Acțiunea ”Feriga”: Frica de un „Solidarność” la Cluj / Cum a mobilizat Securitatea un întreg aparat de supraveghere pentru o scrisoare anonimă
ActualitateIstorie by Actual de Cluj - aug. 22, 2026 0 1
Cluj-Napoca, vara lui 1981. În timp ce Polonia trecea prin cea mai gravă criză politică din istoria sa postbelică, la Cluj Securitatea județeană punea în mișcare o operațiune de proporții, cu nume de cod „Feriga”, pornind de la un singur declanșator: o scrisoare anonimă care amenința cu organizarea unor „acțiuni de protest” față de regim.
Documentul, o „Notă de măsuri în acțiunea Feriga pe raza județului Cluj”, datat 27 iunie 1981 și semnat de colonelul Oprea Ioan, adjunctul șefului Securității județene Cluj, arată cât de disproporționat de amplu era răspunsul instituțional la un simplu bilet anonim – și, implicit, cât de speriată era conducerea comunistă locală de posibilitatea unei contaminări cu „virusul” polonez.
Nota precizează clar că acțiunea nu a fost o inițiativă locală, ci a pornit dintr-un plan de măsuri aprobat direct de generalul-locotenent Iulian Vlad, la acea vreme secretar de stat în Ministerul de Interne și viitor șef al Securității între anii 1987 și 1989, și trimis simultan mai multor inspectorate județene. Exemplarul trimis la Cluj avea numărul ”1”.
Măsurile stabilite pentru raza județului Cluj sunt împărțite pe trei paliere, iar nivelul de detaliu tehnic e revelator pentru metodele Securității la începutul anilor ’80:
Controlul secret al corespondenței — toate trimiterile poștale cu conținut similar urmau să fie reținute din circuit și supuse unei „urmăriri grafo-tehnice” pe bază de fotoplanșă, pentru identificarea scrisului de mână.
Recoltarea „legendată” de probe de scris — de la geologi din județ (inclusiv cei care lucraseră în zona Brașov) și de la persoanele semnalate ca fiind prezente în „zona de difuzare” a scrisorii, probele de scris urmau să fie obținute fără ca respectivele persoane să știe motivul real.
Eșantioane de hârtie de la calculatoarele electronice din Cluj-Napoca și din alte unități socialiste — o măsură care sună aproape science-fiction pentru 1981, dar care arată nivelul de meticulozitate criminalistică aplicat unei simple scrisori.
Dincolo de aspectele tehnice, cel mai interesant e cercul de „suspecți” pe care Securitatea îl definea explicit. Urmau să fie urmărite persoanele care ascultau și „colportau” știri de la posturi de radio străine, în special Europa Liberă, făcuseră aprecieri elogioase la adresa evenimentelor din Polonia sau considerau că „ar trebui să aibă loc și în țara noastră”, își manifestaseră simpatia față de S.L.O.M.R. (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, organizația clandestină reprimată brutal cu un an înainte, în 1979) sau fuseseră îndepărtate din armată, din Ministerul de Interne, din rândul activiștilor de partid și de stat.
Ca precizare, documentul folosește formularea „evenimentele din Polonia”, fără a numi explicit mișcarea Solidarność.
Ce se întâmpla, de fapt, în Polonia
Documentul nu numește explicit mișcarea, dar în iunie 1981 „evenimentele din Polonia” la care se putea referi orice ofițer de Securitate est-european aveau un singur nume: Solidarność (Solidaritatea). Fondat în august 1980, în urma grevelor de la șantierul naval din Gdańsk conduse de electricianul Lech Wałęsa (foto), Solidarność a devenit primul sindicat independent, autoguvernat, legal recunoscut într-o țară din blocul sovietic – un precedent fără egal până atunci în istoria „lagărului socialist”.
Amploarea fenomenului era, pentru standardele epocii, uriașă: în câteva luni, sindicatul a strâns peste nouă milioane de membri, adică aproape un sfert din populația Poloniei și majoritatea forței de muncă industriale a țării. Grevele și presiunea Solidarność forțaseră deja guvernul polonez la concesii fără precedent – recunoașterea dreptului la grevă, relaxarea cenzurii, eliberarea unor deținuți politici. Pentru Moscova și pentru toate regimurile comuniste vecine, inclusiv cel al lui Ceaușescu, era un scenariu-coșmar: dovada vie că un regim comunist putea fi forțat, prin presiune populară organizată, să cedeze putere reală unei mișcări civile independente. De aici și temerile explicite din documentele Securității din 1981 – la doar câteva luni distanță, în decembrie 1981, autoritățile poloneze aveau să impună legea marțială tocmai pentru a zdrobi mișcarea.
Atenția prioritară se îndrepta spre marile unități industriale, șantiere, institute de cercetare, centre de calcul și instituții financiar-bancare – practic spre concentrările de intelectuali și muncitori cu pregătire medie și superioară, considerați mediul cel mai predispus la „contaminare” ideologică.
Poate cel mai grăitor detaliu din această desfășurare de forțe e structura de comandă înființată special pentru acest caz: o „grupă operativă”, condusă chiar de colonelul Oprea Ioan, formată din șefii tuturor serviciilor relevante ale Securității județene — Serviciul II (contrainformații economice), Serviciul „S” (corespondență), Serviciul I.B, Serviciul III, plus un ofițer specialist. Grupa se întrunea săptămânal, lunea, pentru a analiza stadiul măsurilor și a stabili altele noi, cu termene stricte – 15 iulie 1981 pentru unele sarcini. Pentru o scrisoare anonimă, e un răspuns instituțional pe măsura unei anchete de amploare națională.
Documentul e o fereastră către un moment de panică reală a regimului Ceaușescu: la doar câțiva ani după reprimarea S.L.O.M.R. și în plină desfășurare a crizei poloneze – indiferent dacă Securitatea o asocia strict cu Solidarność sau, mai general, cu instabilitatea din Polonia – aparatul de Securitate din Cluj se temea vizibil că orașul ar putea deveni un focar de proteste organizate. Faptul că un simplu bilet anonim a declanșat mobilizarea colectivă a mai multor servicii, cu proceduri de criminalistică grafologică și supraveghere a corespondenței la scară de județ, spune mai multe despre fragilitatea percepută a regimului decât despre amenințarea reală.
Rămâne deschisă întrebarea la care probabil doar cercetarea arhivistică din dosarele individuale de urmărire deschise ca urmare a acțiunii „Feriga” ar putea răspunde: dacă autorul scrisorii a fost vreodată identificat, și ce s-a întâmplat cu persoanele trecute prin „verificări combinative” în această operațiune. Documentul de mai jos, adresat Securității din Cluj, e singurul care se referă la această Acțiune Feriga:
