Închide

Ce face un „şaman” modern? Dialog cu australianul Ian Peric, între meditaţie, dans şi consultanţă corporativă

ActualitateSocialTop News by Actual de Cluj - aug. 22, 2015 0 1474

Povestește că a călătorit prin lume, a trăit şi a comunicat cu şamani, călugări şi lideri spirituali din comunităţi îndepărtate, lucrează cu ONG-uri, a scris o carte, are o emisiune de podcast cu un „rockstar”. Este vorba despre Ian Peric, un fel de „șaman” modern (în denumire de podcast), care practică „life coaching”, meditație și yoga și a ajuns şi la Cluj Napoca, prin reţeaua Trinity. În Cluj, spune el, vrea să îi ajute pe oameni să se bucure de viaţă, să se elibereze de stres şi griji şi… să fie fericiţi.

Într-o lume guvernată de planuri, ţinte exacte şi stres, Ian s-a iniţiat în practici de masaj, yoga sau meditaţie şi oferă chiar şi consultanţă pentru mediul corporatist. Australianul a ajuns în această perioadă la Cluj pentru o serie de traininguri şi workshop-uri organizate de Asociația Trinity, un ecosistem „pentru dezvoltare ce facilitează evenimente și activități minte-corp-spirit, pentru a-i ghida și sprijini pe participanți în călătoria lor de creștere, schimbare și redescoperire”, spun iniţiatorii săi.

Reporter: Ai venit la Cluj cu un program care include o serie de workshopuri diferite, care prespun activităţi diverse – meditaţii, dans, cântat. Ce faci în Cluj şi pentru cine sunt cursurile acestea?

Ian Peric: Asociația Trinity oferă mai multe servicii care se concentrează pe minte, trup şi spirit. Este vorba despre activităţi care încearcă să îi ajute pe oameni să aibă mintea, trupul şi spiritul sănătoase. Eu practic diferite tipuri de meditaţie şi scopul este de a aduce meditaţia în viaţa oamenilor, în general – aş vrea să o fac foarte uşor de practicat. Apoi poţi să investeşti mai mult timp şi energie în asta, pentru că ai deja o experienţă tangibilă. Cântecele şi dansul sunt modalităţi foarte puternice de a oferi oamenilor o experienţă meditativă – sunt practici care te ajută, de exemplu, să îţi simţi picioarele în timp ce dansezi, să îţi simţi emoţiile în timp ce te mişti, să simţi ce înseamnă să cânţi jumătate de oră.

Reporter: Ce aduci nou? Acestea sunt lucruri pe care le putem face cu toţii în viaţa de zi cu zi: dans, cântat. Ce îi înveţi tu pe participanţi?

Ian Peric: Aspectul de „mindfulness” (practici care întorc atenţia la emoţii, gânduri şi senzaţii care ţi se întâmplă în prezent, n.red.). Predau diferite tipuri de practici care te ajută să fii conştient de senzaţiile din corp şi de ceea ce se întâmplă cu tine şi în jurul tău. De exemplu: cum se simte să stai într-un anumit loc? Cum se simte contactul cu acest loc, felul în care intră şi iese aerul atunci când respiri? Este vorba de detalii, de a ne observa emoţiile. Cum e să cunoşti o persoană nouă, într-un loc nou? Sunt multe lucruri care poate nu primesc atenţie în culturile vestice. Asta e meditaţia, la asta se referă fundamentele practicilor care te învaţă să trăieşti în spiritul conceptului de „mindfulness”. Sunt lucruri cunoscute în multe culturi de peste tot din lume, sunt exerciţii foarte puternice pentru eliberare de stres, care te ajută la creativitate, la concentrare, la îmbunătăţirea abilităţilor mentale.

Reporter: Și de ce am vrea să facem aşa ceva? De ce avem nevoie de meditaţie?

Ian Peric: Ca să devii mai conştient de experienţele tale şi de activităţile mentale. Experimentezi ceea ce înseamnă „mindfulness” în cântec, în dans, apoi poţi să aduci toate acestea şi în alte aspecte ale vieţii.

Reporter: Cuvântul „Fun” (amuzant) e repetat de câteva ori în prezentări. De ce e important acest aspect? E nevoie de aşa ceva ca să atragi oameni, ca să le arăţi că nu e complicat, că nu e vorba neaparat de un proces mistic complicat?

