Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar
ActualitateSocialTop News by Actual de Cluj - apr. 27, 2020 0 395

Președintele României a spus luni, în urma unei ședințe privind măsurile de gestionare care vizează epidemia Covid19, că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online și anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. De asemenea, examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială, transmite digi24.ro.
„Prima temă: școlile. Aici, o mică introducere. În momentul de față activitatea fizică este suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem să continuăm având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină. Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Aud că trebuie să ne relaxăm, dragii mei, din păcate nu este așa. Nu putem să vorbim despre o relaxare sau o încetinire.
Trebuie să ținem cont de câteva lucruri simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Riscul major ca elevii să ducă boala la școală și unul de a duce boala de la școală acasă.
Am dorit să știm și ce fac alte țări. Sunt o serie de țări care nu mai doresc să redeschidă școlile, unele încă evaluează. Acolo unde s-au deschis școlile experimental. În Franța, după puține zile zeci de elevi au fost testați pozitivi și cadre didactice au ajuns la terapie intensivă. Deci lucrurile nu sunt simple.
În concluzie s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an grădinițele și școlile sa nu se mai redeschidă. Elevul nu se va întoarce fizic la școală. Până pe 12 iunie continuă formele de învâțământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum, se mai poate face și o evaluarea suplimentară.
Sunt totuși câteva excepții. Elevii din clasele a 8-a și a 12-a vor putea reveni la școală după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțare pot fi respecate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală și se vor pregăti pentru examenele naționale.
Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare. Se va măsura temperatura, se va face intrarea pe o parte,se va ieși pe altă parte și alte reguli de distanțare socială.
Începând de astăzi prin ordonanță militară se schimbă intervalul pentru persoanele de peste 65 de ani. Astfel, persoanele peste 65 vor putea ieși dimineața de la 7 la 11 și seara de la ora 19 la 22. Când vor putea ieși din casă fie pentru cumpărături, fie pentru mișcare în jurul blocului”, a declarat președintele României.