ZF ANEVAR: Apartamentele cu cea mai mare valoare de piaţă se găsesc în Cluj-Napoca: 1.272 euro/mp
Economie by Actual de Cluj - dec. 14, 2017 0 636
Piaţa de evaluare a bunurilor din România şi-a majorat anul acesta valoarea cu aproximativ 7% faţă de 2016, până la 48 de milioane de euro. Banii reprezintă suma facturată în total de către evaluatorii autorizaţi pentru serviciile de evaluare pe care le furnizează persoanelor fizice sau companiilor.
„Pentru 2017, estimăm o creştere a pieţei evaluărilor de aproximativ 6-7%, până în jurul valorii de 48 de milioane de euro“, spune Daniel Manaţe, fostul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).
În prezent, cea mai mare valoare de piaţă pe segmentul rezidenţial se înregistrează în Cluj-Napoca, unde apartamentele sunt evaluate la 1.272 de euro pe metru pătrat, în timp ce în Bucureşti valoarea este 1.114 de euro pe metru pătrat. În Capitală, cele mai scumpe proprietăţi rezidenţiale sunt în sectorul 1, cu o valoare medie de 1.417 euro/ mp. În Cluj-Napoca, cele mai multe tranzacţii cu apartamente se fac cu plata cash, şi nu prin credit bancar, arată ANEVAR, citată de Ziarul Financiar.

În primele trei trimestre ale acestui an, evaluatorii care fac parte din ANEVAR – adică 4.100 de membri persoane fizice şi 520 de firme – au analizat peste 94.000 de rapoarte de evaluare a proprietăţilor imobiliare pentru garantarea împrumutului, cu o valoare cumulată de peste 18 miliarde de euro.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 160 de copii din Cluj și Maramureș au participat gratuit la Școlile de Vară STEAM. Au învățat știință prin experimente, jocuri și lucru în echip
sept. 25, 2026 0
-
Patru ani și jumătate de închisoare pentru un tânăr care și-a agresat repetat iubita minoră și i-a amenințat tatăl cu un cuțit, în Mănăștur. Curtea de Apel a pus sechestru pe bunurile lui
sept. 25, 2026 0
