreodată. De menţionat că aceste zone sunt acum descrise în ghidul imobiliar al tranzacţiilor din Cluj-Napoca ca având „urbanizare de calitate slabă” şi mari minusuri la capitolele Infrastructură şi Spaţii publice.

„Este vorba despre patru noi cartiere, unul de talia Mănăşturului, altul în apropierea viitoarei centuri metropolitane, iar celelalte dedicate tinerilor şi specialiştilor în inovare şi cercetare. Două proiecte sunt încă pe foaie, pentru restul au început demersurile”, sintetizează reprezentanţii portalului CompariImobiliare.ro.

 

Despre proiectele anunţate de primărie puteţi citi şi aici:

2019, anul marilor vechi proiecte la Primărie și primul în care primarul spune că le cere oamenilor săi să facă un salt în privința calității serviciilor

 

Pentru început: care sunt noile mega-proiecte?

În 2019 se va lansa concursul de soluții pentru trasarea de la zero a unui cartier nou pe 238 de hectare din Sopor. Primarul Emil Boc a declarat că speră chiar ca la final de an să se poată construi în respectiva zonă potrivit planului stabilit de Primărie. Până la finalizarea concursului de soluții și la proiectarea propunerii câștigătoare, autorizațiile de construire pentru Sopor sunt blocate. Cartierul Primăriei de 75 de hectare din Borhanci este „la buton” de pornire, însă depinde de lărgirea arterei Borhanci și va fi blocat până la realizarea respectivei reconfigurări.  Pentru asta, primăria are nevoie de o bucată de teren aflată în proprietarea statului. Până la rezolvarea situaţiei, construcţiile imobiliare pe Borhanci şi Bună Ziua vor fi limitate printr-o hotărâre de Consiliu Local. Cu o singură excepţie: doar construcțiile de sub 20 de apartamente vor fi autorizate. Terenurile care vor fi concesionate pentru case vor avea între 300 şi 500 mp, însă vor exista şi locuinţe sociale. Oficialii de la primărie vorbesc din nou despre „Cluj Innovation City”, proiect lansat cu ani în urmă, pe hârtie. În şantier au intrat însă doar două centre ale primăriei. De altfel, mulţi specialişti şi observatori ai pieţei imobiliare se îndoiau că un proiect-mamut de genul celui anunţat în Lomb ar avea mari sorţi de izbândă. Totuşi, CIC-ul a revenit în discursuri. În 2019 se va termina drumul din cartierul Lomb și se va pregăti un masterplan cu o componentă de locuire. Aici ar urma să se realizeze locuinţe, dar şi o zonă de proiecte legate de domeniul Cercetării-Dezvoltării. De asemenea, administrația vrea să reintre în parteneriat cu Armata (Ministerul Apărării Naţionale) pentru un proiect de locuințe pe Valea Gârbăului care să fie corelat cu proiectul centurii metropolitane – un alt proiect despre care se făcea vorbire de mai mulţi ani.

 

Ce preţuri se cer acum în aceste zone? (vs preţurile de vânzare din 2017)

La început de 2019, preţurile cerute pe apartamentele şi terenurile de vânzare în zonele viitoarelor cartiere ale Clujului pornesc de la 1133 de euro/mp şi trec de 1.500 de euro/mp, potrivit datelor CompaiImobiliare.ro.

În toate aceste zone învecinate cu viitoarele proiecte preconizate, preţurile cerute acum sunt considerabil mai mari decât cele care se înregistrau în tranzacţii oficiale în 2017, conform ghidului întocmit pe baza datelor înregistrate la primărie şi publicat anul trecut. Trebuie avut în vedere desigur şi faptul că preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut la nivelul întregului oraş.

Borhanci

Potrivit CompariImobiliare.ro, preţul mediu cerut acum pe apartamentele din Borhanci e de 1.363 euro/mp, iar în vecinul cartier Bună Ziua e de 1.476 euro/mp. În 2017, preţul mediu de vânzare în Borhanci era de 1.044 euro/mp, potrivit datelor oficiale din tranzacţii.

Colonia Borhanci este amplasată în sudul livezii Pallocsay şi în estul coloniei Becas. Accentul este pus asupra dezvoltărilor imobiliare de tip rezidenţial. Zona este preponderent alcătuită din locuinte individuale cu regim de înălţime parter sau parter şi etaj, existând însă şi blocuri cu 4 (sau chiar 6 etaje). Potrivit descrierii din ghidul oficial al tranzacţiilor imobiliare din oraş, „cartierul are o urbanizare de calitate slabă, lipsind elemente de infrastructură (utilităţi, drumuri), spaţii verzi amenajate, unităţi de învăţământ”.

În Sopor, preţul mediu cerut e acum de 1.541 euro/mp, potrivit CompariImobiliare.ro, iar în 2017 media preţurilor din tranzacţii era de 1.196 euro/mp, conform ghidului realizat pe baza datelor de la primărie.

Colonia Sopor este localizată în partea de sud-est a municipiului, în apropierea livezii Palocsay şi a cartierelor Gheorgheni şi Între Lacuri. În general, imobilele din acest cartier au destinaţie rezidentială, cele mai multe fiind vile individuale. „În decursul ultimilor ani zona Sopor a fost intens dezvoltată, indicatorii urbanistici au făcut posibilă dezvoltarea de blocuri rezidenţiale cu 4-10 etaje. Fiind un cartier nou-dezvoltat lipsesc elementele urbane de integrare (infrastructură, spaţii publice amenajate, piaţete). În imediata vecinătate a cartierului este situată Baza Sportivă Gheogheni”, aminteşte ghidul tranzacţiilor imobiliare.

Lomb

În zona Iris, preţul mediu solicitat acum pe apartamente, conform CompariImobiliare.ro a ajuns la 1.293 euro/mp. În 2017, preţul mediu al apartamentelor vândute era de 1.074 euro/ mp. Cartierul Iris este amplasat în partea de nord a municipiului, în zona industrială. Este delimitat de Valea Chintăului (nord), ieşirea spre Apahida (vest), Someşul Mic (sud), str. Oaşului si str. Odobesti (vest) şi include un mix de proprietăţi industriale, blocuri şi vile individuale. Principalele artere de circulaţie sunt str. Oaşului, Bd. Muncii, str. Fabricii şi str. Maramureşului.

Valea Gârboului

Conform CompariImobiliare.ro, în zona Făget preţul mediu cerut este de 1.133 euro/mp. În 2017, preţurile din tranzacţii erau de 1.086 euro/mp. Conform ghidului imobiliar, Colonia Făget este localizată în partea de sud a municipiul, în apropierea pădurii Făget şi cartierului Europa. „Cartierul este caracterizat în general de zone verzi împădurite şi zone cu destinaţie rezidenţială. Locuinţele individuale ocupă ponderea cea mai însemnată”. Şi de aici lipsesc elementele urbane de integrare (infrastructură, unităţi de învăţământ, spaţii publice amenajate.

Terenuri

Cele mai scumpe terenuri sunt în Bună Ziua, cele mai ieftine în Iris.

Preţuri cerute pentru terenuri de vânzare, conform CompariImobiliare.ro:

Borhanci

Borhanci – 120 €/mp

Bună Ziua – 231 €/mp

Sopor – 98 €/mp

Lomb

Iris – 71 €/mp

Valea Gârboului

Făget – 115 €/mp

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.