Închide

Birocrație românească la CJAS Cluj: nu se mai eliberează carduri europene de sănătate, dar adeverința listată pe hârtie trebuie semnată și ștampilată, se eliberează după 3 zile

SănătateTop News by Mihai Prodan - ian. 31, 2019 0 1419

Mai bine de o mie de clujeni care aveau nevoie de carduri europene de sănătate au primit, în ultima lună, adeverințe de hârtie, înlocuitoare – care nici măcar nu pot fi eliberate pe loc ci doar după câteva zile, căci trebuie semnate de președintele instituției, ba și ștampilate.

Cardurile europene de sănătate se emit la București, la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și se primesc de către asigurați în poștă – aceasta teoretic, și doar până în ultima lună când, în lipsă, se pare,  … de carduri de plastic, CNAS nu le-a mai eliberat iar sarcina revine până la soluționare Caselor Județene. În pur stil birocratic românesc, dovada înlocuitoare e o foaie de hârtie ce teoretic poate fi listată pe loc, dar în realitate trebuie ridicată doar după câteva zile, căci trebuie semnată și ștampilată, și nu de oricine ci de o singură persoană, care e șeful CJAS. Purtătorul de cuvânt Crina Grozav explică: „în două-trei zile dăm certificatele înlocuitoare. Nu le eliberăm pe loc pentru că trebuie semnături și ștampile, ca orice document care iese din instituție. Trebuie semnat de conducătorul instituției și ștampilat. Hârtia trebuie dusă la semnat, or biroul de carduri e la parter, președintele e la etajul 2 și are un program, o mapă în care intră documentele”.

Ca să înțelegeți amploarea acestei românești, aflați că în această situație s-au aflat, de când există acest blocaj național, anume din 13 decembrie anul trecut și până ieri, nu mai puțin de 1.020 clujeni – deci în medie cel puțin 20 de persoane în fiecare zi. Spre comparație, în alte țări din Europa cardul – din plastic deci, nu o dovadă pe hârtie – se eliberează la fața locului, pe loc, și nu într-un singur loc pentru toată țara.

Reprezentanții CNAS nu au putut fi contactați deocamdată ca să explice de ce nu se mai eliberează carduri europene de sănătate în singurul loc în care pot fi tipărite.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.
Tags

Articole similare