Închide

Au transmis un mesaj dezvoltatorilor imobiliari din Florești care vor blocuri pe străzi fără trotuare sau în zone de case

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 20, 2021 0 958

Mai multe proiecte imobiliare propuse în Florești pe străzile Abatorului, Teilor sau Tineretului nu au trecut de votul Consiliului Local. Documentațiile de urbanism pentru unele dintre ele au fost retrase de pe ordinea de zi, pentru altele au fost respinse expres. Unul dintre proiecte, ansamblul imobiliar cu 7 blocuri și peste 300 de apartamente dorit pe strada Abatorului, îl are ca beneficiar pe constructorul Vasile Salanță, cel care a construit mult în comună și se ocupă și de un proiectul controversat de blocuri autorizat deja în zona Donath Park, dar pus deocamdată pe pauză. Consilierii USR PLUS au ținut să anunțe că oportunitatea de autorizare a unor noi dezvoltări în comună este negativă până când nu se va aproba noul Plan Urbanistic General al comunei. Ei au mai cerut ca în carul tuturor proiectelor să se facă consultarea publicului, așa cum cere legea.

Riverani din zone de case unde se propuneau respectivele locuințe colective au venit la ședință și au semnalat administrației că trecutul se repetă, că investitorii doresc să construiască blocuri între case, pe străzi fără trotuare, iluminat public sau că locurile de joacă anunțate prin proiecte sunt o glumă în condițiile în care caii și porcii umblă liberi prin respectivele zone.

 

Din 7 proiecte care vizau studii de urbanism, consilierii locali din Florești au aprobat la ședința ordinară din 20 mai doar două- unul al Primăriei pentru construirea sălii de sport și bazinului didactic de pe strada Carpați și celălalt pentru construirea unui imobil de locuințe cu parter și două etaje pe str. Tineretului fn.

Restul, au fost fie respinse, după ce au primit votul negativ al comisiilor de specialitate ale consilierilor, fie au fost retrase de pe ordinea de zi.

Vecinii de la case de pe strada Salcâmilor ai unui viitor bloc dorit pe strada Tineretului fn au intervenit în ședință și au cerut Consiliului Local să nu mai repete trecutul și să aprobe în continuare blocuri cu 5 etaje în zone de case, pe străzi fără trotuare sau iluminat public.

“Vreau să îmi exprim nemulțumirea și dezacordul total al meu și al tuturor vecinilor din complexul de case alăturat. Nu îl putem accepta, nu în această formă, nu mi se pare cinstit ca în continuare să facem derogări  și să arătăm că n-am învățat nimic din trecutul care a creat haos în Florești. Nu știu de ce trebuie să ne batem joc și de această zonă mai aerisită care oricum n-are trotuare. Cu ce îmbunătățește calitatea vieții acest bloc dorit pe o stradă fără trotuare”, a atras atenția Victor Birtaș.
Un alt riveran, Lucian Mircea, a semnalat că au luat credite și “ne-am mutat la casă sperând că o să avem lumina și o curte, nu un bloc cu patru etaje la 10 m de case. N-avem curent pe stradă. Asta cu locul de joacă e o gluma, eu scot caii o dată la două zile și porcii din complex, să nu ne mănânce oglinzile la mașini. Ne opunem, mergem în instanță, mi se pare lipsă de respect pentru toți care ne-am cumpărat case aici”, a adăugat el.
Pop Dan din partea proiectantului a arătat că în zona exista deja loc colective cu parter, trei etaje și mansardă. „Nu e un caz singular, beneficiarul, cum se vede pe planșe, e de acord să dezmembreze o parcelă mare din terenul lui, 840 mp, să facă trotuare și străzilor în jurul locuințelor, lărgirea străzii Tineretului cu trotuar de 2 metri, încercând să rezolve problemele de trafic. O să fie dotări la parterul imobilului, da, se dorește îmbunătățirea calității vieții în zonă, locurile de parcare sunt în mare parte propuse la demisol, n-ar trebui să auziți de probleme de trafic”, a răspuns cetățenilor proiectantul.
„Consiliul Local ar trebui să țină cont de ceea ce spun locuitorii pentru că sunt afectați direct și au mare dreptate când spun că în zonă nu sunt trotuare și asta se datorează trecutului și din păcate trecutul este un lucru care ne afetează și în prezent. Asta înseamnă că cei din Consiliul Local trebuie să își readucă aminte că ceea ce a fost nu trebuie să se repete. Este un proiect inutil comunității. Nu au pe unde să fie scoși cei care se vor muta acolo. Trebuie să creăm prima dată infrastructura apoi trebuie să ne gândim la dezvoltarea imobiliară ulterioară”, a spus și Nicu Marcu.
Consilierii au respins și proiectul ansamblului imobiliar de pe Tineretului fn.
“E important ca aceste construcții cu 5 etaje să aibă și o estetică, nu putem pune în zone de 2-3 etaje acest tip cu 5 etaje plus parter și demisol. În respectiva zonă trebuie să ne uităm dacă avem parcări suficiente, altfel vom crea o aglomerație foarte mare. E important, dacă nu avem pe unde să îi scoatem pe cei care se mută acolo, atunci să fie respinse proiectele”, a mai spus Marcu cu prilejul altui proiect imobiliar dorit pe strada Teilor, doua blocuri cu 5 niveluri, la fel respins de consilieri.

