VIDEO/Primarul Emil Boc a anunțat că s-a atribuit licitația pentru Parcul Est din Cluj/Firmele care ar urma să amenajeze prima etapa a viitorul parc: una deținută de un om de afaceri din Bistrița cu contracte publice de sute de milioane, cealaltă, implicată într-un dosar DNA
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 10, 2026 0 42
Primăria Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul licitației pentru amenajarea primei etape a Parcului Est, proiectul celui mai mare parc urban dorit în Cluj-Napoca. Potrivit informațiilor privind rezultatul procedurii, contractul ar urma să fie atribuit asocierii Indeminarea Prodcom – Condor Păduraru. Prima firma este din Bistrița, iar cea de a doua din județul Olt. Condor Păduraru a fost trimisă în judecată de DNA pentru faptre de coruție într-o serie de contarcte cu două Primării din Dolj.
Anunțul privind încheierea evaluării ofertelor a fost făcut marți, 10 noiembrie, de primarul Emil Boc, care anunțat că a semnat raportul procedurii. Edilul a fost și filmat în timp ce a semnat acest raport și a postat video-ul pe rețelele sociale.
Edilul a precizat că, dacă nu vor fi depuse contestații și vor fi parcurse toate etapele legale, Primăria va putea semna contractul cu asocierea declarată câștigătoare.
„Tocmai am semnat raportul procedurii pentru adjudecarea licitației care vizează amenajarea primelor 10 hectare din Parcul Est. Au participat nouă firme, avem desemnat un câștigător”, a transmis Emil Boc. Primarul a vorbit și despre principalele intervenții prevăzute în proiect: amenajarea culoarului pârâului Becaș, zone pietonale, piste pentru biciclete și conservarea habitatului natural.
Numale câștigătorului nu l-a făcut public, nici clasamentul de la procedură.
Nouă oferte pentru contractul de aproape 47 de milioane de lei
Potrivit datelro prezentate de Actualdecluj.ro, licitația a atras nouă asocieri și companii. În competiție au intrat:
- Nord Conforest, cu subcontractanții Antrepriza Montaj Instalații, Comgaby Moln și Intercom Energy;
- Diferit AG, în asociere cu Eco Garden Construct, Altimate, EnergoBit, Pado Group Infrastructures, M&M Society, AWE Infra și Diferit SRL;
- Indeminarea Prodcom – Condor Păduraru;
- MBS Group – MIS Grup – Aqua Serv – DAS Engineering Grup;
- Concelex – X-Way Infrastructure;
- Avril – Deco Rom;
- RO-Verde Landscaping – Romwaclean Construct – Garden Center Grup;
- TCI Contractor General – Socot;
- Dacia Asphalt – CML.RO. actualdecluj.ro+1
Contractul a fost estimat la 46.639.835,20 lei, fără TVA, la care se adaugă un capitol de cheltuieli diverse și neprevăzute de aproximativ 4,8 milioane de lei. Durata prevăzută pentru execuția lucrărilor este de 15 luni.
Asocierea Indeminarea Prodcom – Condor Păduraru a câștigat contractul cu o ofertă de 34,9 milioane de lei, fără TVA, potrivit datelor oferite de Primărie la cererea Actualdecluj.ro.
Restul clasamentului de la licitație nu a fost făcut public de Primăria Cluj. Ofertanții au la dispoziție un termen legal de 10 zile pentru a contesta rezultatul licitației, calculat de la comunicarea oficială a acestuia. Contractul nu poate fi semnat înainte de expirarea perioadei legale de așteptare și de clarificarea eventualelor contestații.
Cine sunt constructorii care ar urma să amenajeze prima etapă a Parcului Est. Două firme din Bistrița-Năsăud și Olt, cu afaceri de 180 de milioane de lei în 2025
Asocierea Indeminarea Prodcom SRL – Condor Păduraru SRL, indicată drept câștigătoare a licitației pentru prima etapă a Parcului Est, este formată din două companii cu sediile în afara județului Cluj, una în Bistrița-Năsăud și cealaltă în județul Olt.
Liderul asocierii, Indeminarea Prodcom SRL, este o societate înființată în 1993, cu sediul în comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud. Firma a raportat în 2025 o cifră de afaceri de 115,6 milioane de lei, un profit net de aproape 11,9 milioane de lei și 189 de angajați. Față de anul precedent, cifra de afaceri a crescut cu 18,4%, iar profitul net s-a dublat.
Compania are experiență în lucrări de infrastructură și construcții finanțate din bani publici. Printre proiectele sale se numără lucrări de canalizare în comuna Beliș, județul Cluj, în valoare de aproximativ 10,7 milioane de lei, lucrări de alimentare cu apă în comuna Vidra și amenajarea unor piste de biciclete în comuna Dorna Arini. Societatea apare și în contracte cu autorități precum Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Compania Națională de Investiții și Primăria Bistrița. Compania a câștigat contracte și cu Primăria Turda.
Cel de-al doilea membru al asocierii, Condor Păduraru SRL, are sediul în Slatina, județul Olt, și a fost înființat în 1994. În 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 64,58 milioane de lei, un profit net de 5,11 milioane de lei și 172 de angajați. Afacerile au scăzut cu aproximativ 30% față de 2024. Condor Păduraru are, la rândul său, un portofoliu important de contracte publice, inclusiv lucrări pentru Primăria Sectorului 4 București și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare. Firma apare și în contracte cu administrații locale și companii publice din județul Olt.
Cele două societăți au avut împreună o cifră de afaceri de aproximativ 180,2 milioane de lei în 2025 și un profit net cumulat de aproximativ 17 milioane de lei.
Indeminarea Prodcom este deținută de familia Simionca din Bistrița, firma fiind condusă de Alexandru Darius Simionca. Familia Simionca mai dețune afaceri în turis la Colibița, unde e proprietară de hotel printr-o altă companie din grup, firma care deține și Castelul Dracula de la Tihuța, cumpărat în urmă cu mai mulți ani și aflat în proces de renovare.
Firma Condor Pădurariu are trei asociați, Ion Păduraru (34%), Sorin Alexandru Păduraru (33%) și Cristian Păduraru (33%); administratorul societății este Cătălin Dănuț Codan.

Condor Păduraru, firma din asocierea câștigătoare pentru Parcul Est, este judecată într-un dosar DNA din 2024. Un al doilea dosar a fost deschis în 2026
Condor Păduraru SRL, partenera Îndemînarea Prodcom în asocierea declarată câștigătoare a licitației pentru prima etapă a Parcului Est din Cluj-Napoca, figurează ca inculpată într-un dosar penal înregistrat în 2024 la Tribunalul Dolj. Este vorba despre dosarul nr. 4019/63/2024, care vizează lucrări de asfaltare a unor drumuri din comuna Măceșu de Sus.
În această cauză sunt judecați, alături de societate, fostul primar PNL al comunei, Gheorghe Bece, și administratorii Condor Păduraru, Sorin Alexandru Păduraru și Cristian Păduraru. Potrivit acuzațiilor formulate de procurorii DNA, contractul de lucrări ar fi fost atribuit și decontat în condiții nelegale, iar unele lucrări ar fi fost fictive sau executate necorespunzător. Prejudiciul estimat de anchetatori depășește 4,2 milioane de lei. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj în mai 2024. În decembrie 2024, judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la DNA pentru remedierea unor neregularități ale rechizitoriului. După redepunerea acestuia, în martie 2025, instanța a dispus începerea judecății. Contestațiile formulate împotriva încheierii au fost respinse de Curtea de Apel Craiova.
Separat, în aprilie 2026, DNA a anunțat trimiterea în judecată a societății Condor Păduraru într-un alt dosar, nr. 327/63/2026, privind lucrări de drumuri din comuna Poiana Mare, județul Dolj.
Ancheta vizează două contracte încheiate în 2019 între Primăria Poiana Mare și asocierea Condor Păduraru – Total Pur Design. Primul contract, semnat la 19 august 2019, avea ca obiect proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru modernizarea drumurilor de interes local din comună. Al doilea, încheiat la 12 septembrie 2019, viza asfaltarea străzilor Scurtă, Veteranilor, Toamnei și Castanilor. Conform procurorilor, în timpul executării lucrărilor ar fi fost întocmite documente care consemnau lucrări care nu ar fi fost realizate efectiv în teren, în conformitate cu proiectele tehnice. Este vorba despre borderouri de lucrări, devize, procese-verbale de verificare și procese-verbale de recepție parțială. DNA susține că aceste documente ar fi fost folosite pentru justificarea unor plăți către constructor. În cazul primului contract, procurorii indică suma de peste 611.000 lei, iar în cazul celui de-al doilea, suma de 572.000 lei. Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă în dosar cu suma totală de peste 1,6 milioane lei, iar Primăria Poiana Mare a comunicat că s-a constituit parte civilă cu peste 1,1 milioane lei, reprezentând sume aferente executării necorespunzătoare a lucrărilor.Procurorii au dispus și sechestru asigurător asupra sumei de 2 milioane de lei aparținând societății Condor Păduraru SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii. Cauza este încă pe rol.
Presa din Craiova a relatat că Sorin Păduraru este cel care l-a denunțat pe Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și fost ministru al Finanțelor, într-unul dintre dosarele penale în care a fost acuzat de corupție. Condamnat definitiv în mai 2023, în „dosarul tablourilor (găsite în pereții caselor acestuia)”, Darius Vâlcov a fugit în Italia înainte de pronunțarea sentinței, fiind extrădat în țară în august 2023 și încarcerat la Penitenciarul Rahova. El a fost eliberat anul acesta după ce a executat 3 ani din cei 5 la care a fost condamnat. De celelalte două dosar în care a fost judecat pentru intigare la dare de mită a fost achitat.

Ce se va amenaja în prima etapă a Parcului Est
Prima etapă vizează aproximativ 10 hectare din viitorul parc, în zona culoarului Văii Becaș, între strada Soporului și Calea Someșeni. Proiectul presupune amenajarea culoarului verde al pârâului, realizarea de alei pietonale și piste pentru biciclete, amenajări peisagistice și infrastructura necesară, cu păstrarea și protejarea habitatului natural. Parcul Est este proiectat să se întindă pe aproximativ 54 de hectare, de la lacurile din Gheorgheni până spre zona Calea Someșeni – Selgros. Este unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură verde planificate de administrația locală. Prima etapă a proiectului a fost scoasă la licitație cu o valoare de aproape 10 milioane de euro, iar finanțarea a fost susținută inclusiv prin transferul unor fonduri guvernamentale în 2023.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Acum fix 39 de ani primele tramvaie plecau din Mănăștur / Clujul renunțase la un proiect de transport SF, cu vehicule de 120 km/h
nov. 10, 2026 0
-
Apartament de 123 mp de pe Calea Dorobanților, scos la licitație pentru un sfert de milion de euro prin executare silită / Debitoarea este Avicola SA
nov. 10, 2026 0
