Închide

Ultimul obstacol a fost depășit pentru Drumul Expres Suceava–Siret. Toate contestațiile depuse pentru lotul care ajunge la granița cu Ucraina, respinse

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 04, 2026 0 10

drum expres suceava siret SAFE pistol far foudation

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins ultimele trei contestații formulate împotriva atribuirii contractului pentru lotul 3 al Drumului Expres Suceava–Siret, tronsonul Bălcăuți–Siret, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Decizia menține rezultatul procedurii de achiziție stabilit de CNAIR și comunicat ofertanților în 21 aprilie 2026. Potrivit lui Pistol, compania a câștigat toate cele 11 contestații depuse împotriva procedurilor de atribuire pentru cele trei loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret.

Contractul pentru lotul 3 a fost atribuit asocierii FAR Foundation SRL (lider) – Automagistral Pivden SRL – Lincor Trans SRL. Valoarea investiției este de 1,22 miliarde de lei, fără TVA.

Tronsonul are o lungime de 18,6 kilometri de drum expres și include, pe lângă acesta, modernizarea a 1,45 kilometri din DN2 pe teritoriul României și a aproximativ 15 kilometri din drumul național M19 aflat pe teritoriul Ucrainei.

Proiectul este finanțat prin programul european SAFE și are o componentă transfrontalieră importantă, fiind unul dintre proiectele de infrastructură considerate strategice pentru conectarea României cu Ucraina.

Drumul Expres Suceava–Siret va avea o lungime totală de 55,7 kilometri și este prezentat de autorități drept principalul coridor rutier de mare viteză dintre România și Ucraina. Investiția este inclusă în rețeaua de mobilitate strategică de pe Flancul Estic al NATO și este văzută atât ca un proiect de dezvoltare economică, cât și ca unul cu rol în creșterea capacității logistice și de transport în regiune.

Pentru semnarea contractului aferent ultimului lot mai sunt necesare aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către Guvern pentru sectoarele de drum din România și Ucraina și asigurarea creditelor de angajament de către Ministerul Transporturilor.

La sfârșitul lunii mai, CNAIR a semnat deja contractele pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret, însumând aproximativ 43 de kilometri. De asemenea, la începutul lunii mai au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția celor două loturi ale autostrăzii Pașcani–Suceava, cu o lungime totală de 62 de kilometri.

Potrivit șefului CNAIR, odată cu finalizarea procedurilor pentru lotul 3, compania și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin programul european SAFE pentru proiectele majore de infrastructură rutieră din nord-estul țării.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu