Închide

Care sunt localitățile din Cluj depopulate pe capete: unele au pierdut 40% din locuitori din 1991

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 22, 2016 0 611

O fi Cluj-Napoca unul dintre orașele din țară cu cea mai mare creștere a populației, dar județul Cluj e unul dintre județele cu cele mai multe localități în care populația a scăzut masiv: o arată un document de lucru al Guvernului.
Jpopulatie scaderiudețul Cluj are 13 localități în care populația a scăzut în 20 de ani cu cel puțin o treime. Documentul ia în calcul recensământul din 2012 și îl raportează la cel din 1991 ca să constate scăderi de 30-34% a populației din Mărișel, Aluniș, Mănăstireni, Cornești, Săcuieu, Valea Ierii, Mărgău și Ploscoș, sau scăderi mai mari, între 37 și 41%, în Sânmărtin, Beliș, Palatca, Aiton și Rîșca, aceasta din urmă fiind și localitatea cu cea mai mare depopulare din județ, 40,9%.depopulatie

Mai mult, în raportul cu unitățile administrativ-teritoriale care au în componența lor localități cu mai puțin de 100 de locuitori, Clujul figurează cu nu mai puțin de 34 de comune, între care Iara, Geaca, Frata, Cojocna, Chiuiești, Ploscoș, Poieni, Unguraș sau Dej.

De altfel, conform unui raport, multe dintre localitățile din Cluj care figurează cu mai puțin de 100 de locuitori -așa cum se poate observa din harta alăturată – nu au, de fapt, nici unul.  Iată lista:

Localitatea Borşa-Crestaia din Comuna Borşa

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data rencensământului. Localitatea are o vatră și o rețea de drumuri identificabilă pe imaginile satelitare recente. Conform paginii 295 din raportul Revistei Transilvane de Ştiinţe Administrative, localitatea a fost desființată în baza legii 2/1989; probabil a fost contopită cu localitatea Borșa. Ea rămâne în lista Siruta din cauza abrogării legii 2/1989 cu decretul din 1990.

Localitatea Peştera din municipiul Dej

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data rencensământului. Perimetrul localității înconjoară un teren viran, neavând vatră, gospodării sau o rețea de acces identificabile pe imaginile satelitare.

Localitatea Lunca Bonţului din comuna Fizeşu Gherlii

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data rencensământului. Localitatea nu apare pe Planurile directoare de tragere (1916-1959) iar în prezent pe imaginile din Google Maps apar numai 4 construcţii. În conformitate cu informațiile statistice aferente crotalierii din anul 2013 ale Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor localitatea figurează cu 1 bovină în condiţiile în care populaţia conform recensământului a fost 0. Probabil această localitate nu trebuie să există fiindcă nu relevă locuire permanentă.

Localitatea Giurcuţa de Jos din comuna Beliş

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data rencensământului. Localitatea a fost identificată pe Planurile Directoare de Tragere (1916 – 1959). Aceasta a fost inundată în momentul creării lacului de acumulare Fântânele. Sursele OpenStreet Map și WikiMapia indică o poziționare a localității pe un teren viran pe malul drept al lacului, unde nu se observă construcții, iar ANCPI identifică greșit localitatea, la 7.5 km în amonte de vechiul amplasament al localității, pe teritoriul localității Giurcuța de Sus, tăind în două localitatea.

Localitatea Stârcu din comuna Ceanu Mare

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea avea șase locuitori la data rencensământului. Localitatea a fost identificată pe Planurile Directoare de Tragere (1916-1959. În perimetrul localității pe imaginile satelitare recente se mai poate observa trei gospodării. Cu toate acestea, în datele statistice din 2013 ale Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor au fost înregistrate un număr de 15 bovine și 233 ovine, un număr destul de mare pentru spațiul restâns aferent celor 3 gospodării.

Localitatea Morţeşti din comuna Ceanu Mare

Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea avea cinci locuitori la data rencensământului. Localitatea este identificată pe Planurile directoare de tragere (1916-1959) dar pe imaginile recente în perimetrul localităţii mai apare numai o construcţie. În conformitate cu informațiile statistice aferente crotalierii din anul 2013 ale Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor localitatea figurează cu 2 bovine şi 637 ovine în condiţiile în care populaţia conform recensământului a fost 5 locuitori.

Localitatea Andici din comuna Ceanu Mare
Conform informațiilor din cadrul Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2011 localitatea nu avea nici un locuitor la data rencensământului. În perimetrul localității pe imaginile satelitare recente se mai poate observa o singură gospodărie.

 

anexa5 by actualdecluj on Scribd

Citește și:

7 localități din Cluj nu au niciun locuitor: pustii, terenuri virane sau îngropate de ape

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare