Antrenorul lui U-BT ajunge la echipa Națională
Sport by Catalin Suciu - oct. 24, 2017 0 454
Federația Română de Baschet a anunțat noua componență a staff-ului tehnic cu care va fi abordată faza de calificare la FIBA World Cup 2019, acesta fiind compus din macedoneanul Zare Markovski, secondat de Mihai Silvășan și Hristu Șapera, informează u-bt.ro.
În prezent, Markovski este antrenorul echipei Trabzonspor, din prima ligă turcă. Tehnicianul ex-iugoslav are o carieră de aproape 30 de ani, perioadă în care s-a aflat la conducerea unor echipe de club precum Darussafaka SK, Lugano Tigers, Avellino, Virtus Bologna, Armani Milano, Limoges, Reyer Venezia sau Caserta.
De asemenea, între 1997 și 1999, Zare Markovski a antrenat echipa națională a Macedoniei.
În privința cooptării sale în staff-ul naționalei, antrenorul principal al U-Banca Transilvania, Mihai Silvășan, s-a arătat încântat: ”Mă bucur, în primul rând, că am șansa să revin în angrenajul echipei naționale, am fost parte a lotului național timp de 10-12 ani de zile, am fost și căpitan, am mers tot timpul cu plăcere la lot, chiar daca rezultatele nu au fost întotdeauna cele așteptate de mine, cel puțin. În al doilea rând, mă bucur că pot să fiu alături de un antrenor cu un CV impresionat, merg în speranța că am ce învăța de la el și să ajut cu ce pot eu lotul național. Îmi doresc foarte mult să facem performanță”.
Trio-ul Markovski – Silvășan – Șapera va debuta pe banca Vulturilor pe 24 noiembrie, la Torino, cu ocazia meciului Italia – România.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Dezastru în teren/Alunecări de teren, din nou, pe strada Uliului/Pompierii: “ a fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m”
apr. 27, 2024 0
-
Licitația pentru Centura Metropolitană a Clujului, anulată/ “ E greu de găsit în lume o investiție derulată atât de dezastruos”
apr. 27, 2024 0