Închide

Sabău, gata să renunțe la „U” Cluj: „Nu mai stau să mă lupt la retrogradare, vreau altceva”

ActualitateAdministrațieSportTop News by Catalin Suciu - apr. 23, 2024 0 4949

Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, este nemulțumit de felul în care arată echipa, mai ales în ultimele jocuri, înfrângerile cu Oțelul Galați, din cupă și din campionat. „U” Cluj are trei înfrângeri consecutive, iar miercuri va juca cu Poli Iași, de la ora 16.45, pe Cluj Arena.

 

”Nu e ușor, nu am mai trecut printr-o astfel de situație (trei înfrângeri consecutive și eliminarea din Cupă, n.red). Este clar că lipsește încrederea, ca dovadă că primim goluri pe ocazii foarte puține ale adversarilor, și acele stări, acele greșeli unde, cred eu, e o totală lipsă de încredere în momentul de față. Am fost acolo sus pentru play-off, am pierdut acel moment, după care posibilitatea de a juca o finală, la fel am pierdut, și îți pierzi încrederea, ăsta e adevărul. Dintr-un antrenor apreciat și respectat ești acum nimeni acum, din jucători apreciați și respectați, încurajați tot timpul, ajuns considerați jucători foarte slabi. Depinde de noi, acum, cum vom reacționa. Le dăm dreptate, sau ne revenim și redevenim acea echipă care am convins și care a făcut lumea să spere în noi și, prin tot ceea ce am făcut, am câștigat aprecierea și respectul oaamenilor?

E o perioadă foarte grea, dar nu trebuie să cedăm. Am mare încredere că nu se pune problema să retrogradăm sau să ajungem să jucăm baraj. Am în continuare încredere în acești jucători, dar e o situație grea. Cei din condicerea clubului ne susșin, dar în ce mă privește eu n-am nevoie de așa ceva, dacă se consideră că se găsesc soluții mai bune și au alte variante mai bune, sunt dispus să plec, chiar să vin cu bani de acasă pentru a susține echipa. Aici, nu punem sub semnul întrebării dacă pleacă sau nu pleacă Sabău. Am încredere în mine, în tot ce am lucrat , nu m-am schimbat și am aceleași principii. Încerc să-i adun pe jucători, să le dau încredere. Țin foarte mult la ei, dar trebuie să găsesc acele cuvinte, acele soluții care să le dea forță și putere, și curaj pentru jocul de miercuri, să-l câștigăm, și lucrurile vor intra din nou în normalitate, să revenim la acele stări, la acea emoție de care ai nevoie să te bați cu fiecare adversar.

Știm ce avem de făcut, ce ne lipsește în momentul de față, acea putere de a lupta pentru fiecare minge, de a avea acea răutate sportivă bună în care să-ți câștigi duelurile unu la unu, dar pe lângă astea cred că ne lipsește, în momentul de față, încrederea.

Din fericire, Nistor nu este într-o stare gravă, sperăm ca dacă nu, sâmbătă, la Craiova să-l avem alături de noi, dacă nu, la următorul joc. Îl mai avem pe Rus accidentat, și cam atât.

O analiză vom face în liniște la finalul campionatului, mai avem încă câteva meciuri și avem nevoie de toți jucătorii, suntem oricum destul de puțini. O să vedem atunci unde s-a greșit, dacă s-a greșit, greșelile pe care le-am făcut eu ca antrenor, și să vedem ce avem de făcut ca, în continuare, această echipă, acest club să facă pasul spre performanță. Eu n-o să mai accept, și n-o să mă mai mulțumesc să mă lupt la retrogradare, mai bine renunț la această meserie. E clar că la anul lucrurile trebuie să arate altfel, vom vedea atunci, dar ce arde este acum, să ieșim din această situație. Dar, repet, eu meseria asta n-o mai fac ca să lupt la retrogradare!

Sunt încă șanse reale să ne luptăm pentru primul loc. Nu e momentul acum să  găsim vinovați, ci să găsim soluții în aceste ultime etape. Am încredere că voi reuși să scot echipa din această situație”, a declarat antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

După cinci etape jucate în play-out, „U” Cluj ocupă locul patru, cu 26 de puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.