Închide

Boc despre schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea PNL: „După ce vom discuta în partid, vom discuta și în afara lui”

ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Actual de Cluj - apr. 01, 2022 0 238

Primarul Emil Boc a refuzat să comenteze situația din PNL, după ce mai mulți lideri din partid sunt pregătiți să îl înlocuiască pe Florin Cîțu din funcția de președinte. Aceștia sunt nemulțumiți că Florin Cîțu tensionează relațiile din coaliția cu PSD și că are o imagine slabă care trage partidul în jos în sondaje.

„Pot să spun doar un singur lucru: tot ce este legat de posibila criză politică din PNL, pentru că nu vreau să o definesc deocamdată ca și o criză, ține în primul rând de discuția din partid. După ce vom discuta în partid, vom discuta și în afara lui. Așa mi se pare firesc. Am fost președinte de partid și nu îmi plăcea atunci când, unii sau alții, în loc să spună ce au de spus în interiorul partidului, prima dată își exprimă punctele de vedere în altă parte. Așa cred că este firesc și corect. Tot ce am de spus pe acest subiect voi spune în interiorul partidului”, a declarat, la ZIUA LIVE, primarul din Cluj-Napoca.

Primarul Boc a fost printre cei care l-au susținut pe Cîțu la șefia PNL, încă dinainte de Congresul partidului din septemberie 2021, când acesta a fost și pus în fruntea partidului.

Potrivit informațiilor actuadecluj.ro, vineri, 1 aprile, forul de conducere al PNL Cluj se întrunește în ședință, urmând să discute  problema debarcării  lui Cîțu de la șefia PNL, așa cum vor proceda și alte 40 de oganizații PNL din țară.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu