Închide

VIDEO 6.000 de scaune ocupate la concert Voltaj în Cluj

ActualitateTop News by Mihai Prodan - dec. 03, 2015 0 1654

Clubul pensionarilor s-a mutat la Polivalentă, și e numeros, are 6.000 de membri – așa am putea descrie concertul Voltaj din această seară din Sala Polivalentă, dacă am fi răi.

Partea bună – aproape toate scaunele pline, și n-au fost puține. Partea proastă – dacă nu le-ar fi cerut spectatorilor după o oră să se ridice de pe ele, solistul Călin Goia ar fi putut mult și bine să se agite pe scenă, pentru că mai mult decât fluturări de steaguri tricolore și eventual bătut din palme n-ar fi obținut. Ceea ce e o mare diferență față de publicul obișnuit al trupei.

Dar nu ne credeți pe cuvânt. Iată un video:

Ca să fim corecți, atmosfera s-a mai animat la câteva piese, unde solistul i-a invitat pe spectatori să se ridice de pe scaune sau să bată din palme.

Concertul de azi a fost unul special din două motive, ba chiar trei: mai întâi că a fost unul caritabil, toți banii din vânzarea de bilete au fost donați către Crucea Roșie ca să ajute victimele tragediei din Colectiv. Apoi, pentru că pe scenă trupa Voltaj a urcat alături de o filarmonică, formată din 45 de instrumentiști. Și, în fine, pentru că producția spectacolului e una dintre cele mai mari din România, ba chiar cea mai mare a unei trupe românești, dacă ar fi să ne luăm după solistul Călin Goia la conferința de presă ce a anunțat concertul.

Au fost 6.000 de persoane în Sala Polivalentă în această seară, după estimările trupei și ale organizatorilor. Concertul e sprijinit de rețeaua de supermagazine Kaufland, care a anunțat că va dona Crucii Roșii o sumă egală cu cea strânsă din vânzarea de bilete.

Citește detalii despre concert:

Concert caritabil de amploare la Cluj. “E cea mai mare producție a unei trupe românești; nu dorim să ne lăudăm dar asta e realitatea”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare