Cât trebuie să plăteşti pentru un spaţiu comercial în centrul Clujului?
EconomieTop News by Kristina Reştea - oct. 22, 2018 0 870
Spaţiile comerciale din centrul oraşului sunt scoase pentru închiriere pentru chirii de câteva sute de euro pe lună, dar sumele pot ajunge şi la câteva mii, în funcţie de suprafaţă, poziţionare şi dotări. Cu toate că cei din domeniu spun că oferta este destul de restrânsă, unele oferte stau pe piaţă şi câteva luni.
„Clujul se numără printre judeţele cu cele mai multe firme deschise de tineri, antreprenorii focusându-se în special pe domeniile IT, Horeca şi comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei. Investiţiile sunt constisitoare pentru mare parte din aceste afaceri, iar sediu central poate garanta un succes rapid. Clujul este însă o piaţă cu ofertă restrânsă din punct de vedere al spaţiilor comerciale din închiriat, de aici şi preţurile adesea exorbitante. Cea mai mare provocare este însă adapabilitatea acestor spaţii la tipul de activitate desfăşurată”, arată reprezentanţii CompariImobiliare.
Aceştia au adunat şi câteva oferte, în două clasamente de extreme – cele mai scumpe şi cele mai ieftine spaţii de închriat. De menţionat că ofertele sunt publicate de mai bine de cinci luni, unele chiar de un an.
TOP cele mai scumpe spaţii de închiriat
Pentru 14.940 euro puteţi încerca să închiriaţi un spaţiu comercial situat ultracentral, pretabil pentru birouri/Horeca, compus din subsol şi parter, cu o suprafaţă totală de 1.193 mp + 300 mp de terasă (curte interioară) cu acces la două străzi.
La suma de 7.500 euro e scos pe piaţă un imobil în centru cu o suprafaţă utilă de 750 mp. Acesta este compartimentat în 4 încăperi şi 3 grupuri sanitare. Este situat la etajul 1 al unui imobil dispus pe 3 nivele. Beneficiază de finisaje modern, iar sistemul de încălzire este asigurat de centrală termică.
Tot în zona centrală chiaria ajunge la 7.000 euro pentru un spaţiu cu o suprafaţă utilă de 220 mp şi este compartimentat în 2 încăperi foarte spaţioase cu vitrină spre strada. Finisajele sunt deosebite având parchet laminat, ferestre din geam termopan şi tamplărie de PVS, centrală termică individuală. Este pretabil pentru orice activitate comercială.
TOP cele mai ieftine spaţii de închiriat
Un spaţiu pentru birouri situat în Piaţa Unirii, în zona Consulatului Maghiar e scos pe piaţă pentru închirere la 550 de euro. Compartimentat în 2 camere cu trecere, bucătărie şi baie. Este recent finisat şi amenajat. Ideal pentru sediu firma sau salon.
Pentru aceeaşi sumă – 550 de euro pe lună – găsiţi un spaţiu ăn apropiere de Tribunalul Cluj. Imobilul are 3 camere, cu suprafaţă utila de 58 mp. Spaţiul este situat la parter. Vitrină la stradă, aproape de mijloace de transport în comun.
Pe Eroilor, unpaţiu comercial cu o suprafaţă utilă de 50 mp e pus pe piaţă pentru 650 de euro. Acesta se află la parterul unui imobil nou, este renovat, openspace şi nemobilat. Este pretabil unor activităţi de birouri, cabinet medical, farmacie, etc.
Oferte puţine sau nepotrivite
Cele mai căutate zone pentru spațiile comerciale sunt, în această perioadă, centrul şi cartierele Mărăști și Mănăștur, arată o analiză recentă a agenţiei Blitz Imobiliare. De asemenea, zonele nou dezvoltate încep să câştige teren în ultima perioadă, acestea fiind atractive tocmai datorită elementului de noutate: comercianții pot fi atrași de posibilitatea de a porni afaceri care încă nu există în zonele respective, spun cei din piaţă. La Cluj-Napoca există un interes ridicat pentru deschiderea de noi afaceri, dar persoanele care doresc să-și desfășoare diverse activități în spații închiriate se lovesc de problema ofertei scăzute, menţionează agenţii imobiliari. „Piața comercială din Cluj-Napoca nu stă foarte bine la ofertele de spații comerciale, dat fiind faptul că indiferent dacă vorbim de centru sau cartierele vechi sunt foarte puține construcții care au fost gândite și pentru spații comerciale. Multe companii și francize au standarde de dimensiuni, care se impun în căutările spațiilor, și sunt nevoite să se adapteze la piața comercială din Cluj-Napoca, caree nu este foarte ofertantă la acest capitol”, spune Paul Maluczan, reprezentant al agenţiei.