Închide

Alin Tișe, în ședința biroului politic: „Dar cine este Marius Nicoară?” Se încinge concurența în PNL, pentru mandatele de la Parlament

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 04, 2020 0 1686

Tema alegerilor este subiect de dispută în cadrul PNL Cluj, mai cu seamă după atragerea unor PSD-iști în partid – de către Alin Tișe (președintele Consiliului Județean) – care au pretenția de a fi împinși pe locuri eligibile la alegerile parlamentare. În același timp, senatorul Marius Nicoară – care în 2018 a plecat din PNL în ALDE, s-a reîntors în partid, având sprijin central chiar din partea premierului Ludovic Orban. Nicoară are și el pretenția să mai prindă un mandat de senator, de pe listele PNL Cluj, lucru pe care liberalii lui Tișe nu-l agreează.

În cadrul ședinței de ieri a biroului politic județean (desfășurată online), Tișe i-a arătat lui Nicoară, fără menajamente, că nu se bucură de prezența lui – au informat câțiva dintre primarii participanți la întrunire, pentru Actual de Cluj.

Tișe l-a persiflat pe Nicoară, sugerând că nu ar ști despre cine este vorba, în momentul în care participanții și-au semnalat prezența. „Tișe tot întreba: dar cine este Nicoară? A repetat în mai multe rânduri: Cine este Marius Nicoară? A treia sau a patra oară, Marius Nicoară s-a simțit forțat să-i dea replica lui Tișe, răspunzând: „Nicoară este omul care a fondat PNL, care a condus Consiliul Județean (…)”, a povestit un primar PNL pentru Actual de Cluj.

Tișe a continuat să-l ironizeze pe Nicoară, răspunzându-i:

„Aaaa, îmi cer scuze. A fost o greșeală, dar nimeni nu ne-a informat că Marius Nicoară a revenit în partid. Era normal să fim informați”, a spus Tișe, potrivit aceleiași surse.

Lui Tișe i-a ținut isonul și primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, care de asemenea visează să ocupe un loc eligibil la alegerile parlamentare. Lojigan ar fi insinuat și el că nu știe cine e Marius Nicoară.

Sursele Actual de Cluj au informat că după încheierea ședinței, mai mulți primari din vechea gardă a PNL s-au declarat intrigați de atitudinea lui Tișe în privința lui Nicoară. Ei și-au exprimat nemulțumirea că snatorul lor este pus la colț, prin comparație cu primarul PSD din Turda, Cristian Matei, care a venit recent în PNL, negociindu-și susținerea  pentru câștigarea unui nou mandat la Primărie, precum și obținerea unui loc eligibil în Parlament pentru unul dintre oamenii săi (cel mai probabil pentru  deputatul  Cristina Burciu, care de asemenea a trecut de la PSD la PNL).

Alegerile parlamentare ar putea fi împinse până în martie, 2021

Rămâne de văzut cum vor fi alcătuite listele PNL pentru alegerile parlamentare, care – conform deciziei Curții Constituționale pronunțate ieri – avantajează majoritatea parlamentară formată din PSD-ALDE, PRO România, UDMR). Mai precis, avantajează în sensul că aceste formațiuni aliate PSD-ului pot decide împingerea organizării alegerilor până în martie, 2021, în speranța că liberalii vor mai scădea în sondaje pe fondul crizei provocate de epidemia de Coronvirus. Teama principală a liberalilor clujeni este că amânara algerilor va duce la o creștere a tensiunilor interne pe tema stabilirii candidaților pentru locurile eligibile în Parlament, precum și la o scădere a simpatiei electorale pe fondul acestei crize economice, mai ales că organizația clujeană liberală se află în  acest moment într-o aprigă concurență cu USR-PLUS. Chiar și într-un eventual parteneriat politic PLN- USR-PLUS, fiecare formațiune are interes să aibă și să defileze cu propriii candidați.

Citește și

Senatorul nu este reabilitat. Înșelătoria liberalilor clujeni

După ce s-a plimbat până în ALDE, senatorul Marius Nicoară face cale întoarsă, spre PNL

Vom reveni cu informații pe marginea acestui subiect.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.