Benzile dedicate pe traseul est-vest devin funcționale până la sfârșitul lunii august

Benzile dedicate pe traseul est-vest devin funcționale până la sfârșitul lunii august

by -
0 1043

O bandă de circulaţie dedicată exclusiv transportului în comun şi bicicliştilor, lungă de 1,6 kilometri, va fi realizată în Cluj-Napoca, în zona centrală, urmând să fie dată în folosinţă la începutul lunii septembrie – anunță Agerpres.  Banda dedicată va porni din cartierul Mărăşti, din zona bisericii Sf. Petru şi se va termina în centru, la Primăria Cluj-Napoca.

În urma analizelor făcute de către specialişti s-a hotărât să fie menţinută posibilitatea virajului la dreapta pe strada Regele Ferdinand, a celor care vin de pe Bulevardul 21 Decembrie, iar suprapunerea cu linia dedicată transportului în comun, din faţa magazinzului Sora, va fi reglementată cu ajutorul semafoarelor. Parcările se vor desființa pe toată lungimea de funcționare a benzilor dedicate. Practic, se vor desfiinţa 132 de locuri de parcare, dar se vor înfiinţa alte 256 de locuri de staționare pe străzile adiacente zonei B-dul 21 Decembrie. Se vor păstra cel puţin trei benzi de circulaţie pentru ceilalţi participanţi la trafic, între biserica Sf. Petru şi Piaţa Unirii. Boc a precizat că implementarea sistemului de benzi dedicate vizează o fluidizare a traficului rutier în municipiul Cluj Napoca.

“Vom înfiinţa, până la sfârşitul lunii august, o bandă dedicată pentru transportul în comun pe axa Est -Vest, banda unu de la bordură. (…) Pe această bandă vor putea circula şi biciclete, iar în etapa a doua, probabil că vor intra şi taximetrele. În urma introducerii acestei benzi dedicate, se va reduce timpul de deplasare până la Primăria Cluj-Napoca”, a comentat primarul Emil Boc, potrivit Agerpres.

Potrivit statisticilor, traficul rutier ]n Cluj Napoca este în acest an cu 40% mai mare decât cel din 2013. Ideea benzilor dedicate a fost implementată în Cluj-Napoca în urmă cu câţiva ani, însă multă vreme a existat doar o singură astfel de bandă, care va funcţiona pentru sensul opus celei care urmează să fie dată în folosinţă. O altă bandă dedicată transportului în comun, însă mai mică, a fost pusă în funcţiune în urmă cu câteva luni, iar municipalitatea intenţionează să folosească această idee şi în alte puncte ale oraşului.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu