INTERVIU EXCLUSIV Misteriosul investitor de la CFR are chip. Clubul va anunța...

INTERVIU EXCLUSIV Misteriosul investitor de la CFR are chip. Clubul va anunța ieșirea din insolvență! Rămân multe semne de întrebare

by -
0 4986

Președintele formației clujene a anunțat de câteva ori în ultimele luni că se află în negocieri pentru aducerea unui investitor la CFR, investitor care ar scoate clubul din insolvență și l-ar reforma cu investiții majore.

Investitorul lui Mureșan se numește Băgăcean Vasile Marian – un fost auditor financiar – cu un trecut palid în domeniul afacerilor, aproape inexistent. Veți vedea în cele ce urmează ce spune acest domn.

Băgăcean preia pachetul majoritar de acțiuni după ce virează 4,5 milioane de lei în conturile clubului.

Dar să o luăm cronologic.

Iuliu Mureșan deschide un subiect fierbinte pentru CFR Cluj în toamna anului 2016. Oficialul CFR-ului anunță că discută cu anumiți investitori.

16 septembrie 2016, Digisport:

”Suntem în discuții avansate cu niște investitori. Nu pot să vă spun momentan despre cine este vorba. Dacă se concretizează aceste negocieri până în iarnă se vor rezolva toate problemele. Există oameni care își doresc să investească în fotbalul românesc, ei ne-au căutat pe noi. Am mai fost în negocieri și cu alții dar nu s-a concretizat nimic. Dacă ies aceste negocieri se vor rezolva toate problemele la club, inclusiv ieșirea din insolvență. S-ar ieși imediat din insolvență. Dacă nu ne vom înțelege vom încerca să mai scădem cheltuielile, să mai producem bani și cred că în vreo 3 ani vom reuși să ieșim”,

Pe 13 ianuarie 2017, tema este reluată într-o intervenție la Look TV:  “Sper ca până în luna mai să ieşim din insolvenţă. E foarte important pentru noi să ieşim până se termină campionatul, ca după un an să jucăm în cupele europene. Suntem în discuţii deja de câteva luni şi sper să se concretizeze repede. Se vor plăti toate datoriile pe care le are clubul, conform planului de reorganizare şi va fi şi o infuzie de capital. Avem investitori intersaţi şi din România şi din afară. Vedem care o să fie mai iute”. 

Ulterior, oficialul fostei campioane vorbește și la Dolce Sport:  ”Eu sper că în două luni să ieşim din insolvenţă, adică înainte de 1 mai. Va veni cineva care va achita toate datoriile clubului din planul de organizare şi o să mai investească nişte bani. Vom încerca să redevenim ce am fost. Datoriile se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.”

Pe 24 ianuarie, Iuliu Mureșan oferă alte declarații la Porsport LIVE: “Sper ca într-o lună-două să ieşim din insolvenţă. Am fi al doilea club, după Dinamo, care iese din insolvenţă. Obiectivul este să terminăm pe loc de play-off şi apoi vom recalibra obiectivul.”

Cu cine a discutat Iuliu Mureșan? Cum se face toată afacerea? Să o luăm pe rând. Într-o tranzacție de o asemenea amploare se cade și e firesc să se facă un audit. Clubul e în insolvență și are datorii de aproximativ 5 milioane de euro, suma care depășește cu mult cifra indicată de Iuliu Mureșan, 3 milioane. Clubul are un plan de reorganizare aprobat de tribunal, un tablou al creditorilor și o situație financiară detaliată de care răspunde și pe care o poate certifica doar administratorul judiciar desemnat.
Apoi, un audit durează luni de zile, poate mai mult, mai ales în cazul unei societăți în insolvență cu datorii mari și cu dosare aflate pe rol la tribunalul comercial în diverse cauze încă nesoluționate. Apoi, se poate presupune că un investitor gata să arunce cu milioanele de euro s-ar interesa cu exactitate de contabilitatea societății.
Contactat de actualdecluj.ro, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR-ului, a replicat după negocierile anunțate în media de Mureșan. “Se pare că confidențialitatea e atât de mare în aceste negocieri, încât nici administratorul judiciar nu știe nimic”. El vine cu o completare: “Nu mi-a fost cerut nici un act, nici un document contabil,nimic. E greu de crezut că se poate ieși din insolvență într-o lună sau două”, a mai spus Zăvăleanu.

În schimb, de câteva zile la club a apărut acest personaj, Vasile Băgăcean. Peste noapte, el virează 4,5 milioane de lei în conturile CFR-ului prin Banca Transilvania. Pe termen scurt, clubul are de gând să anunțe în câteva zile că va ieși din insolvență. Pe termen lung? Rămâne de văzut.

