Închide

Cad pietrele de pe versanți, pe drumul din zona turistică Someșul Rece – Mărișel

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 14, 2018 0 305

Pe drumul județean 107P care traversează zona turistică Gilău – Someșu Rece – Mărișel – Fântânele cad pietre de pe versanți, mai multe persoane transmițând sesizări, zilele acestea, către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Chiar dacă drumul nu a fost închis, administrația județeană avertizează că cei care se aventurează prin zonă trebuie să fie prudenți. „ Participanții la trafic care tranzitează drumul județean 107P Gilău (DN1) – Someşu Rece – Mărişel – Fântânele (DN1R)  sunt rugați să manifeste atenție și prudență sporită în conducerea autovehiculelor” – se arată în comunicatul transmis de Consiliul Județean Cluj.

O echipă din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din Consiliul Județean Cluj a intervenit încă din noaptea de joi în zona localităților Gilău – Someșul Cald – Lacul de acumulare Tarnița, pentru a înlătura pietrele căzute de pe versanți pe carosabil. „Îi asigurăm pe participanții la trafic că vom interveni cu promptitudine, de fiecare dată, pentru a reduce la minim și a înlătura efectele unor astfel de fenomene naturale ce pot pune în pericol circulația pe drumurile județene, în special în zona de munte”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Căderile de pietre au fost localizate punctual, pe o suprafață redusă a carosabilului, astfle că circulația se desfășoară în condiții normale, mai spun reprezentanții Consiliului Județean, care considere fenomenul unul obișnuit: ”De altfel, desprinderile de pietre și bolovani de pe pereții abrupți de stâncă sunt fenomene naturale obișnuite în această zonă, acestea petrecându-se anual, de obicei primăvara, odată cu producerea dezghețului și creșterii temperaturii atmosferice”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu