Închide

Antreprenor român, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii de IT din piaţă: „Piaţa de talente e roşie rău de tot”

EconomieTop News by Kristina Reştea - oct. 05, 2018 0 424

 

Piaţa de IT se confruntă cu un deficit de câteva mii de specialişti, spune unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români din sector, prezent într-o conferinţă la Cluj.

„Piaţa de talente e roşie rău de tot. E criză. Fiecare încearcă să îşi ţină cu dinţii angajaţii. Cel puţin pe partea de resurse tehnice, e nevoie anual de o infuzie de 12-15.000 de oameni, iar sistemul de educaţie oferă cam 8.000 de oameni”, a spus fondatorul BitDefender, Florin Talpeş, în cadrul conferinţei Putere prin Oameni, organizată joi, la Cluj. „Din când în când, rupem din piaţă, dar „grosul” de angajaţi noi vine din rândul celor pe care îi formăm noi. Visul meu este ca toţi copiii talentaţi din România să viseze să lucreze la noi. Nu am spus „tineri”, ci „copii” şi nu întâmplător; avem proiecte inclusiv în mediul preuniversitar. Am auzit că unii se plâng că companiile i-ar împiedica pe studenţi să îşi termine studiile. Noi dăm bonusuri pentru mastarate şi doctorate. Suntem integraţi în sistemul de educaţie şi credem că asta e soluţia, vă invit să faceţi toţi acelaşi lucru. Noi, cei din piaţă, avem „paharul”, dar sistemul de educaţie e „robinetul””, spune Talpeş.

O serie de companii din Cluj au mizat pe această abordare, de colaborare cu facultăţile:

Firmele fac parteneriate cu universităţile, ca răspuns la criza de pe piaţa forţei de muncă

 

 

Cercetătorul transformat în antreprenor a făcut şi câteva remarci privind sistemul de educaţie. „Noi îi încurajăm pe angajaţi să vorbească, să îşi spună părerea. Dar sistemul de educaţie din România, inclusiv cel elitist, ne pregăteşte tocmai pentru a nu „speak up”. În cea mai mare parte, sistemul de educaţie de la noi e unidirecţional: profesorul îl învaţă pe elev. Există însă şi sisteme bazate pe dezbatere şi co-învăţare, în care profesorul e un fel de antrenor. Când luăm absolvenţi din şcoli trebuie să ţinem cont de acest pattern cultural. Până şi în facultăţile de elită, adică cele unde e bătaie la admitere, e un sistem unilateral: profesorul îl învaţă pe student, îi transferă cunoştinţe. O trăsătură ce pleacă tot din sistemul de educaţie e cultura de penalizare a greşelii. Tot acest sistem, cu teste, cu evaluări, e construit în acest fel şi a întărit ideea că trebuie să eviţi greşeala. Ceea ce e greşit. Greşelile nu pot fi evitate, eroarea e acolo”, spune antreprenorul.

Tot despre sistemul de educaţie, Măriuca Talpeş, fondatoare, alături de soţul său, a BitDefender:

În contratimp: unu din doi copii români riscă să aibă acces numai la job-uri cu valoare adăugată mică

 

Vezi şi:

Fondatorul BitDefender anunţă la Cluj că lansează un incubator de afaceri. Ce spune antreprenorul despre piaţa locală „supra-încălzită”

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.