“Am primit niște documente de la acest domn Băgăcean prin care invocă calitatea de acționar cu 61%, ca urmare a unor achiziții de acțiuni de la societățile domnului Paszkany. Suntem într-o fază de verificare a acestor documente”, a spus Zăvăleanu.

Miza? Îndepărtarea lui Zăvăleanu

Recent, administratorul judiciar al CFR-ului a executat în Tribunal două societăți care aparțin lui Arpad Paszkany. Valoarea acțiunilor în instanță? 4 milioane de euro. Doar că, tot în instanță, clubul CFR Cluj a trimis o întâmpinare prin care se opune acțiunii de executare. Practic, CFR-ul, printr-o hârtie semnată de Iuliu Mureșan, se opune să câștige 4 milioane de euro. Fără logică. Dar totul capătă sens pentru că ajungem la un nume comun: Arpad Paszkany.

Arpad Paszkany în spate?

Sursele actualdecluj.ro susțin că această mutare cu Vasile Băgăcean ar fi tot opera omului de afaceri. Prin Băgăcean, care virează -nu se știe de unde – 4,5 milioane de lei, clubul vrea să iasă din insolvență. Băgăcean, mai spun sursele noastre, apare la club cu o serie de documente de la anumiți creditori prin care datoriile către aceștia sunt fie șterse, fie amânate, fie refinanțate. Principalul creditor, Banca Transilvania, care are de recuperat 2,3 milioane de euro de la CFR primește 300.000 de euro din datorie și refinanțează pentru trei ani de zile!!! Clubul își plătește din datorie, dar rămâne tot dator.  Băgăcean devine creditor principal, se recomandă ca acționar cu 61%. Odată ce clubul va ieși din insolvență e îndepărtat și Zăvăleanu, iar odată cu Zăvăleanu scapă și firmele lui Paszkany. E bine de menționat că, mai spun sursele actualdecluj.ro, Vasile Băgăcean circulă cu un autoturism marca BMW, Seria 7, cu numărul de înmatriculare CJ 92 WST,  care îi aparține lui Arpad Paszkany.

Actualdecluj.ro l-a contactat pe Vasile Băgăcean pentru a-i lua un punct de vedere. Și pentru a oferi câteva explicații pe care, considerăm noi, ar trebui să le facă publice.

– Bună ziua, domnule Băgăcean. Să vă felicităm? Știm că ați devenit noul acționar majoritar al CFR-ului. 

– Repede se află. Da, eu sunt, așa este, mulțumesc.

– Și ce planuri aveți cu CFR Cluj?

– În primul rând, ieșirea din insolvență. Asta este urgența noastră acum, iar din toamnă să fim în Cupele Europene.

– Păi nu puteți participa deocamdată.

– Cu puțin noroc, da. Nu știu, vedem, acum vrem să ieșim din insolvență.

– Investiți la CFR? Ce se întâmplă din vară?

– Asta e ideea, dar acum primul pas este ieșirea din insolvență. Într-o lună sau două vom ieși. Din vară vom vedea, vor fi transferuri, voi discuta și cu președintele Iuliu Mureșan și vom vedea de ce este nevoie. El mi-a spus că este mulțumit de lotul actual.

– De unde aveți bani?

– Nu cred că e foarte important acest aspect.

– E o întrebare legitimă. Sunteți foarte discret în spațiul public, nu aveți nici bussiness-uri cu cifre de afaceri care să susțină o asemenea implicare la CFR Cluj.  Am verificat toate firmele la care ați fost acționar sau asociat. Deci de unde aveți bani?

– Păi și până acum CFR-ul a mers foarte bine pe un buget destul de redus. Dar nu cred că e importantă această chestiune. Eu am luat clubul, sunt majoritar, am plătit datorii.

– Ați făcut un audit înainte de a investi la CFR?

– Nu, nu am avut timp pentru că toate documentele sunt la lichidatorul judiciar (Răzvan Zăvăleanu-n.r.)

– Păi și cum investiți într-o societate insolventă, cu datorii de câteva milioane de euro fără a cunoaște exact situația financiară a clubului?

– Păi eu știu care sunt datoriile. Despre ce datorii vorbiți?

–  Datoriile societății. Care sunt de aproximativ 5 milioane de euro.

– Nu sunt atât.

– Doar Banca Transilvania, ca principal creditor, are de recuperat de la CFR 2,3 milioane de euro.

– Nu atât de mult.

– Dar cât?

…..

– Vă cunoașteți cu domnul Arpad Paszkany?

– Păi de la el am luat acțiunile la club.

– Sunteți parteneri de afaceri?

– Nu.

– Dar dacă, de fapt, domnul Paszkany se află în spatele dumneavoastră și al viramentului?

– Nici vorbă.

– Este adevărat că circulați cu un autoturism marca BMW care îi aparține lui Paszkany Arpad?

– Hahha, mai verificați.

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu