Închide

Andrei Cionca despre succes: de la dezamăgitul de olimpiada de fizică la cei patru mentori

EconomieTop News by Luminiţa Silea - nov. 26, 2014 0 1326

 

CEO al Casei de Insolvență Transilvania (CIT), unul dintre cei mai mari jucători de pe piața insolvențelor din România, Andrei Cionca spune că a ajuns unde este pentru că a avut patru mentori. Dintre care unul chiar a pus la bătaie 100.000 de dolari pentru ideile atunci absolventului Cionca – bani cu care a început business-ul CIT, la Cluj.

„Primul a fost dirigintele de liceu. Era în clasa a XI-a și am avut cu el prima discuție despre viitor după ce tocmai ratasem participarea la olimpiada națională de fizică. Fusesem la două și eram dezamăgit, așa că mi-a pus o întrebare care mi-a schimbat viața. Ce vrei să faci cu fizica în viitor? Nu știam ce răspuns să dau. Am întrebat în schimb ce se poate. Răspunsul a fost profesor sau cercetător. Adică meserii insuficient de bine plătite. Așa că am abandonat fizica și am reușit să-mi schimb perspectiva”, a explicat Cionca.

Una dintre cele mai importante decizii de carieră a fost luată în mai puțin de o oră, în decor de iarnă, a mai povestit CEO-ul. „Al doilea a fost maestrul meu de avocatură. După ce am terminat facultatea de drept, mă gândeam ce urmează să fac. Știam că nu pot fi magistrat sau notar public, așa că aveam opțiunea unei cariere în avocatură. Eram la o vacanță la ski cu maestrul meu și discutam ce se poate face. Mi-a răspuns că e o piață dificilă, erau deja atunci 400 de avocați stagiari, după stagiatură trebuie să o iei de sus în jos. Așa am luat o decizie simplă în mai puțin de o oră. Mi-am stabilit un obiectiv negativ, știam deja ce nu îmi doream. Eu voiam o piață puțin structurată în care ascensiune mea să fie foarte rapidă. Am carnet de avocat de 14 ani, dar n-am practicat”, a punctat Cionca.

În piața unde compania pe care o conduce în costume „taylor made” a ajuns să fie lider, Cionca a intrat… în trening. „La 7 zile după terminarea faculății, mă întorsesem acasă în Arad să am o discuție cu cineva care voia să-și deschidă un birou. Aici au fost trei evenimente importante. Prima întâlnire, la 11 dimineața, mă trezisem la fără opt minute, eram în trening cu pantaloni albaștri și bluză galbenă. O să-mi amintesc toată viața. N-am avut timp să mă pieptăn. Când m-a văzut, vă dați seama ce mi-a spus, m-a întrebat totuși despre ce știu de insovențe. I-am răspuns: nimic. M-am pus la punct, dar după două săptămâni de activitate eram nemulțumit de de ce întâmplă în companie, eu terminasem la Cluj, m-am lămurit că poate fi ceva cu insolvențele dar eu mă gândeam că trebuie să plec în concediu, poate fi ceva. I-am spus toate astea. Omul a fost calm. Nu știu ce-a fost în capul lui, nici acum nu știu ce-a fost atunci în capul meu – văzusem un film cu avocați care vorbesc mult și folosesc cuvinte pompoase. Ideea este că mi-a spus „organizează tu treaba asta”. Și atunci am decis că îi mai dau o șansă. În mai puțin de un an în firmă la Arad, dădusem afară pe toată lumea, am adus colegi de la Cluj, voiam să fiu promotor și simțeam că Aradul e prea mic. Sunt bun și voi demonstra! Așa că șeful din Arad a finanțat această nebunie cu 100.000 de euro, să fac firmă la Cluj. Asta m-a ajutat enorm, pentru că m-am transformat, pe parcurs, dintr-un jurist într-un om de business, dintrtr-un tip orgolios într-unul care poate să asculte și activ”, susține Cionca.

Următorul mentor pe care acționarul CITR a ținut să îl menționeze este cel care i-a introdus pe clujeni pe piața mare a Capitalei. „A patra pesoană este Ion Nestor, unul dintre avocații remarcabili ai României. Noi eram niște tineri de 30 de ani când ne-am extins în București și simțeam nevoia unei alianțe pentru că nimic din ce se întâmplă la Cluj nu se întâmplă în București și invers. De la el am învățat respectul pentru concurență, cum să te pozionezi corect pe piață, că nu trebuie să-ți pierzi niciodată reputația profesională. Urmați-vă visul, mergeți pe drumul vostru, dar întotdeauna întoarceți-vă la oamenii care contează și luați-vă de acolo energia care vă ajută să mergeți înainte”, i-a îndemnat Cionca pe tinerii studenți. Către acest ultim menționat pilon al carierei din Insolvență merge și mesajul lansat la FSEGA. “M-a trimis Nestor aici. Acum Andrei chiar l-a lăudat. O să mă duc înapoi să îi transmit”, spunea, de pe trepte, una dintre avocatele din auditoriu.

Primul „Cluj Heroes”

Lansat de Casa de Insolvență Transilvania, Cluj Heroes este un concept care vrea să aducă în fața tinerilor poveștile de succes ale câtorva clujeni. Aceasta în contextul în care, spun organizatorii, generația tânără este tot mai blazată și resemnată că trăiesc într-o țară mediocră, cu o imagine de țată proastă – a intereselor mercantile, a jocurilor politice, a agendelor ascunse, a corupției. O primă conferință a fost organizată miercuri la Cluj, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj. 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare