Închide

UPDATE „Ați dat cu spray pe minori, nemernicilor”. Activiștii din Cluj condamnă Primăria și Jandarmeria pentru felul în care au evacuat forțat o familie care ocupa abuziv o locuință socială

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 20, 2021 3 496

Activiști din Cluj au condamnat felul în care Jandarmeria și Primăria au făcut o evacuare forțată a unei famii de 11 persoane care ocupau o locuință socială de pe strada Meșterul Manole nr.2 din Cluj-Napoca. Nu doar că Primăria n-a reușit să găsească o soluție pentru această familie, dar, atunci când a demarat procedurile legale, Jandarmii au ajuns să folosească gaze lacrimogene și pe copii, ca să îi scoată din locuință, sesizează activiștii.
„Azi 20 mai 2021, 11 persoane au fost evacuate forțat din locuințe sociale de pe str. Meșterul Manole, nr 2, din Cluj. Jandarmeria a dat cu spray, inclusiv în copii. Clujeni. Dar ție, clujene, asta nu ți se poate întâmpla, așa-i? Că tu ești cu actele mai în regulă, cu creditul mai la zi și toate alea. Legea te păzește. Dar când ieși pe stradă, în jurul tău se înalță Clujul Imobiliarilor Tunari. Hotelul Coșciugul, Hotelul Cristian, Blocul peste Trotuar, Pădurea Petruită sunt doar câteva exemple. Pe aceeași lege. Întreabă-te câți de pe lista țepelor de milioane de euro trase doar în ultimii 10 ani în Municipiul Cluj-Napoca au luat șpray lacrimogen în ochi. Apoi du-te și plătește-ți cu încredere dările. În orașul lui Next Level”, a arătat activistul Szakats Isvan pe grupul Clujul Civic. Acesta a prezentat și un filmuleț care arată cum au procedat autoritățile locale din Cluj care au scos sprayul lacrimogen și au dat efectiv pe oameni ca să îi scoată din spațiu, inclusiv pe copii. „Ați dat cu spray pe minori, nemernicilor”, au strigat toți cei prezenți la acțiune în momentul în care s-a dat cu spray lacrimogen.

Aici poate fi văzut video-ul.

Situația familiei de pe Meșterul Manole a fost sintetizată de activistul George Zamfir de la inițiativa Căși Sociale. „Procesul a început în 2012, sentința a fost în 2013. Dosarul executorului e din 2015. Iar oamenii spun că nu au primit somație, ceea ce trebuie transmis cu 8 zile înainte, ci doar o informare pe 18 mai prin care li se solicită să fie acolo pe 20 mai, ora 8:00, altfel evacuarea se desfășoară în lipsa lor.”, a spus Zamfir.
Activiștii au semnalat că autoritățile sunt mai abuzive decât oamenii romi care ocupă aceaste locuințe și că nu sunt interesate că dau cu spray pe copii, fără ca aceștia să îi amenințe cu nimic.

Activistul Adrian Dohotaru a luat și el poziție publică privind acest caz.

„Îmi e greață. 11 persoane au fost evacuate forțat din locuințe sociale de pe str. Meșterul Manole, nr 2, din Cluj. Jandarmeria a dat cu spray, inclusiv în copii. Îmi e greață nu doar pentru că autoritățile locale nu au prevenit evacuarea, ci îmi e greață fizic. Am o senzație de vomă de la spray, iar eu eram afară, nu înăuntru, când rezidenții au inhalat spray și scoși cu forța din locuința de vreo 20 de metri pătrați în care locuiau.
Ei se mută acum în vecini la rudele lor, unde sunt alți 10. O să stea vreo douăzeci claie peste grămadă, fiecare are un metru pătrat. Nu discut acum legalitatea evacuării. Sunt două aspecte: unul legat de legalitatea ordinului de evacuare, care ar trebui să se prescrie după 3 ani, din ce am înțeles. Altul e legat de brutalitatea intervenției jandarmeriei. Procesul primăriei la adresa familiei a început în 2012, sentința s-a dat în 2013. Dosarul executorului e din 2015. Iar oamenii spun că nu au primit somație, ceea ce trebuie transmis cu 8 zile înainte, ci doar o informare pe 18 mai prin care li se solicită să fie acolo pe 20 mai, ora 8:00, altfel evacuarea se desfășoară în lipsa lor. Familia stătea informal în locuințe sociale goale. În 2013, primăria a intentat un proces împotriva lor, în 2015 s-a dat sentința. În tot timpul acesta, primăria a cerut ca familia să părăsească locuința fără a oferi alternative pentru o familie care nu se poate descurca la prețurile pieței imobiliare din Cluj. Nu puteau nici depune dosar pentru locuință socială pentru că nu erau eligibili pentru că au ocupat o locuință abuziv. Altă familie a fost evacuată tot din același imobil, iar de un an jumătate, acea locuință a rămas goală, la fel se va întâmpla și aici, semn că Primăria renunță la locuințele sociale de pe strada Meșterul Manole, cedând presiunii dezvoltării imobiliare, mai ales că rezidenții mutați recent vor ca oamenii să fie evacuați, întrucât nu corespund standardelor lor de locuire decentă.
Ce putea să facă primăria? Să mărească stocul de locuințe publice. Să ajute cu subvenții de chirie un program care funcționează catastrofic. Să asiste această familie ca să iasă din sărăcie, nu să o evacueze”, a semnalat Dohotaru.
Acesta a adăugat că, în loc ca „Primăria să trimită Direcția de asistență socială nu doar acum ci de mai demult, a trimis jandarmeria, poliția locală, executorii, direcția patrimoniu, servicii în care Primăria, pe banii contribuabililor, investește de zeci de ori mai mult, față de asistență socială. Lipsa investițiilor într-un stat social se va vedea în câțiva ani, poate decenii, când autoritățile vor investi și mai mult într-un stat polițienesc pentru că nu vom avea stat social, care are grijă de cetățenii săi.”
Asociațiile din Cluj militează de ani buni pentru ca Primăria să mărească stocul de locuințe sociale din oraș și să rezolve problema comunităților de romi și a persoanelor sărace din Cluj.
UPDATEJandarmeria a făcut precizări despre intervenția cu spray lacrimogen.

 

„Astăzi, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au participat, la solicitarea executorului judecătoresc, la punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive de evacuare a unor persoane, dintr-un imobil din Cluj-Napoca.

Facem precizarea că, în conformitate cu art. 659, Cod de Procedură Civilă, în cazurile prevăzute de lege, precum și când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ai forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine, îndeplinirea promptă și efectivă a punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești.

Menționăm că misiunea Jandarmeriei în acest caz, nu a fost aceea de a evacua persoanele prezente, ci de a asigura exclusiv protecția executorului și desfășurarea normală a tuturor activităților.

Concret, în urma refuzului locatarilor în cauză de a elibera spațiul pe care-l ocupau abuziv în imobilul respectiv și a manifestărilor violente ale acestora față de executorul judecătoresc și față de forțele de ordine, jandarmii au fost nevoiți să intervină, fiind necesară imobilizarea unor persoane, prin folosirea unor elemente din dotare, respectiv a substanțelor iritant lacrimogene.

În urma intervenției de astăzi, niciuna dintre persoanele evacuate nu a suferit vătămări, nefiind solicitată prezența unor echipaje medicale de specialitate la fața locului, până la plecarea forțelor de ordine.

În prezent, din ordinul comenzii Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, a fost constituită o comisie de analiză a legalității activităților desfășurate de jandarmii participanți la intervenție”

Activistul George Zamfir a ținut să mai posteze încă o data videoul de la evacuare și arate că precizările Jandarmeriei sunt eronate.

“Se vede în acest video de 40 de secunde cum jandarmeria, prin comunicatul public de mai jos, a transmis trei minciuni. Că asigura protecția executorului -> executorul se mișca liber prin cameră, plus că a fost, evident, afectat de gaz. Ce procedură oare încurajează acționarea spray-ului în spații interioare? Ar putea foarte bine să acționeze chiar el în judecată jandarmeria pentru vătămare.

2) Că oamenii erau violenți -> oamenii erau într-un colț, în stare de defensivă.

3) Nicio persoană nu a suferit vătămări -> nu aveau de unde să vadă salvarea și acordarea îngrijirilor, pentru că s-au cărat imediat (singura decizie bună)”, a scris Zamfir.

3 comentarii

  1. Ooamenii muncesc, mulți în construcții, se trezesc cu noaptea în cap. Nu îți ajunge salariul pentru chiriile din Cluj. De asta sunt locuințele sociale, scrie și în lege că e pentru cei cu venituri sub medie. Cei care stau cu creditul deasupra capului o fac pentru că nu există soluții de locuire accesibila raportat la venituri, nu de plăcere. Doar băncile câștigă din asmuțirea celor cu putini bani inspre cei cu și mai puțini bani, când e vorba de locuire

  2. aloo…voi astia de le plangeti de mila…a ti papat banii amaratilor prin ong ….asta amarati nu sunt…ca sunt plini de aur…cucoanele umblate la coafor…..pensate….haine elegante…..da e ok sa stai moca la cluj…ca rumanii prosti muncesc pentru bani de chirie..or rata…..cand au ceva arunca copii in fata…hai sictir

Scrie un comentariu