Închide

Untold și Neversea, alături de fani. Organizatorii: Biletele și abonamentele pentru ediția din 2020 pot fi valabile la una dintre următoarele trei ediții

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 27, 2020 0 389

Organizatorii Untold și Neversea au anunțat că fanii celor două festivaluri care și-au cumpărat bilete sau abonamente au opțiunea să le preschimbe cu valabilitate pentru oricare din următoarele trei ediții. Aceștia spun că festivalurile nu sunt anulate, că derularea lor ține de recomandările autorităților.

„Ca organizație responsabilă, așa cum am fost și până acum, avem o datorie față de oameni în general. Avem datoria de a trata orice posibilă decizie legată de evoluția festivalurilor din acest an, cu maximă responsabilitate, punând sănătatea oamenilor pe primul loc. Vă asigurăm că orice decizii vom fi nevoiți să luăm în perioada următoare, suntem cu totul conștienți de momentele dificile prin care trece întreaga planetă și vom respecta cu totul deciziile și recomandările autorităților, cu privire la felul în care va trebui să tratăm situația celor două festivaluri, în acest an. Ca organizatori ai celor mai mari festivaluri din România, UNTOLD si NEVERSEA, ne dorim mai mult ca oricine să avem șansa să aducem bucuria festivalurilor și în acest an, în cele mai sigure condiții. Avem o responsabilitate față de zecile de mii de oameni care au avut încredere în noi și în acest an și au achiziționat deja abonamente la festival. Pentru ei avem datoria de a face tot ce depinde de noi, atâta timp cât va exista cea mai mică speranță de a ne întâlni în condiții sigure și în acest an. Dar tot față de acești oameni frumoși, care cred în noi și care au cumpărat deja zeci de mii de abonamente, avem datoria de a îi asigura că indiferent de ce se va întâmpla cu edițiile UNTOLD și NEVERSEA în 2020, investiția pe care au făcut-o în bucuria de a fi prezenți la cele două festivaluri nu se pierde”, au anunțat organizatorii Untold.

Aceștia au adăugat că  toți fanii UNTOLD și NEVERSEA, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediția 2020, au posibilitatea să își transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediții.

„Toți cei care au achiziționat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în ANYTIME, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în ANYTIME este valabil 10 zile, începând de astăzi, 27 aprilie 2020. Există două modalități de modificare, automată, din platforma de check-in manuală, din site-urile www.untold.com și www.neversea.com”, au mai spus cei din echipa festivalurilor.

Organizatorii au mai anunțat că începând de astăzi sunt disponibile la vânzare doar abonamente ANYTIME –General Access și VIP. Prețurile sunt următoarele:
• UNTOLD ANYTIME PASS General Access – 174 euro + taxe
• UNTOLD ANYTIME PASS VIP – 399 euro + taxe
• NEVERSEA ANYTIME PASS General Access – 136 euro + taxe
• NEVERSEA ANYTIME PASS VIP – 210 euro + taxe

Fanii festivalurilor sunt chemați și pe platforma United lansată de cele două festivaluri pentru lupta cu coronavirusul.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu