Cel mai important proiect de sănătate al județului Cluj a demarat. „Așa cum s-a prezentat oficial, ieri, am participat la ceremonia de spargere a solului…
Remus Lăpușan: Spitalul Regional de Urgență Cluj este al doilea manifest de consolidare și inovare pe termen lung al Clujului în România și Europa
mai 19, 2024 0 471
Florin Piersic, prima declarație din spital: Sunt undeva departe (…) Cât mai aproape, în mai, iunie cel târziu, ne vom vedea
mai 19, 2024 0 185
Actorul Florin Piersic, una dintre cele mai îndrăgite personalități ale scenei românești, se află în continuare la recuperare după o serie de probleme medicale. Acesta…
Minorul de 13 ani dat dispărut vineri a fost găsit
mai 19, 2024 0 160
Minorul de 13 ani dat dispărut vineri a fost găsit, au anunțat în această dimineață polițiștii. Aceștia au precizat că din cercetările preliminare nu a…
Accident cu patru răniți din care unul grav aseară între localitățile Sântioana și Fizeșu Gherlii
mai 19, 2024 0 196
Accident cu patru răniți aseară între localitățile Sântioana și Fizeșu Gherlii. La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și…
Accident mortal aseară în Dej, un șofer și-a izbit mașina de un cap de pod și, rănit grav, a decedat la spital. Șoferul nu avea permis iar numărul de înmatriculare era fals
mai 19, 2024 0 361
Accident mortal aseară în Dej, un șofer și-a izbit mașina de un cap de pod și, rănit grav, a decedat la spital. Accidentul a survenit în…
Se strânge lupta pentru titlul de campioni la baschet în acest sezon, U BT pierde meciul 3 al finalei, din această seară de la Oradea, 94-92
mai 18, 2024 0 142
Se strânge lupta pentru titlul de campioni la baschet în acest sezon, U BT pierde meciul 3 al finalei, din această seară de la Oradea….
Moment istoric pentru Cluj-Napoca: încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență. Centura metropolitană are startul lucrărilor în teren tot aici, pe 24 mai
mai 18, 2024 0 4461
Astăzi a avut loc ceremonia de spargere a solului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, care a însemnat începerea efectivă a lucrărilor la acest obiectiv….
Femeia care a șantajat un avocat din Cluj extorcându-l de zeci de mii de lei a primit o pedeapsă cu executare, doi ani de închisoare, de la Curtea de Apel Cluj. Decizia e definitivă
mai 18, 2024 0 365
Femeia care a șantajat un avocat din Cluj extorcându-l de zeci de mii de lei a primit o pedeapsă cu executare, doi ani de închisoare,…
A început “Moving Florești”, festival care încurajează floreștenii să facă mișcare/ Primarul Bogdan Pivariu a jucat ping-pong în Parcul Poligon
mai 18, 2024 0 215
În perioada 17-19 mai se desfăşoară „Moving Florești”, un fel de festival care provoacă comunitatea din comuna Florești să facă mișcare. Primarul Bogdan Pivariu a…
VIDEO Lansarea candidaților PNL Cluj / Emil Boc: În ultimii 20 de ani, bugetul municipiului a crescut de la 40 de milioane de euro la peste 800 de milioane / Alin Tișe: România n-a făcut cea ce trebuia, adică o reformă administrativă
mai 18, 2024 0 336
Liberalii clujeni și-au lansat, sâmbătă, cu mare fast candidații pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, în prezența liderului de partid Nicolae Ciucă, fost…
Prins cu droguri la Electric Castle, trimis în judecată la Cluj după un an
mai 18, 2024 0 335
Prins cu droguri la Electric Castle, trimis în judecată la Cluj. Un bărbat a fost trimis în judecată la Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere…
O femeie a fost trimisă în judecată la Cluj după ce i-a furat unui cetățean srilankez portmoneul și i-a cheltuit banii
mai 18, 2024 0 141
O femeie a fost trimisă în judecată la Cluj după ce i-a furat unui cetățean srilankez portmoneul și i-a cheltuit banii, sute de lei. Pentru…
Se redeschide programul cu trenuri directe care leagă principalele orașe ale țării de litoral, inclusiv Cluj-Napoca
mai 18, 2024 0 264
Se redeschide programul cu trenuri directe care leagă principalele orașe ale țării de litoral, inclusiv Cluj-Napoca, anunță CFR Călători. Astfel, CFR Călători va da startul programului…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe șantierul Spitalului Regional de Urgență din Cluj: “Peste 4 ani, să ne vedem la inaugurarea acestui spital”
mai 18, 2024 0 432
Șantierul care pregătește terenul pentru construirea viitorului Spital Regional de Urgență este la 10%. Ministrul Sănătății, Nicolae Rafila a fost prezent la Cluj pentru a…
Se deschide șantierul la tronsonul Centurii Metropolitane care asigură lărgirea drumului național DN1/E60 pe 2 kilometri, între nodul N și amplasamentul Spitalului Regional de Urgență din Florești
mai 18, 2024 4 7328
Primarul Emil Boc a anunțat, de pe șantierul Spitalului Regional de Urgență, că vor începe lucrările la tronsonul Centurii Metropolitane, botezat primul tronson, deja adjudecat…
Castelul din Gilău, renovat cu 7,12 milioane de euro, își deschide porțile pentru public, azi pregătește demonstrații de scrimă, tururi ghidate în maghiară și română, iar diseară – un concert, accesul e liber
mai 18, 2024 0 343
Castelul din Gilău, renovat cu 7,12 milioane de euro, își deschide porțile pentru public, azi pregătește demonstrații de scrimă, tururi ghidate în maghiară și română,…
Porsche deschide al doilea showroom din România la Cluj, o ”investiție de proporții”, în stadiu de autorizare, va fi gata în 2025
mai 18, 2024 0 699
Porsche deschide al doilea showroom din România la Cluj, în acest an, o ”investiție de proporții” după cum arată dealerul. Porsche anunță o investiție ”de…
Un tânăr de 13 ani a fost dat dispărut în Cluj-Napoca, după ce nu s-a întors acasă
mai 18, 2024 0 294
Un tânăr de 13 ani a fost dat dispărut în Cluj-Napoca, după ce nu s-a întors acasă. Ieri Poliția Cluj-Napoca a fost sesizată despre la faptul…
Un cetățean srilankez de 33 de ani a fost dat dispărut ieri în Cluj
mai 18, 2024 0 124
Un cetățean srilankez de 33 de ani a fost dat dispărut ieri. Astfel, în 17 mai, adică ieri, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre…
Inedit, concert de pian la Muzeul de Artă din Cluj, duminică, accesul e liber
mai 18, 2024 0 303
Inedit, concert de pian la Muzeul de Artă din Cluj, duminică, accesul e liber. Concertul e susținut de artistul polonez Grzegorz Niemczuk, cu un program…
Spitalul Militar din Cluj, primul spital care l-a tratat pe Florin Piersic, despre cele două săptămâni de internare a actorului: s-a prezentat la spital în 17 aprilie cu septicemie. A fost confirmată infecția cu stafilococ auriu, simptomele au debutat cu 3 zile înainte de internare
mai 18, 2024 0 216
Spitalul Militar din Cluj, primul spital care l-a tratat pe Florin Piersic, a făcut ieri o serie de precizări despre cele două săptămâni în care…
CTP Cluj: programe de circulație în Noaptea Muzeelor
mai 18, 2024 0 208
Mai multe muzee sunt deschise până la miezul nopții azi de Noaptea Muzeelor în centrul Clujului și nu numai, Compania de Transport Public prelungește o…
Spitalul Foișor: actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic ieri, starea sa generală este stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare
mai 18, 2024 0 130
Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic ieri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, arată Spitalul de Ortopedie ”Foişor”….
Iordănescu, ultimele pregătiri înainte de euro. A transmis lista preliminară a stranierilor. Când va anunţa lotul pentru turneul final
mai 17, 2024 0 180
Selecționerul Edward Iordănescu a stabilit lista preliminară a stranierilor în vederea celor două partide amicale rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din 2024. România va…
Chipciu şi Nistor decid singuri dacă pleacă la vară / Sabău: hotărârea le aparţine, eu îi respect foarte mult!
mai 17, 2024 0 246
Veteranii Universităţii Cluj, Alex Chipciu şi Dan Nistor, ar putea pleca din vară de la club. De altfel, patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a anunţat public…