REPORTAJ La Cluj înveți să iubești

REPORTAJ La Cluj înveți să iubești

Cum s-a născut cea mai frumoasă echipă din istoria baschetului masculin clujean si povestea unui record incredibil.

“Hai la baschet”, i-a zis la o oră de sport profesorul Eugen Vlad, un antrenor pe vremea aia la Clubul Sportiv al Armatei.
S-a dus băiatul la vreo două antrenamente și-a zis că baschetul nu-i de el. Prefera atletismul și-a lăsat-o așa vreo cinci ani , șase ani , chiar. Printr-a opta,proful l-a băgat iar în ședință. “Ascultă de mine și vino la baschet”. Atunci s-a pus pe treabă și s-a îndrăgostit iremediabil de sport.
Cristescu Mircea, elev într-a 9-a la Liceul Tudor Vladimirescu din București și practicant de baschet la Steaua. Prin ‘84 a avut și prima legătură cu orașul Cluj, unde se va și stabili. Un turneu de cadeți la Arad și se întâlnește cu Ildiko Manasses, o tânără baschetbalistă a Universității Cluj. Doar câteva vorbe schimbate temător, și-a fost suficient pentru începutul unei frumoase povești de dragoste.
Bucureșteanul petrecea acum ore-n șir la telefon și făcea naveta la Cluj când prindea ocazia. Cu trenul , ba chiar cu avionul când se putea. Se iubeau ca sarea-n bucate, vorba lui Ispirescu. Ș-așa au trecut alți doi ani , iar în ‘86 Ildiko juca la cel mai înalt nivel , în echipa Universității de baschet care învingea campioana Europei, pe Primigi Vicenza. Mircea îmbrăca tricoul Stelei, dar distanța n-a fost niciodată un impediment pentru ei.
Așa se face că după Revoluție, bucureșteanul și-a dat demisia din armată, unde avea gradul de ofițer, fiind angajat la Steaua și-a venit la Cluj pentru Ildi. A zis că dacă tot vine, vine să facă ceva și cu baschetul, doar era component al echipei naționale. Universitatea l-a vrut, el a a venit pentru dragostea sa și așa s-a născut o altă poveste iubire.

Universitatea a întrerupt în anii 90 supremația lui Dinamo și a Stelei  foto: arhiva personală Mircea Cristescu
Universitatea a întrerupt în anii 90 supremația lui Dinamo și a Stelei foto: arhiva personală Mircea Cristescu

“Era complicat să pleci de la Steaua. Mi-am dat demisia din armată și am aplicat să intru la facultate la Cluj. Era singura modalitate să pot pleca pe linie sportivă.Și-am ajuns la examene și mă întâlnesc cu Sinevici și Bruno Roschnafsky, care, culmea, veneau în Cluj tot pentru fetele lor. Zicea la un moment dat domnul Zamfir, antrenor la handbal , la băieți, că fetele de la U Cluj, pe lângă marele merit sportiv, mai au unul formidabil, acela că au creat și echipa de băieți. Mie mi-a plăcut Clujul, îl iubesc, eu cunoșteam deja orașul, făceam naveta de vreo șapte ani când m-am transferat la Universitatea și-mi plăcea că lumea avea un respect deosebit pentru sport, pentru oamenii de sport.”
Cristescu își continuă povestea cu primii pași pe care i-a făcut în Sala Sporturilor în tricoul Universității. A fost un meci celebru împotriva puternicei formații Panionios , din Grecia, pe 26 septembrie 1990.

“Patruzeți vă dăm!”

“Era un grec, un doctor stomatolog care iubea Clujul și-l iubește și acum. Și zicea înaintea meciului: patruzeți vă dăm, la patruzeți de puncte vă batem! Vorbea stâlcit, dar era sigur pe el. Am pus pariu pe-o ladă de bere. Am intrat în sală noi, o gașcă nebună. Eu aveam vreo 23 de ani, restul 20-21-22 , eram cea mai tânără echipă din România și eram doar români. Nu aveam atunci casete să studiem adversarul, știam doar că vom juca cu o echipă tare din Grecia, Grecia care era campioană europeană atunci. I-am bătut la Cluj cu 98-89 și-am pierdut returul din Grecia. Calificarea am ratat-o la vreo 2 coșuri diferență. Deci ăsta era chiar primul meu meci, cel cu Panionios”.
Au urmat și altele într-un campionat nebun, cu o echipă “U” mai tare ca niciodată. Doar jucau Rotaru, Tibi Sebastyen, Gheorghe Mureșan, plus cei trei sosiți din București. Gașca de la Cluj a defilat , a câștigat toate partidele din sezonul regulat , un record neatins nici în ziua de astăzi de vreo echipă. Și-a ajuns în finala cu Steaua, doar că arbitrii au făcut tot ce-au putut ca titlul să rămână în București.

Brănișteanu înscrie la panoul Universității  în finala din 1991  foto: frb.ro
Brănișteanu înscrie la panoul Universității în finala din 1991 foto: frb.ro

La Cluj, “fluierașii” au ieșit de pe teren în primul meci, de furia publicului. Își aduce aminte Bruno Roschnafsky,care a jucat îm ambele partide. “Ne-au furat ca-n codru atunci în prima finală, în 91. Nici nu mai știu cum am terminat jocul la Cluj, că fugiseră arbitrii de pe teren. La București, în meciul al doilea, ne-au elimint pe vreo 3 din 5. Aveam ceva avantaj în ultimele secunde și-am vorbit între noi să nu mai faultăm. S-a dat ceva fault, s-a mers apoi în prelungiri și au câștigat. A fost hoție”, spune Bruno. “Am suferit mult după acea finală, dar anul următor am ne-am făcut temele mai bine”, completează Cristescu.
Porniți din nou la drum , studenții au dat piept în FIBA Europe Cup în sezonul următor cu Pau-Orthez, campioana Franței care îi avea în componență pe Mike Johnson și Andy Phillips , doi dintre cei mai mari baschetbaliști din Europa la acea vreme.

Cristescu , pe vremea când juca la Universitatea foto: arhiva personală

Universitatea a câștigat la Cluj cu 107-101, dar a pierdut în Franța cu 100-89. După meci, Cristescu, Mureșan și Bruno au semnat contracte cu firma de impresariat ProServ. Agenția îi reprezenta, printre alții, doar pe Michael Jordan sau Patrick Ewing. “Eram în Bucuresti la Intercontinental când am semnat cu ei. Eu, Bruno și Ghiță , eram noi trei. Atunci mi s-a spus să rămân acolo, că am ofertă de la Lyon de 20.000 de dolari, dar am refuzat. Am avut mereu un confort financiar bun de acasă, nu-mi lipsea nimic și era ceva prea rapid pentru mine. Cum să-mi las familia și tot ce am ca să rămân așa, pe moment? Am zis că dacă mă vor, mă vor și  apoi”, spune Cristescu.
Și în următoarea etapă de campionat, shooter-ul bucureștean ajuns la Cluj a înscris cele mai multe puncte din istoria campionatului României. Un alt record neegalat de nimeni altcineva. „Jucam cu Poli Iași , iar prin minutul 4 aveam deja cinci aruncări reușite de 3 puncte. Până la pauză aveam 9. Atunci au tras toți pentru mine, au zis băieții să joace pentru mine. Noi toți, ca echipă, ne pusesem de acord să aducem la Cluj toate recordurile, ș-așa a fost acel joc pentru că fără echipă ești zero. Ei , toți, m-au ajutat. Am înscris 75 de puncte, 24 de trei și trei libere.”

Cinstiți peste tot

Cristescu era în formă, Bruno, Mureșan, Tibi Sebastyen și restul, defilau în România, iar la finalul sezonului Universitatea era campioană după un joc la Dinamo. “A fost senzațional, ce-a fost înainte și după nu se compară. Erau suporteri veniți de peste to ca să ne susțină. Urma să luăm trenul din Gara de Nord și erau oameni care cântau Slavă ție, au venit cu noi în Cluj inclusiv bucureșteni. Când am ajuns în Cluj a tras trenul, lumea cânta în gară, iar apoi am plecat la Chios la restaurant, cu bagaje cu tot. Am sărbătorit vreo 3-4 zile. Nu puteam intra în niciun restaurant, toată lumea ne făcea cinste. Oamenii simpli au respectat baschetul și aici un mare merit îl au fetele de la Universitatea, echipa de baschet. Într-o perioadă grea ele au reușit ceva de necrezut, să învingă campioana Europei chiar la Cluj. Astfel, dragostea clujenilor pentru baschet se datorează lor și celor dinaintea noastră.”

„U” a mai luat un titlu în 1993, încă unul în 1996 , iar ultimul în 2011. Cristescu a fost părtaș la toate. “Ce să fac, m-am îndrăgostit de o clujeancă în tinerețe!”

 

CITEȘTE ȘI : SPECIAL Scrisoarea lui Tunde Enyedi

Comments

comments

2 COMENTARII

Scrie un comentariu