A furat telefonul chiar de pe patul victimei și a revenit de trei ori la același imobil / Clujean condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 06, 2026 0 8
Un clujean de 26 de ani a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare după ce a fost implicat în cinci furturi sau tentative de furt comise în perioada aprilie-iunie 2025. Curtea de Apel Cluj i-a respins apelul și a menținut pedeapsa stabilită de Judecătoria Cluj-Napoca.
Potrivit motivării instanței, bărbatul a comis faptele noaptea, prin efracție, escaladare sau violare de domiciliu, iar în trei dintre infracțiuni a acționat împreună cu doi minori.
Unul dintre furturi a avut loc în 24 aprilie 2025 și a fost sancționat cu 1 an și 6 luni de închisoare. La 15 iunie 2025, bărbatul a furat un telefon mobil chiar de pe patul pe care dormea victima, faptă pentru care a primit 2 ani de închisoare. În aceeași noapte a revenit la un imobil cu apartamente închiriate în regim hotelier, încercând să mai fure bunuri, însă tentativa a eșuat. Pentru aceasta a primit 1 an și 4 luni de închisoare.
Pe 22 iunie 2025 a revenit pentru a treia oară la același imobil, împreună cu ceilalți inculpați. Tentativa de furt a fost întreruptă după sosirea proprietarului, iar bărbatul a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru complicitate.
În aceeași zi a furat o trotinetă electrică din scara unui imobil, faptă pentru care a primit încă 1 an și 8 luni de închisoare.
Curtea a arătat că modul de operare și repetarea faptelor într-un interval scurt indică o „vădită temeritate” și o perseverență infracțională. Instanța a reținut însă în favoarea inculpatului faptul că nu avea antecedente penale și că și-a recunoscut faptele.
Cele cinci pedepse au fost contopite, rezultând pedeapsa de 3 ani și 10 luni de închisoare. Bărbatul este în arest din 10 decembrie 2025, perioada urmând să fie dedusă din pedeapsă.
În același dosar, Curtea de Apel Cluj a înăsprit măsura aplicată unui tânăr care avea 17 ani la momentul faptelor. Judecătoria îi stabilise inițial măsura educativă a asistării zilnice timp de șase luni. Curtea a considerat însă că măsura era prea blândă și a dispus internarea acestuia într-un centru educativ pentru un an. Tânărul a fost implicat în trei furturi, dintre care două au rămas în faza tentativei, alături de ceilalți doi inculpați. Instanța a reținut că faptele au fost comise noaptea, de trei persoane împreună, prin efracție sau escaladare. Potrivit evaluării Serviciului de Probațiune, adolescentul avea un istoric problematic, cu probleme disciplinare și un risc crescut de comitere a unor noi infracțiuni în lipsa unui cadru strict de supraveghere. În motivare se arată că acesta le-a spus consilierului de probațiune că faptele au fost comise pentru a obține bani pentru cumpărarea de droguri. Curtea a apreciat că, în cazul său, o măsură neprivativă de libertate nu era suficientă pentru reeducare și prevenirea unor noi infracțiuni și a dispus internarea într-un centru educativ timp de un an.
Totodată, Curtea a dispus confiscarea unor sume de bani reprezentând valoarea unor bunuri furate și nerestituite. De la primul inculpat va fi confiscată suma de 1.000 de lei, reprezentând valoarea unui televizor, iar de la cei trei inculpați câte 500 de lei, reprezentând partea prezumată egală din valoarea unui telefon furat.
Decizia Curții de Apel Cluj, pronunțată la 2 octombrie, este definitivă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
16 incendii de vegetație în două zile în județul Cluj. Prefectura: „Renunțați la arderea resturilor vegetale!” / Amenzile ajung la 100.000 de lei
oct. 06, 2026 0
-
Autorul cărții despre expediția Belgica, în care a participat Emil Racoviță, vine la Cluj / Patrick De Deckker prezintă povestea primei iernări în Antarctica
oct. 06, 2026 0
