Închide

VIDEO Protest la Cluj: 1000 de manifestanți sunt în stradă după modificările aduse legilor justiției

iul. 04, 2018 0 317

Camera Deputaților a aprobat amendamentele prin care legile justiției vor fi modificate. Proteste spontante au loc în mai multe orașe din România, inclusiv la Cluj….

O doctoriță din Cluj e noua șefă a Agenției Naționale de Transplant

iul. 04, 2018 0 1223

Doctorița Anca Mureșan, de la Spitalul de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Octavian Fodor este noua directoare executivă a Agenției Naționale de Transplant….

Patru oameni, la drum pe „Camino de România”, proiect social şi turistic lansat de Tăşuleasa Social. Mircea Miclea, călător pe Via Transilvanica. „Avem nevoie de drumul acesta. El ne poate da liniște și calm în vremuri tulburi”

iul. 04, 2018 0 1739

  Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care să pornească de la Drobeta Turnu Severin – „unde a intrat pentru prima dată în…

Iohannis, după adoptarea Codului Penal: „E revoltător, e dictatura majorității”. Președintele va sesiza Curtea Constituțională

iul. 04, 2018 1 137

Președintele Klaus Iohannis a calificat drept „revoltătoare” adoptarea modificărilor la Codul Penal impuse de PSD și ALDE, susținând că „ceea ce se întâmplă în aceste…

BREAKING: Modificările la Codul Penal au trecut şi de Camera Deputaţilor: „De astăzi România nu mai e un stat de drept. Ați votat un cod al rușinii”

iul. 04, 2018 0 190

Codul Penal a fost votat cu 167 de voturi pentru și 97 împotrivă. Pentru a fi adoptat, era nevoie de 165 de voturi. PMP anunță…

Bacalaureat 2018: 7 licee din Cluj-Napoca, promovabilitate 100% la examen

iul. 04, 2018 1 3444

Șapte licee din județul Cluj au promovabilitate 100% la examenul de bacalaureat din acest an, conform evidențelor Inspectoratului Școlar Județean. E vorba de colegiile naționale…

3 elevi de 10 la Bac în Cluj

iul. 04, 2018 0 204

Trei absolvenți de liceu din Cluj au obținut în acest an media 10 la examenul de Bacalaureat, conform datelor publicate în urmă cu puține momente…

Urmează reamenajarea străzii Kogălniceanu. Ce străzi intră în concurs alături de una dintre cele mai frumoase artere din centrul orașului

iul. 04, 2018 0 1445

  La câțiva ani de când arhitecții propun concurs pentru reamenajarea străzii M. Kogălniceanu din centrul orașului, în această vară se văd și pașii concreți:…

Clujul e primul la BAC în România. Procent ridicat de promovabilitate

iul. 04, 2018 0 4072

Județul Cluj are cea mai ridicată rată de promovabilitate în acest an, la examenul de Bacalaureat, peste 80% dintre elevi primind note de trecere. Peste…

Internațional maghiar la CFR. Vine după câteva sezoane jucat în Franța

iul. 04, 2018 0 371

CFR Cluj începe să se miște pe piața transferurilor, mai ales că a rămas descoperită pe mai multe posturi. După ce l-a adus pe internaționalul…

Arunci gunoiul și primești bani. Stații de colectare cu recompense la Cluj

iul. 04, 2018 0 1219

În  Cluj funcționează 2 noi aparate de colectare a deșeurilor reciclabile, care asigură colectarea selectivă automată a variate tipuri de deșeuri și oferă recompensă celor…