Case de 62 de milioane de euro vândute în Cluj-Napoca într-un an. Valoarea tranzacţiilor a crescut de trei ori în patru ani
EconomieTop News by Kristina Reştea - aug. 07, 2018 0 467
Cele mai valoroase tranzacţii de case din 2017 au vizat locuinţe din cartierul exclusivit Andrei Mureşanu, dar cele mai multe case s-au vândut la periferie, în Dâmbul Rotund. Datele sunt cuprinse în ediţia din acest an a ghidului imobiliar realizat de compania Veridio în parteneriat cu administraţia locală, pe baza informaţii colectate din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în municipiu pe parcursul anului trecut. Valoarea tranzacţiilor cu case a crescut de trei ori în patru ani, faţă de prima ediţie a analizei.
Iei un apartament de 3 camere, în zona bulevardului Titulescu, pe care proprietarul de Cluj a ajuns să ceară 150.000 euro sau adaugi, dacă îţi permiţi, 40.000 de euro şi iei o casă, cu patru camere şi curte, în zona Borhanci? Uneori, cumpărătorii de locuinţe în Cluj au şi astfel de decizii de luat. Segmentul de case e, totuşi, destul de „subţire” în cel mai scump oraş din ţară, dacă îl analizăm în peisajul mare al tranzacţiilor imobiliare. Mai precis, anul trecut tranzacţiile cu case au ajuns la aproape 62 de milioane de euro; adică la puţin peste 10% din piaţă, în condiţiile în care valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în Cluj-Napoca a fost anul trecut de 594 milioane de euro.
În 2017, în Cluj-Napoca s-au tranzacţionat 403 case, în valoare de 61,7 milioane de euro. Această cifră a crescut constant în ultimii ani. În 2016, valoarea era puţin sub cea înregistrată anul trecut, ajungând la 61 milioane de euro, în 2015 tranzacţiile erau de 51 milioane de euro, în 2014 – 36 milioane, iar în 2013 primul an în care s-au colectat aceste date – 20 milioane de euro.
Jumătate din valoarea tranzacţiilor de anul trecut s-a realizat prin vânzări de case în cartierul de vile Andrei Mureşanu şi în zona centrală, dar şi la periferie sau în extensiile oraşului – Dâmbul Rotund, Borhanci şi Iris. Clasamentul cu cele mai numeroase tranzacţii de case conţine aceleaşi zone, dar aflate pe alte poziţii: cele mai multe astfel de locuinţe s-au vândut în Dâmbul Rotund, în top urmând apoi Andrei Mureşanu, Borhanci, Iris şi zona centrală. Cea mai scumpă casă tranzacționată în 2017 s-a vândut pentru 600.000 de euro, aceasta fiind localizată în centru (zona strazii Motilor)
Andrei Mureşanu, zonă exclusivistă a Clujului, e una dintre cele mai scumpe şi pe piaţa apartamentelor. „Cartierul s-a aglomerat uşor în perioada de după 1989, fiind o zonă rezidenţială scumpă, beneficiind de infrastructura adecvată şi ocupată deopotrivă de vile interbelice şi imobile noi. Imobilele noi se tranzacţionează la preţuri ridicate, datorită proximităţii faţă de zona centrală”, menţionează autorii ghidului cu tranzacţii. Pe de altă parte, cartierul în care s-au vândut cele mai multe case, Dâmbul Rotund, e situat la periferia municipiului, are preţuri ceva mai acceptabile. „Cartierul găzduieşte cu precădere vile individuale şi amplasamente industriale, fiind situat la periferia municipiului”, specifică autorii analizei.
Suprafaţa medie de teren a unei case era de 456 mp, iar cea desfăşurată de 204 mp. Preţul mediu a fost de 757 euro/mp, calculat la suprafaţa desfăşurată, care include şi valoarea terenului. Casele construite după 1990 sunt puţin mai scumpe: 765 euro/ mp, faţă de 739 euro/mp cele mai vechi.
Citeşte şi:
Vezi şi: