Cine este bistrițeanca infectată cu coronavirus ajunsă la Cluj, cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Uncategorized by Actual de Cluj - mart. 23, 2020 0 267
Zeci de cadre medicale din Bistrița și Năsăud trec prin emoții greu de descris în cuvinte. Emoții amestecate cu disperare și furie. Timp de câteva zile au tratat fără să știe o pacientă dignosticată abia ieri cu coronavirus. În tot acest timp, pacienta a trecut pe la spitalul din Năsăud, a fost transportată cu ambulanța la UPU Bistrița, apoi a ajuns la Boli Infecțioase și acum este în stare gravă la Terapie Intensivă. Acum, toți cei care au avut contact cu ea și au consultat-o sau tratat-o fără echipament special de protecție împotriva COVID 19 stau cu emoții și așteaptă rezultatul testelor, arată bistrițeanul.ro. ”Femeia a ajuns sâmbăta trecută la spitalul din Năsăud, pentru a fi consultată, prezentând simptomele unei răceli. A fost consultată și trimisă acasă pentru tratament, femeia neindicând că ar fi venit din zone roșii sau galbene cu Coronavirus, dar nici că a intrat în contact direct cu persoane care ar fi venit de acolo. Din informațiile noastre, femeia vindea ambulant baticuri, iar așa ar fi putut contacta virusul, anumite surse indicând Bistriteanul.ro că ar fi făcut vânzări chiar și în Borșa, unde sute de localnici s-au întors în ultimele săptămâni din zona roșie a Italiei”.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Consiliul Județean Cluj scoate la licitație contracte de gaze naturale de peste un milion de lei / Un lot este pentru Cluj Arena
oct. 17, 2026 0
-
A furat un BMW din Aghireșu, deși nu avea permis, era drogat și băuse alcool / S-a răsturnat cu mașina și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
oct. 17, 2026 0