Pe ordinea de zi a fost și un proiect prin care se dorea construirea a 7 blocuri cu câte 4 etaje și peste 300 apartamente, proiect al dezvoltatorului Vasile Salanță, prin care se propunea și construirea unei Grădinițe, însă a fost retras la începutul ședinței. A revenit și proiectul celor 44 de blocuri dorite în zona Donath Park, unde deja Vasile Salanță are autorizație de construire pentru un ansamblu imobiliar cu câteva sute de apartamente. Consiliu Local l-a respins din nou.

”Am dorit să transmitem un mesaj pentru floreșteni și dezvoltatorii imobiliari. Mesajul este că ne dorim să asigurăm, prin deciziile noastre, o dezvoltare corectă și coerentă a Floreștiului. Suntem, din punct de vedere urbanistic, în situația de cotă roșie de alarmă, după decizii luate la nivel de parcelă, nu la nivel de Plan General de Urbanism. Am aprobat sumele pentru PUG. Ne dorim ca PUG-ul să fie dezvoltat cât mai repede, să dea un cadru de dezvoltare ca să decidem corect și în interesul comunității floreștene. Avem probleme de infrastructură rutieră și educațională. Sunt foarte multe probleme stringente. Prin votul de azi am vrut să se înțeleagă că oportunitatea de autorizare a unor noi dezvoltări e negativă până în momentul în care vom avea noul PUG pentru a ști direcția în care acționăm. Votul de astăzi nu e pentru o blocare, ci pentru a asigura o direcție corectă”, a ținut să spună la finalul ședinței Marius Todoran, consilier local USR PLUS.

„Aspectele legate de consultarea populației, aspecte precizate de Legea 350, au fost neglijate. Trebuie implementate de administrația locală și de biroul de urbanism. Din lipsa informațiilor insuficient diseminate, oamenii află târziu despre dezvoltările imobiliare și nu pot să formuleze puncte de vedere sau să facă opoziție când nu sunt de acord cu ele. Îmi doresc să se corecteze acest lucru”, a mai spus Todoran.

Ce proiecte s-au respins

11. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUD PENTRU CONSTRUIRE 2 IMOBILE DE LOCUINTE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME P+2E+M, AMENAJARI EXTERIOARE, IMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI” Sat Floresti, Str Florilor fn, Jud Cluj – retras
12. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE SALA DE SPORT CU TRIBUNA CU 180 DE LOCURI SI CONSTRUIRE BAZIN DIDACTIC SCOLAR” Sat Floresti, Str Carpati nr. 10 – aprobat
13. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE GRADINITA D+P+E SI UN ANSAMBLU DE 7 IMOBILE DE LOCUINTE COLECTIVE DINTRE CARE 5 IMOBILE S+P+3E+ER, 1 IMOBIL S+P+3E SI UN IMOBIL S+P+3E CU PARTER COMERCIAL, IMPREJMUIRE TEREN, AMENAJARE EXTERIOARA, EXTINDERE RETELE EDILITARE, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI, OPERATIUNI NOTARIALE, ALIPIRE TERENURI” Sat Floresti, Str Abatorului fn –retras
14. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUD PENTRU CONSTRUIRE IMOBIL DE LOCUINTE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME P+E+ER, IMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI”Sat Floresti, Str Tineretului fn. – (7 abțineri, 12 pentru, a trecut)
15. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINTE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME (S)+D+P+3E+ER, AMENAJARI EXTERIOARE, IMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI”Sat Floresti, Str Tineretului fn – (avizat nefavorabil de comisii, 9 abțineri, 10 împotrivă, nu a trecut)
16. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE 1 IMOBIL DE LOCUINTE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME D+P+5E CU FUNCTIUNI MIXTE LA PARTER SI 1 IMOBIL DE LOCUINTE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME D+P+3E+ER, IMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI”Sat Floresti, Str Teilor fn – (avizat nefavorabil de comisii, 2 abțineri, 17 împotrivă)
17. Plangere prealabila privind revocarea HCL 44/2021 privind respingerea proiectului de hotarare privind aprobarea documentatiei “PUZ Pentru Construire ansamblu residential “Reactualizare PUZ aprobat prin HCL 149/2.07.2008 si construire ansamblu de locuinte collective, racorduri si bransamente la utilitati”Floresti, Dealul de jos, zona 2 si adoptarea hotararii de consiliu de aprobare a documentatiei mai sus aratate si revocarea avizelor comisiilor de specialitate (avizat nefavorabil de comisii, 1 abținere, 18 voturi împotrivă)
Sursa foto: proprietaticluj.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu