Închide

O mașină a ieșit în decor, pe cel mai periculos drum din Cluj, în această dimineață, 2 persoane duse la spital

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 01, 2022 0 176

O mașină a ieșit în decor, pe cel mai periculos drum din Cluj, în această dimineață.

Accidentul a avut loc în jurul orei 08.30. ”Din primele date, un bărbat de 45 de ani, din comuna Gilău, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Gilău spre Florești, ajuns la kilometrul 489+650m, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, două femei de 23 de ani și 43 de ani, pasagere în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportate la o unitate medicală”, au explicat polițiștii sosiți la fața locului.

Accidentul s-a întâmplat în apropiere de Gilău, pe DN1E60, considerat cel mai periculos drum din Cluj după numărul de accidente grave sau mortale. La fața locului au intervenit pompieri de la Garda de intervenție Gilău cu o autospecială cu modul de descarcerare. De asemenea, a fost trimis și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, dar două femei din mașină, de 44 și 22 de ani, au fost transportate la spital, cu afecțiuni ușoare.

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu