Academicianul clujean Ionel Haiduc și-a dat demisia din Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 14, 2018 0 1083
Academicianul clujean Ionel Haiduc, care a condus Academia Română timp de opt ani, și-a dat demisia în urmă cu câteva zile din Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României, unde a fost președinte.
Ionel Haiduc și-a dat demisia „recent, de câteva zile”, explică el pentru hotnews.ro, adăugând că motivul este „dificultatea de deplasare”. „Pentru că îmi este foarte greu să merg la București la vârsta asta, și nici cu sănătatea nu stau foarte bine”, a spus el.
Cristian Preda, europarlamentar și fost consilier prezidențial, a anunțat că a fost chemat în fața acestui consiliu „pentru a răspunde unui denunț care reia acuzațiile PSD-ALDE de defăimare a țării”.
Ordinul Steaua României datează de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe atunci era prevăzut a avea cinci grade: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce. Cuza hotărâse în 1863 ca distincţia să se numească “Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti și, de facto, momentul unirii celor două principate române.
Ionel Haiduc are aproape 81 de ani: s-a născut în Cluj-Napoca, în 9 mai 1937. A urmat studiile primare la școala „Ioan Bob” şi apoi la „Colegiul Național Emil Racoviță”, unde a fost șef de promoție. Ulterior, a absolvit Facultatea de Chimie a Universității din Cluj în 1959. Și-a luat doctoratul în chimie la Institutul de Tehnologie Chimică Fină “M.V. Lomonosov” din Moscova, în anul 1964, sub îndrumarea celebrului academician K.A. Andrianov. În 2006 a fost ales în înalta funcţie de preşedinte al Academiei Române, pentru două mandate.
O scurtă istorie a acestui Ordin Steaua României:
Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va mulţumi să inmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc.
În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua. Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică (direct şi indirect) în discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile însemne ale “Ordinului Unirii”, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul celei avute de către Cuza aşezându-se cea a regelui Carol I. Deviza ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată, alegându-se “IN FIDE SALUS” (“ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA”). În ceea ce priveşte numele ordinului, au fost avute în vedere mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru cel de “Steaua Dunării” (preluând, astfel, numele unei publicaţii unioniste pe care o editase); acesta era şi numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de instituire pregătită de către Cameră la 9 mai. Denumirea de “Steaua României” apărând mai târziu, la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca prim act normativ al noului stat suveran România.
Ordinul “Steaua României” se prezenta de la început sub trei forme: una pentru civili, una pentru militari “de pace” şi alta pentru militari “de război” (cu însemnele de război, ordinul se putea conferi doar în primele trei grade). Numărul maxim de membri, pentru toate cele cinci grade, fusese fixat la 1000. Deoarece, în timpul războiului de independenţă, aproape 1000 de militari români au fost decoraţi, pentru fapte de arme, cu însemne “de război”, reglementări ulterioare vor stabili că decoraţiile oferite cu spade (deci cu însemne de război), nu intră în cifra legală a Ordinului “Steaua României”, putând fi astfel conferite într-un număr nelimitat.
În 1906 se publică un nou Regulament al acestui ordin (Înaltul Decret nr.984/1906), prin care printre altele, se dublează numărul de membri care puteau fi admişi pe timp de pace (1000 de Cavaleri, 720 de Ofiţeri, 200 de Comandori, 60 de Mari Ofiţeri şi 20 de Mari Cruci).
La începutul primului Război Mondial, o dată cu instituirea Ordinului “Mihai Viteazul”, se stabileşte că Ordinul “Steaua României” cu însemne de război se poate conferi exclusiv ofiţerilor (art.IV din Înaltul Decret nr.2968/26.09.1916), însemnul, avand spade încrucişate între braţe, putând fi conferit în toate cele cinci grade. Ofiţerii care s-au distins în lupte directe cu inamicul primeau însemnul ordinului ataşat de panglica Medaliei “Virtutea Militară”.
Prin Legea pentru Reorganizarea Ordinelor Naţionale Române (Decretul Regal nr.1545/1932), Ordinului “Steaua României” i se modifică forma, numărul de membri şi locul în ierarhia naţională. Dacă, până în 1906, “Steaua României” a fost cel mai important ordin al ţării, de la apariţia Ordinului “Carol I”, el devine al doilea, până în 1929, când se legiferează Ordinul “Ferdinand I”. Din 1932, el coboară pe poziţia a patra, pentru ca, în 1937, să ajungă pe locul 7. Această “degradare” a importanţei ierarhice a celui mai vechi şi mai prestigios ordin românesc se datora introducerii – în poziţiile superioare ale ierarhiei – a decoraţiilor înfiinţate de către regele Carol al II-lea. Forma de bază a Ordinului “Steaua României”, crucea repetată (numită şi “românească”), emailată albastru, rămâne neschimbată, dar în locul razelor dintre braţe – care justificau denumirea de “stea” a Ordinului – au fost aşezate patru acvile heraldice cu zborul desfăcut; cifra regelui Carol I de pe revers a fost mutată pe avers, reversul primind în schimb anul instituirii, “1877”. Numărul posesorilor Ordinului a fost mărit. Astfel, dacă Regulamentul din 1906 nu prevedea decât însemnele speciale – pentru civili şi militari – dar fără a stabili câţi militari şi câţi civili puteau accede într-un grad, în 1932 se stabileşte un raport de cca. 3 la 1 pentru militari şi civili, după cum urmează:
– Cavaler: 1000 civili şi 350 militari;
– Ofiţer: 500 civili şi 150 militari;
– Comandor: 200 civili şi 75 militari;
– Mare Ofiţer: 75 civili şi 25 militari;
– Mare Cruce: 35 civili şi 10 militari.
În 1938, Ordinul “Steaua României”, primeşte încă un grad superior. Acesta, numit “Clasa I”, se intercala între gradele de Mare Ofiţer şi cel de Mare Cruce, putând avea 50 de membri civili şi 15 militari. Deoarece însemnele gradului se compuneau dintr-o cruce identică cu cea de Mare Cruce, având şi o placă de o formă particulară, acest nou grad constituia un fel de “suplimentare” a efectivelor Marii Cruci, dar pe o treaptă ierarhică ceva mai joasă.
Tot în 1938, printr-un Regulament al Legii Ordinelor şi Medaliilor Naţionale conferite pe timp de război (Înaltul Decret Regal nr.4354), însemnele “de război” ale Ordinului “Steaua României” primesc la panglica model 1932 şi câte o bandă marginală aurie. Reglementările regelui Carol al II-lea privind ierarhia decoraţiilor de război au fost schimbate de generalul Antonescu (devenit Conducător al Statului la 04.09.1940), în momentul intrării României în război împotriva Uniunii Sovietice. Se revenea, în mare, la sistemul utilizat în primul război mondial, inclusiv la folosirea panglicii Medaliei “Virtutea Militară”, la decoraţia conferită ofiţerilor pentru fapte de arme pe câmpul de luptă, iar panglica “de război” stabilită în 1938 conferindu-se celor decoraţi pentru servicii în spatele frontului. De menţionat că “Steaua României” va reveni a doua în ierarhie, după Ordinul “Mihai Viteazul”.
Inspirându-se după modelul ordinului de război german “Crucea de Fier”, mareşalul Antonescu va hotărî ca la primele trei grade ale ordinelor “Steaua României” şi “Coroana României”, cu spade şi panglica Medaliei “Virtutea Militară”, să se poată acorda – pentru fapte de vitejie deosebite, citate prin ordin de zi – şi o “frunză de stejar”, care se ataşa pe panglică.
Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul “Steaua României” va fi abrogat la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii Populare Române. Portul distincţiei a fost interzis, chiar şi păstrarea însemnelor acesteia fiind considerată un delict în primii ani după abrogare.
Problema reinstituirii celui mai vechi ordin naţional s-a pus în cadrul Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor care a luat în discuţie, din 1993, problema modificării sistemului de distincţii care a fost în uz în perioada 1948-1989. Modelul Ordinului “Steaua României” propus în legislatura 1992-1996 a fost o combinaţie între forma stabilită de regele Carol al II-lea în 1932 (crucea repetată cu acvile între braţe şi anul instituirii pe medalionul revers), cu deviza stabilită de Alexandru Ioan Cuza pentru proiectatul “Ordin al Unirii”. Proiectul de lege care prevedea noile decoraţii nu a fost luat în dezbatere şi votat până la sfârşitul mandatului legislativ, în 1996.
O nouă Comisie Specială parlamentară a fost constituită la începutul anului 1997. Aceasta a stabilit o lege-cadru pentru sistemul de decoraţii, votată de către Camera Deputaţilor în acelaşi an dar, din cauza întârzierilor din Senat, a fost legiferată peste aproape trei ani (Legea nr.29/2000). Din cauza acestei întârzieri, nici legile specifice fiecărei decoraţii nu au putut fi înaintate şi votate, deşi Comisia Specială avea pregătite majoritatea acestora încă de la finele lui 1997.
Pentru a se putea face faţă nevoilor de protocol extern, Guvernul României a instituit prin Ordonanţa de Urgenţă Ordinul “Steaua României”. Prin act legislativ, se vor prelua o serie din prevederile legii privind sistemul naţional de decoraţii al României, aflată încă în dezbaterea Parlamentului, dar, în ceea ce priveşte forma însemnelor, restabilite în Legea-Cadru, s-au adoptat cele stabilite în Legislatura Precedentă. Deoarece o serie din prevederile acestei ordonanţe nu erau în concordanţă cu unele reglementări care au fost avute în vedere, iar deviza “Ordinului Unirii”, gândită şi adecvată pentru anul 1864, nu era corespunzătoare nici actualei etape, nici istoriei Ordinului, Parlamentul, la votarea ordonanţei care a devenit Legea nr.77/1999 de reinstituire a Ordinului Naţional “Steaua României”, a operat o serie de modificări, inclusiv în ceea ce priveşte forma decoraţiei. Acest nou model, cel al anului 1999, este cel care se conferă tuturor cetăţenilor români şi străinilor, din modelul anterior (modelul 1998), a fost acordat doar gradul de Colan, pentru preşedinţii Bulgariei, Finlandei şi Perului.
Citește și:
Fostul şef al Academiei Române primeşte titlul de Clujean de Onoare. Care sunt argumentele
