Închide

Business-uri de Cluj, „alimentate” cu Inteligenţă Artificială

EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 01, 2017 0 499

Cinci tineri au fondat la Cluj anul trecut un start-up care folosește soluții de tip machine learning (tipul de inteligență artificială care le redă PC-urilor și dispozitivelor abilitatea de a învăța în mod autonom). Business-ul lor: o platformă de cumpărături online, care ar trebui să te ajute să găseşti mai uşor produsul vestimentar pe care ţi l-ai dori. În urmă cu câteva săptămâni, un sistem destinat automatizării locuinţei, dotat cu inteligenţă artificială, primea premiu la un salon local de inventică. Sistemul e deja instalat în locuințe din Cluj. Sunt câteva dintre exemplele de soluții pe care încearcă să le pună în piață antreprenori locali, pe o piață în care se tot vorbește de câțiva ani despre cum outsourcing-ul și IT-ul de tip „lohn” nu au cum să susțină pe termen lung afacerile locale. Vă lăsăm ocazia să vă întrebați dacă ați renunța la farmecul shopping-ului clasic și al selecției din magazine sau dacă într-adevăr vreți o casă în care să nu mai trebuiască nici măcar să decideți în fiecare zi când să stingeți lumina. Și vorbim despre tehnologiile și afacerile care mizează pe viitorul unor astfel de servicii.

Zimilar.ro folosește soluţii de tip machine learning ca să poți căuta haine similare cu ceea ce îți dorești, spun membrii echipei. Deocamdată adună doar produse dedicate femeilor – ele sunt, se pare, cele mai active cumpărătoare online. Adică, de exemplu, explică membrii echipei: îmi place cămașa cuiva din sala de conferinţe, îi fac o poză, o încarc pe platformă și ea îmi caută în toate magazinele online din România variante, ca să îmi spună de unde pot cumpăra acel produs sau ceva similar – un produs cu același pattern, formă, culoare. Ori poţi să cauţi, după text: „rochie cu buline”. Sau cel puţin asta ar trebui să se întâmple într-o variantă îmbunătăţită a platformei care e încă în stadii incipiente de „viaţă” – fiindcă deocamdată la o astfel de căutare pe bază de poză rişti să găseşti doar un produs de aceeaşi culoare, nu neaparat exact produsul pe care ţi-l doreşti. Care e modul în care funcţionează aşa ceva? „Toate astea folosesc un layer de inteligență artificială, care înțelege poza, ce e în poză, ce scrii. Stratul de inteligenţă pe care îl avem nu e chiar atât de dezvoltat ca un om. Nu e ca și cum m-aș duce la o vânzătoare într-un mall și i-aș spune: vreau cămașă roșie cu buline. Nu e chiar atât de intelgent, încă nu am ajuns la nivelul acesta”, admite George Ciobanu, din echipa Zimilar. Sunt, adică, multe limitări. „Sistemul nu poate înțelege bine produsul într-o poză, dacă vede şi background. Adică și background-ul influeanțează răspunsul. Încă lucrăm la asta, avem în lucru o versiune a doua căreia sperăm să îi dăm drumul în câteva luni. Ceea ce am vrea noi este să ajungem la un nivel de „asistent virtual”. Să avem o platformă în care poţi chiar să vorbeşti cu acest asistent, să îi spui: aș vrea o rochie de vară; el înțelege, caută şi propune câteva produse, tu selectezi din ele şi spui „asta îmi place”, el caută alte produse similare şi tot rafinezi răspunsul până găsești ce cauți. Să fie un fel de vânzător de haine virtual care te ajută să faci căutarea asta, fără să pierzi timpul prin magazine sau să stai să cauți pe net, să derulezi sute de mii de produse. În momentul ăsta în online-ul românesc sunt peste 300.000 de articole în fiec săptămână, pe care poți să le cumperi”, arată George. Cum funcţionează acum relaţia cu magazinele online? „Avem contract de share marketing. Avem acces la majoritatea dintre magazinele online, sunt indexate”, completează antreprenorul. Business-ul e lansat de la începutul anului trecut şi, spun fondatorii săi, face şi bani. Cum? „În momentul în care un client intră pe site-ul nostru şi vrea să cumpere, e trimis la site-ul magazinului și primim comision din vânzare. Nu prea suntem cunoscuți în afara Clujului și Bucureștiuli, că noi aici am ţintit deocamdată. Avem peste 100 de utilizatori zilnic și vânzări în fiecare zi, dar nu e volumul la care visăm noi să ajungem. Dar ne plătim facturile”, spune George.

Business-ul Zimilar e tânăr, dar, de fapt, această piaţă e la început în România. „Sunt clienți de outsourcing care vor un anumit strat de intelligence peste datele pe care le au. În general, companiile care au foarte multe date ar vrea să aibă un ceva inteligent, care să interpreteze acele date, să extragă valoare din ele; asta e cea mai mare luptă a companiilor: au foarte multe date şi nu prea știu ce să facă cu ele. Ca să le înțeleagă și să ia decizii de business în funcție de ele, într-un fel în care le-ar lua un om. Doar că omul în momentul ăsta e depășit de volumul de date pe care îl are de procesat”, spune co-fondatorul Zimilar. E nevoie, aşadar, de ceva automatizat, dar, în acelaşi timp, capabil să ia decizii. „E o piață foarte bună. Dar nu prea vin firmele aici. Nu există talent, oameni pregătiți pe zona asta. Asta se mai rezolvă prin cursuri online, întâlniri, întâlniri cu oameni interesaţi de acest domeniu, folosind timpul tău personal”, zice George, care înainte să intre în lumea antreprenoriatului lucra într-o companie de IT. Spune că a meritat să facă trecerea spre afacerea proprie. „A meritat, absolut! Sunt foarte mulțumit că am făcut pasul ăsta. Piaţa se schimbă nu numai din cauza automatizării şi a inteligenţei artificiale, ci și fiindcă alte țări cresc – ţări din Est, din Asia devin mai ieftine, iar prețurile pentru români cresc. Noi cerem salarii din ce în ce mai mari. Soluția, ca să rezistăm, e să tindem spre o sofisticare mai mare a pieței, să oferim servicii mai sofisticate de machine learning, să mai lăsăm partea de testare, de programare foarte basic, să trecem la următorul nivel și să facem produsele noastre proprii. Nu prea le avem acum”, spune George Ciobanu. Cu toate, acestea discursul cu nevoia de „valoare adăugată” se aude la Cluj de câţiva ani, la toate conferinţele şi întâlnile care au ca temă IT-ul. Există o mișcare care să se concretizeze, dincolo de discursuri și pitch-uri? „Lucrurile se mișcă, dar relativ încet. Nici investiții nu prea sunt. Noi facem asta pe banii noştri, pe timpul nostru, nu vine un fond de investiţii să injecteze bani în piață și să finanțeze 100 de proiecte. Din acelea, poate 10 proiecte vor reuşi. Dar acelea chiar vor putea crește. Noi am început singuri, cu finanțarea noastră, suntem cinci prieteni. Dacă am avea acum o sumă de bani semnificativă, am merge repede pe piață să investim în promovare. Cam despre asta e vorba, despre bani”, admite George. Comunitatea celor interesați de tehnologii din zona aceasta (big data, machine learning, procesare în timp real de volume mari de date) ajunge cam la 300, din calculele lui George, bazate pe numărul celor care vin la întâlnirile periodice care se ţin în Cluj. “În Cluj, avem 2-3 întâlniri, la fiecare o lună, două, pentru IT-işti. Nu sunt multe proiecte în zona de Machine learning sau inteligenţă artificială. Dar se schimbă lucrurile, încet. Văd o schimbare, văd cerere din partea clienţilor, în special din afara României, deocamdată. Se cer talente pe AI”, spune George Ciobanu. “Există o provocare aici, în ceea ce priveşte Educaţia. E o lipsă în domeniul machine learning. Dar sunt platforme de cursuri. E o oportunitate pentru Cluj şi oricine cu conexiune la internet”, spune Ciobanu.

 

Casa „inteligentă”

În martie, un sistem de administrare a locuinţei, care foloseşte inteligenţa artificială câştiga premiu de Cercetare-Inovare. Mai precis, VIKI (“Sistemul pentru adaptarea inteligentă a ambientului la nevoile utilizatorilor”) a câştigat Marele Premiu al Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii “Pro Invent” 2017, precum şi Diploma de Excelenţă cu Medalia de aur. E vorba de sistem destinat automatizării locuinţei dotat cu inteligenţă artificială, echipat cu senzori de mişcare, temperatură, umiditate sau intensitate luminoasă şi bazat pe algoritmi speciali de învăţare şi imitare a comportamentului uman – sistemul învaţă, memorează şi se adaptează permanent la preferinţele utilizatorilor legate de luminile din casă, multimedia, clima şi altele. Firma QSound Soft se ocupă de sisteme de automatizare pentru stații de radio și acesta este, de fapt, businessul care susține proiectul Viki. Sistemul casei e dezvoltat în colaborare cu Napoca Software.

Dan Chiuzbăian face o demonstrație pentru Actualdecluj.ro cu casa-show-room din Florești, în timpul târgului de inventică.

 

Vezi şi:

Ce mai inventează românii: Umanoidul, Casa Inteligentă, Roboţii din Medicină, tunul de asteroizi şi rujul comestibil. Ce soartă vor avea proiectele, într-o ţară săracă în Inovare?

În urmă cu un a, un start up din Cluj câștiga unul dintre cele două granturi oferite de gigantul Google în România pentru a dezvolta un produs software care se bazează pe inteligența artificială în ce privește selectarea știrilor. Era vorba de Ză Cloud, o companie din Mănăștur care alături de publicația de sport Gazeta Sporturilor era singura din România care câștiga un grant de la Google prin programul Digital News Initiative, de câte 50.000 de euro.

Un start-up din Cluj câștigă 50.000 euro de la Google ca să facă inteligență artificială

Despre maşina autonomă şi viitor în IT:

Viitorul “made in Cluj”: “Trăim într-o generaţie uimitoare, avem şansa să rezolvăm toate marile probleme ale umanităţii” – Philipp Kandal, antreprenor german, cu afacere de Cluj vândută internaţional, manager şi business angel

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.