Ian Peric: Cred că toate aceste aspecte sunt valabile. Ca să faci din această experienţă una simplă şi plăcută. Poate să fie ceva nou, ceva inovator pentru oameni, dar nu într-un mod înfricoşător. Dacă totul devine prea serios nu mai e meditaţie.

Reporter: Meditaţia nu e serioasă?

Ian Peric: În general, nu. Dacă o iei prea în serios ajungi la dogmă, nu trăieşti antrenamentul chiar cum ar trebui.

Rep: Ce fel de oameni vin la cursurile tale? Cine e publicul ţintă?
I.P.: O mare varietate. Cam oricine poate să vină la cursuri. Şi, tocmai pentru că practica e atât de simplă, e grozavă pentru începători, dar şi pentru cei care au mai experimentat asta. Interesant este că am descoperit în lume că femeile sunt mai dispuse decât bărbaţii să vină la astfel de workshopuri.

Rep. De ce?

I.P. Nu ştiu exact, dar e ceva ce am constatat la cursurile de meditaţie, de cântat, de dezvoltare personală, în SUA, Italia, în UK, în Australia.

Rep.  Care e profilul cursanților? De ce caută o astfel de experienţă?

I.P. De obicei, este vorba de tineri profesionişti care lucrează în diferite domenii. Sunt oameni care nu sunt fericiţi şi care nu găsesc împlinire în profesia lor sau în felul în care merg lucrurile în viaţa lor şi caută un alt drum sau o cale de a găsi fericirea.

Rep. Şi ce le promiţi? Ce aşteaptă ei de la o astfel de experienţă?

I.P. Aceasta e o zonă în care Trinity şi eu rezonăm: focus pe empowerment, pe abilitare. Le dau oamenilor uneltele pentru a practica acest concept de „mindfulness” şi pentru a-l integra în viaţa lor. De exemplu, poţi să faci meditaţii mirosind trandafiri sau să înveţi să îţi simţi paşii mergând la maşină. Sunt lucruri simple de genul acesta, care te ajută: să îţi observi vecinii, să simţi tot ce te înconjoară. Poţi să îţi promit empowerment. Nu promit să fac munca pentru tine, dar promit să îţi dau uneltele să o poţi face singur şi să o modifici conform nevoilor tale.

Rep. Cum ştii ce se întâmplă după ce participanţii vin la un curs? Sau vin aici la o experienţă şi lucrurile se opresc aici?
I.P. De obicei, cei care vin continuă să practice. După cum au observat şi cei de la Trinity, există clienţi care revin. E grozav să poţi integra experienţa în viaţa ta, dar e frumos şi să poţi să împărtăşeşti unele din aceste lucruri cu un grup. Şi începi să construieşti o legătură, începi să te bucuri de procesele prin care treceţi împreună.

Rep. Cum îţi construieşti cursurile? Schimbi în funcţie de ţară aceste cursuri, de locul în care le susţii?
I.P. Foarte rar învăţ acelaşi lucru de două ori. Ceea ce se întâmplă în general este că deschid o sesiune cu grupul şi vorbim despre ceea ce simţim. Pot preda multe feluri de meditaţie, de la diferite culturi cu care am lucrat, în stil american (native american), budist, indian. Pot să adaptez ceea ce ştiu la ceea ce aduce grupul. Adesea atunci când se adună un grup facem un proces care se poate să nu se fi făcut înainte, care e nou şi pentru mine.

Rep. Ai menţionat experienţe din culturi diferite. De asemenea, călătoreşti mult. Cât de importantă e călătoria în acest proces?
I.P. Nu e ceva ce am plănuit, aşa s-au dezvoltat lucrurile. Am întâlnit o femeie vindecătoare în Arizona, un şaman în Peru, am fost în pelerinaj în Europa, am întâlnit călugări la Assisi. M-am întâlnit cu oameni care m-au învăţat metodele lor şi am împărtăşit cu ei ceea ce ştiam eu. Era un proces de colaborare. Găsesc asta şi la cei de la Trinity, care aduc foarte mulţi experţi internaţionali. Putem vorbi despre cum reacţionează oamenii la diferite experienţe.

Rep. Povesteşte-ne puţin despre experienţa ta în Cluj.
I.P. E un loc atât de frumos în care să trăieşti! Clujul are aproape locuri cu natură uimitoare, există parcuri în oraş, are istorie bine conservată şi vibraţia sectorului universitar, al tinerilor. Clujul pare de asemenea foarte artistic. Oamenilor pare să le pese cu adevărat. Mulţi dintre oamenii cu care m-am întâlnit fac muncă comunitară. Există oameni care fac o muncă fenomenală pentru ONG-uri. E uimitor să vezi aşa o cultură bogată, dar şi grijă profundă şi bunătate. Am întâlnit aici în general oameni uimitori!

Rep. Ai menţionat sectorul ONG, munca de caritate. Sunt activităţi pe care le încurajezi? Pot ele să aducă ceva nou în vieţile noastre?
I.P. Cred că aceasta e o parte importantă a oricărei comunităţi sănătoase. E important ca o comunitate să aibă resurse, să aibă grijă de oameni, să aibă preocupări pentru compasiune. Am un ONG care se concentrează pe a facilita accesul la sănătate, la servicii de sănătate. Vrem să facem în aşa fel încât ele să devină disponibile pentru toată lumea. Sunt incluse aici mai multe aspecte: vorbim de servicii de sănătate, de furnizori de mâncare organică, servicii de masaj, doctori. Am vrea să fie servicii care pe termen lung să fie disponibile pentru toată lumea.

Rep. În termeni noi, înțeleg că te identifici cu un „coach”? Ce abilităţi ar trebui să aibă un „coach”?
I.P.  Încă învăț și eu, permanent, dar cred că sunt destul de bun în a-i ajuta pe oameni și a-i consilia. Cred că în primul rând ai nevoie de abilitatea de a asculta, de a pune întrebări bune. Dacă găseşti subiectul bun care să te pasioneze, dacă te poţi conecta şi poţi să fii cu adevărat alături de oameni poţi să fii un coach grozav.

Rep. Și cum ştii că eşti un „coach” bun?
I.P. Am avut feedback bun, cu detalii chiar. E bine pentru mine să ştiu exact ce funcţionează. În cursurile mele sunt pregătit să pătrund foarte profund, în special în cursurile de dezvoltare personală. Nu le dictez ceva pur şi simplu oamenilor, ci chiar trăiesc o experienţă cu grupul. Împărtăşim nişte lucruri. Eu ghidez procesul, dar dau şi un exemplu. Dacă de pildă vorbim despre lucruri care ne-au provocat sau care au fost dificile pentru noi, eu voi fi foarte sincer în a pune adevărul meu pe masă. E o invitaţie, pe care oamenii pot să o accepte sau nu. Dar asta îi face pe oameni să se simtă în siguranţă şi să exploreze mai adânc în ei înşişi. Asta e una dintre chestiunile unde am primit feedback grozav.

Rep. Cum ai început tu acest drum?
I.P. Aveam o funcţie executivă într-o companie din domeniul tehnologiei. Aveam o echipă de ingineri. Câştigasem un campionat în jiu jitsu brazilian. Dețineam o casă pe plajă în Australia şi o aveam pe prietena visurilor mele. Aveam toate astea şi totusi stăteam și mă chinuiam: mă gândeam cât de slab se descurcau echipele mele la job, că nu performau, că eu nu performam. Eram înspăimântat la gândul că dacă se va afla cât de rău merg lucrurile la job o să îmi pierd şi casa şi prietena. Pe hârtie aveam tot ce mi-am dorit vreodată dar în interior eram nefericit. Cred că nimic din afară nu putea trata acea nefericire. În acel moment am realizat că nu următorul salariu sau trofeu mă vor face fericit. Ceva dinăuntrul meu era stricat şi trebuia să mă ocup de asta. Apoi au intrat în viaţa mea şamani, profesori de meditaţie, furnizori de mâncare organică de peste tot. A urmat un proces de doi ani, în care am şi lucrat şi am şi avut proiecte în acelaşi timp.

Rep. Deci nu ai renunţat la locul de muncă.
I.P. Nu. Nu la început. Locul de muncă a renunţat la mine, cumva, în acest proces. Era ceea ce aveam nevoie la acel moment. Încă fac consultanţă pentru corporaţii, pentru companii sustenabile şi prospere, unde oamenii sunt fericiţi şi sănătoşi. Trăiam ca un „vindecător”, îmi luasem prima vacanţă după mult timp şi mi s-a recomandat să plec. Dar eu am zis că am proiecte de infrastructură de sute de milioane de dolari în responsabilitate, că nu pot să îmi iau concediu încă un an. Atunci m-a sunat şeful meu, mi-a zis că au probleme financiare în companie şi că va trebui să mă plătească pe nouă luni şi să renunţe la mine. Am zis „ok, am primit invitaţia”. Am venit acasă şi mi-am vândut apartamentul.

Rep. Alegerea se făcuse…
I.P. Exact! Mi-am luat bilet spre California de Nord. La agenţia de turism mi–au zis că m-ar costa cu doar 600 de dolari în plus să iau bilet în jurul lumii. Aşa a început pelerinajul meu în jurul lumii.

Rep. Şi prietena?
I.P. S-a încheiat repede. Ea e o persoană uimitoare, dar nu era potrivită pentru mine, avea nevoie de ceva foarte diferit de ceea ce îi putem eu oferi. Încă vorbim din când în când.

Rep. Ce faci acum? Călătoreşti sau te-ai stabilit undeva? Cum funcţionează lucrurile în această profesie?
I.P. Scriu cărţi şi călătoresc. Mă concentrez să îi ajut pe oameni să fie fericiţi, cu ceremonii, meditaţii, consultanţă în domeniul corporatist, fac muncă cum e cea cu Trinity. Am pus bazele unui ONG şi acum am repornit pe drum.

Rep.Care e planul cu acest ONG?

I.P. Planul este să îl facem să fie sustenabil, să se auto-susţină. Nu doar să ne acoperim cheltuielile, dar să plătim petru training şi terapie, doctori, maseuri, să plătim pentru pacienţi care au nevoie de asta, care au nevoie de ajutor. Poate au nevoie de mâncare sănătoasă, masaj, lucruri ce pot contribui la sănătatea lor. Vrem să plătim pentru alte proiecte colaborative. Activitatea noastră e deocamdată concentrată pe Australia, dar acesta este un proiect global. E ca pe eBay. Oricine poate intra, să ofere un serviciu, să ofere servicii cu reducere sau să propună un schimb (curăţenie în casă pentru o programare la doctor), servicii economice. Totul e foarte flexibil, oamenii pot intra să vadă ce e disponibil. E o platformă unde se pot găsi servicii, un loc unde se pot întâlni ofertele şi cererea.

Rep.  Vedem zilele acestea peste tot oferte de coach-ing, speakeri şi specialişti în dezvoltare personală şi traininguri. Ce e diferit în ceea ce faci?
I.P. Fiecare profesor e uimitor şi unic. Ceea ce aduc eu la cursurile mele ţine de ascultare, este vorba despre meditaţie experimentală foarte simplă, ofer această introducere în meditaţie, dar şi cartea mea „13 weeks to awakening”, care cuprinde un proces construit din anumiţi paşi, care le permite oamenilor să aibă propriul cadru de dezvoltare personală. Îi lasă să aleagă un subiect – dacă vor de exemplu să lucreze pe ceea ce înseamnă acceptare sau prezenţă. Se pot face anumite exerciţii concentrate pe acest subiect ales, cu rezultate şi apoi se trece la altceva. Ofer servicii adaptate nevoilor oamenilor.

Rep. De ce n-am putea să facem și singuri astfel de lucruri?
I.P. Cu siguranţă se pot face. Eu doar îi ajut pe oameni, dacă ei simt că au nevoie de asta. Încerc să îi ajut pe cei care vin spre mine şi le dau putere să facă singuri anumite lucruri. Le dau unelte.

Rep. Oamenii vin spre tine într-un moment dificil în vieţile lor, într-un un moment de cotitură?
I.P. Se întâmplă destul de frecvent asta, oamenii vin când sunt într-un anume moment de criză, fie că e una critică sau doar o suferinţă confortbilă, adică nu e foarte acută. Vin însă şi oameni care deja sunt pe o cale spirituală, care sunt interesaţi de meditaţie, care poate că au nevoie de o unealtă nouă, pentru un extra suport în acest proces. Vrem să îi ajutăm pe oameni să se descurce în acest proces, să îi sprijinim cât au nevoie, dar şi să le dăm puterea să zboare singuri.

Rep. Menţionai partea de consultanţă în domeniul corporatist. Chiar sunt companii sau oameni cu funcţii de conducere care vin la tine? De ce au nevoie? Această lume pare să fie una foarte ancorată în realitate, preocupată de nişte lucruri forte precise. De ce ar simţi astfel de persoane că au nevoie să înveţe astfel de tehnici, de meditaţie, dans?
I.P. Dacă nu sunt fericiţi… e o chestiune de cât de important e asta pentru ei. E şi o chestiune de analiză de risc, dacă e să vorbim în termeni corporatişti. Care e costul acelei nefericiri? E afectată comunicarea în companie? E afectată inovaţia, experienţa clienţilor? Sunt lucruri cuantificabile în viaţa unei companii. Iar meditaţia poate să fie de ajutor în multe aspecte care afectează viaţa de corporaţie. Contează dacă sunt prezent şi răbdător, dacă pot să ascult pe cineva, dacă sunt suficient de concentrat încât să îmi comunic bine mesajul. Există tehnici care îi ajută pe oameni să se concentreze pe priorităţi, în loc să se piardă. E fundamental şi pentru comunicarea cu echipa şi lucrul în echipă.

Rep. Și ce fel de servicii oferi pentru acest sector?
I.P. Mentoring pentru management, training pentru cei care lucrează cu clienţi, pot să îi duc printr-un antrenament de mindfulness, să înveţi să fii atent cu clientul, cu ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Rep. Par să fie lucruri simple.
I.P. Sunt lucruri simple pe care oamenii le uită adesea.

Rep. Crezi că România poate fi o piaţă pentru astfel de servicii?
I.P. Sunt impresionat de cât de nouă e chestia asta aici, dar şi de cât de entuziaşti sunt oamenii. În Australia devine ceva tot mai comun, dar atunci când discut cu oameni din astfel de medii trebuie să prezint o analiză cost-beneficiu foarte clară pentru clienţi. Aici nici nu ajung la asta şi există entuziasm, oamenii îşi dau seama că e important să ai o companie fericită.

Rep. Ai o emisiune de podcast intitulată „Şamanul şi Starul rock”. „Şaman” în dicţionarul românesc are următoarea explicaţie: vrăjitor, persoană despre care se crede că poate să comunice cu spiritele. E o definiţie depăşită, de dicţionar sau aşa te prezinţi? Eşti „vrăjitor”? (ironie, n.red.)
I.P. Şamanul are foarte multe înţelesuri şi semnificaţii, fiecare persoană are interpretarea sa unică. Interpretarea mea e foarte similară cu ideea unui preot, în accepţiunea native american. Nici nu vreau să spun „preot” în sensul clasic, ci mai degrabă în ideea de slujitor al comunităţii. Munca mea se concentrează pe a-i ajuta pe oamenii care vor ajutor să fie sănătoşi şi fericiţi. Iar dacă nu vor, e ok şi asta – am destule lucruri de care să mă ocup. Asta e treaba mea: să ajut comunitatea.

Rep. Vorbeşti mult de ajutorarea comunităţii. Cum te ajută toate astea pe tine?
I.P. Cum dai aşa primeşti. Să văd că oamenii zâmbesc face ca totul să merite pentru mine. Am trecut prin procesul meu de a găsi fericirea, iar a-i ajuta pe alţii să facă asta pare o extensie naturală a acestui proces.

Rep. Ai un mentor?
I.P. Am mulţi. Îmi plac şi cei de la Trinity, mă învaţă foarte multe, am călugări în Assisi cu care ador să lucrez. Mulţi dintre studenţi sunt cei mai buni profesori şi cei mai buni profesori sunt cei mai buni elevi.

Rep. Încă mai cauţi profesori?
I.P. Nu mai caut nimic. Sunt fericit să las momentul să se desfăşoare şi să creez lucruri frumoase, dar nu mai sunt ataşat de ele. Sunt foarte pasionat de activităţile în care sunt implicat şi vreau să ajut comunitatea globală să aibă acces la servicii medicale şi la sprijin.

Rep. Ce ai vrea să mai faci în Cluj?

I.P. Aş vrea să conduc evenimente pentru comunitate, să pot să împărtăşesc experienţele practicii de mindfulnes cu ONG-uri, cu Trinity, să fac evenimente în parc, amuzante şi captivante, care să aducă o experienţă specială pentru oameni, ca ei să înveţe ce înseamnă să fii prezent în moment, să împarţi cu comunitatea. Prin reţeaua Trinity. Mă voi întoarce în octombrie. Mi-ar plăcea să mă implic mai mult în activităţi cu cei din comunitatea locală, să îi ajut să fie fericiţi, eficienţi, iubitori, flexibili.

Rep. Poate să lucrezi şi cu companii…
I.P. Categoric! Dacă mă sprijină să stau aici mai mult, aş fi fericit să stau mai mult, să împărtăşesc experienţe şi ceea ce ştiu cu ONG-uri.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu