Închide

Accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 09, 2019 0 584

Un bărbat a fost accidentat mortal în această seară pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, în afara localității Florești.

Accidentul a avut loc în urmă cu o oră. Conform primelor informații ale polițiștilor aflați la fața locului, un șofer care circula înspre Cluj-Napoca a surprins și accidentat mortal un bărbat aflat pe partea carosabilă. Șoferul e un bărbat de 58 de ani din Suceava, iar victima era un bărbat de 48 de ani din comuna Mărișel despre care polițiștii spun că din primele informații traversa neregulamentar drumul, în fugă.

Amintim, anul trecut zeci de persoane au decedat în accidente rutiere în Cluj. S-au înregistrat aproape 400 de accidente grave de circulație, în medie cel puțin unul pe zi – chiar dacă ușor în scădere față de anul precedent. Un număr de 67 de persoane au murit anul trecut pe drumurile din Cluj în aceste accidente grave. Cel mai periculos drum din Cluj rămâne DN1E60.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu