Închide

Uniţi punctele: cum a fost la TEDxCluj 2018

Actualitate by Kristina Reştea - feb. 24, 2018 0 477

Ce legătură este între reţeaua prin care oameni necunoscuţi au adus în ţară medicamente indispensabile bolnavilor de cancer, cititul ca formă de antrenament a creierului, drumul unui membru de „boy band” spre statutul de sportiv de anduranţă, dezordine creativă, antreprenoriat în „Estul sălbatic”, crowdfunding şi uşi deschise? Pentru a răspunde la această întrebare, poţi încerca să „conectezi punctele”. Aceasta a fost tema ediţiei de 2018 a TEDxCluj, desfăşurată azi la Teatrul Maghiar şi prezentată de Paul Bourne si Veronica Soare. Au urcat pe scenă 15 personalităţi pentru a vorbi despre experienţele proprii şi conexiuni.

 

Cosmin Cioca a deschis ziua TED, cu o reprezentaţie surprinzătoare de beatboxing la flaut.

 

Primul vorbitor al zilei a fost primit cu aplauze de publicul de la Cluj, deja familiarizat cu o parte din activitatea fostului ministru tehnocrat. Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a povestit pe scenă la Cluj despre drumul de la tânărul plecat la studii şi muncă în Viena la fondator al Reţelei citostaticelor, a MagiCamp şi MagicHome. Voiculescu a pus bazele reţelei prin care s-au adus în ţară medicamente pentru bolnavii de cancer care nu găseau în România tratamente vitale, a fondat, alături de Melania Medeleanu, o tabără pentru copii bolnavi şi, recent, a lansat proiectul unei case „MagicHome”, un loc de refugiu pentru părinţii care nu au unde să stea, să se odihnească ori măcar să facă un ceai atunci când îşi aduc copiii la Bucureşti pentru tratament. „Datorită a 400 de voluntari, 2000 de pacienţi au primit medicamente prin reţeaua citostaticelor, fără ca cineva să câştige un leu. S-au implicat şi au ajutat oameni care nu se cunoşteau între ei. La MagiCamp au fost până acum 500 de copii, în 2018 vor fi 250; asta este posibil datorită a peste 500 de voluntari ce au dedicat o săptămână din viaţă ca să fie alături de aceşti copii. Câteva sute de familii vor putea fi aproape de copiii lor în spital pentru că 150.000 de persoane au considerat că acesta e un scop de care merită să le pese”, spune Voiculescu.

 

 

Scriitoarea Andreea Roșca a introdus primul TED Talk al zilei: discursul susținut de către Steve Jobs la Universitatea Stanford.

Aneta Bogdan, fondatoare de companie de branding pe „frontul de Est”, lansează un îndemn pentru tinerii din sală. Şi din ţară.  Dar numai după ce în faţa noastră se perindă imagini cu peisajul occidentalo-american în care au prosperat afaceri versus fotografii care prezintă realitatea românească din „epoca de Aur”, adică mediul în care au crescut antreprenorii locali (Ceauşescu, cozi, lipsuri, dictatură). „Nu cred în ideea că noi, în Est, suntem în urmă, că suntem defavorizaţi, că nu am avut şansă. Nu cred nici în cealaltă extremă – că sunem mai valoroşi decât cei din Vest, noi, cu „sângele proaspăt” al Europei”, menţionează Bogdan. Soluţia ar fi, de fapt, să înţelegem contextul în care trăim. Ce înseamnă să reuşeşti „Doing it the hard way”? „Rămâneţi în ţară! Poate peste 20 de ani, mulţi dintre voi o să vedeţi că acesta a fost primul punct, de care s-au legat apoi altele şi veţi putea spue că am rămas în România şi am construit locul potrivit”, spune Aneta Bogdan.

Dana Gonţ, jurnalist TV şi blogger, vorbeşte despre regulile de politeţe. „Politeţea înseamnă să îţi pese, să fii conştient de nevoile celorlalţi şi să fii implicat”, condensează ea câteva învăţăminte. Şi lasă şi o imagine de pus pe gânduri: deţinutul politic care, întrebat ce a învăţat din anii de puşcărie comunistă, răspunde simplu: „să iau bucata mică de pâine”, pentru ca celălalt de lângă să aibă mai mult.

 

Cum strângi un milion de euro în era online?

Andrei Amăraşteanu vine din altă zonă. A început desenând şi a ajuns să strângă 1 milion de dolari prin crowdfunding pentru o lampă de birou deghizată într-un roboțel cu atitudine. „M-a inspirat caietul de schiţe al unui coleg şi am tot desenat până când mi-a ieşit şi mie. Lucrurile sunt făcute de oameni ca noi”, a constatat Andrei, care, la 15 ani, desena coperta unui album al rapperului Puya şi realiza că îşi poate câştiga existenţa făcând ce îi place. Şi totuşi, după acest început entuziast, comenzile întârziau să vină. Aşa că a mers mai departe şi a trecut la alte îndeletniciri: grafitti, web design, desen pe maşini. „Tot ce puteam să învăţ în plus am învăţat. Veneau comenzi, nu refuzam nimic şi am început să dau rateuri. Am intrat în impas. Aşa că am decis: fac un produs şi îl vând multora.  Dar producţia e scumpă, nu aveam experienţă, ce să fac? Îmi plăceau genţile, aşa că am făcut genţi şi am descoperit Kickstarter-ul. Adică o platformă unde îţi  prezinţi ideea şi oamenii investesc înainte ca produsul să existe. Cu prima campanie am strâns 30.000 de dolari, pentru o geantă. Incredibil! Dar vedeam proiecte care adună sute de mii, milioane. M-am întrebat unde greşesc şi m-am uitat la imaginea de ansamblu. Am realizat că îmi trebuie un produs care să fie deosebit. Aveam deja lămpile. Un prieten venea la birou şi îmi tot zicea că vrea şi el o lampă. Asta era! Putem avea răspunsul problemei chiar lângă noi, dar dacă nu avem experienţa de a conecta punctele, nu vedem soluţia. E important să ieşim încontinuu, să vedem imaginea de ansamblu, să conectăm punctele”, concluzionează arhitectul  designer.

 

Laura Ionescu, co-fondatoare la Dume de Mestecat şi copywritter, a pledat pentru dezordine. Pentru dezordine creativă. Asta în contextul în care reprezintă o afacere care a pornit de la o idee de distracţie: o platformă cu jocuri de cuvinte ilustrate s-a transformat într-un business. Ea citează un studiu NASA privind gândirea divergentă. „98% dintre copiii de 4-5 ani care au dat acest test erau genii creative; procentul ajunge la  30% peste câţiva ani, apoi la 12%. Şcoala e motivul din spatele scăderii bruşte a procentului, şcoala ordonează şi nouă ne place liniştea pe care ne-o dă ordinea. Creativitatea e joacă. Jocul de cuvinte e cea mai simplă formă de joacă. Ne dezordonăm pe teme date”, sintetizează Laura Ionescu. În acest timp, pe ecran apar exemple de jocuri, care, ilustrate, au ajuns să aducă şi bani; de exemplu: „I can t stop drinking about you”.

 

De la „Gaz pe foc” la mii de kilometri în alergare

Andrei Roşu a trecut de la membru de „boy band” românesc  – mai ţineţi minte trupa „Gaz pe foc”? –  la reprezentant din câmpul  muncii, cu job în bancă şi, mai târziu, la statutul de sportiv de anduranţă. Ca adolescent, Andrei a avut şi el revelaţia că băieţii din formaţii au succes la fete.  „Nu aveam studii muzicale, nu aveam talent, nu ştiam să cânt. Dar astea sunt amănunte, până la urmă. Ştiam să compun versuri”, povesteşte, cu umor, Andrei, însoţit de râsetele publicului.  Adică versuri de felul: „Sună dacă ţii la mine /Sună-mă şi va fi bine”.  A urmat, aşadar, etapa „Gaz pe foc” – Andrei a făcut parte din formaţie 8 ani, până în 2000. Atunci a decis să părăsească trupa şi a urmat perioada serioasă şi călduţă: freză serioasă, ochelari, job în bancă (fiindcă membrul de trupă absolvise de fapt o facultate cu profil economic). Cu „viaţa călduţă şi petreceri de weekend” au apărut şi alte provocări. „Începeam să pun kilograme. Simţeam că e ceva în neregulă, dar nu mă durea. A venit copilul (între timp se căsătorise), m-am lăsat de fumat. Mi-am dat seama că băieţelul meu e un „mini me”,  că va deveni ca mine”, spune Andrei şi deschide drumul spre noua etapă. „Am devenit sportiv amator. Am reînceput să alerg. Asta mi-a dat o stare foarte bună”, spune sportivul, contabilizând ce a adunat (sau scăzut) în ultimii ani: a ajuns în 60 ţări, are 25.000 km alergaţi, 15 kg în minus şi doi copii care fac sport.

 

 

Artistul Bogdan Simion e impresionat de influențele culturale ale minorității rome şi cântă la cobză pe scena TEDx Cluj.

 


Ciprian Iacob, compozitor, deschide sesiunea a doua, cu un performance.

 

Cătălina Curceanu e cercetător în Fizică Nucleară şi vorbeşte despre computere cuantice, încurajând investiţiile în Ştiinţă. „Dacă ai un dolar, investeşte-l în ştiinţă, ştiinţa poate produce multe, multe lucruri”, spune ea. Potrivit cercetătoarei, dezvoltarea muncii în domeniul computerelor ar aduce beneficii în diverse sectoare: de la îmbunătăţirea tehnologiilor actuale la sisteme de Realitate Virtuală mai realiste, Inteligenţă artificială mai prietenoasă şi utilă pentru societate. Tehnologia ajută şi pe alte fronturi: în lupta cu terorismul cibernetic şi schimbările climatice, spune Curceanu.

 

 

S-a ajuns şi la tema meditaţiei: Hedi Hoka a introdus un TED Talk despre mindfulness.

 

Delia Vîrgă, psiholog principal în psihologia muncii și organizațională, vorbeşte despre  fericirea la locul de muncă, adaptată la era digitală. „Ce ne face fericiţi? Creşteri salariale?”, întreabă psiholoaga. „Daa”, zice cineva din sală, deşi se pare că răspunsul corect e „Nu”.  Cheia ar fi, de fapt, în relaţiile bune cu ceilalţi oameni, care influeanţează starea de bine. „Ne angajăm pe Linkedin, ne distrăm pe youtube,  avem relaţii pe Tinder, ne povestim viaţa pe bloguri”, enumeră Vîrgă. Cum menţinem, deci, relaţii armonioase cu colegii de muncă, într-o lume digitală? „Reţeaua socială e plasa de siguranţă socială pe care o accesăm în momene dificile”, spune ea. Şi propune crearea de „Săli de fitness emoţional şi social”. „E bine să avem relaţii bune cu tehnologia, dar şi cu oamenii de lângă noi”, concluzionează psihologul.

 

Pledoaria pentru citit poveşti

Rita Carter, publicist și producător pentru BBC, specializată în funcţionarea creierului uman, pledează pentru citit. Cu costuri minime, cititul aduce beneficii pe multe linii: ne ajută imaginaţia, îmbunătăţeşte memoria, dar şi relaţiile personale. Cititul ne-ar face persoane mai bune. Şi nu e vorba aici de cititul „utilitar”, de care avem nevoie în viaţa de zi cu zi, nu e vorba despre instrucţiuni şi manuale. Merită să citim despre oameni, spune Carter: ficţiune, romane, poveşti. Ficţiunea e foarte utilă: citind despre oameni, îţi imaginezi ce e în mintea altora. „Când citeşti nu doar afli despre personaj, ci şi trăieşti experienţa lui, într-o oarecare măsură”, spune Rita Carter, aducând imagini şi exemple de studii care susţin asta şi ştiinţific. „Creierul are nevoie de antrenament, iar să citeşti ficţiune e un mod bun să faci asta. E bine şi pentru societate”, spune Rita Carter.  Citind despre perspective noi, empatizezi cu alţii. „Astfel ajungem să avem o societate mai empatică”, arată ea.

 

 

Hashem Al-Ghaili, comunicator „vedetă” în domeniul ştiinţei, are o pagină de Facebook cu milioane de fani. A absolvit Jacobs University Bremen şi are un master în biotehnologie moleculară, comform CV-ului Tedx. Hashem vorbeşte despre cercetări şi tratamente pentru cancer. „Ce s-a întâmplat cu cercetările în toţi aceşti ani? Numărul supravieţuitorilor e în creştere, dar nu am câştigat lupta”, spune el. Acesta a vorbit şi despre noile încercări de tratare a cancerului şi pledează pentru „Embrionic cancer therapy” (aplicată embrionului uman), dar completează şi că sunt diverse provocări: cele de etică şi regulamentele stricte, având în vedere că se lucrează cu embrioni. El susţine chiar că regulile ar trebui revizuite şi chiar înlesnite, astfel încât aceste cercetări ajutate de tehnologie să meargă înainte. Unii sunt impresionati, alţii din public nu aderă fără rezerve la această perspectivă – unii cred că e extremă sau susţin demersurile pentru ca şi alte tipuri de cercetări de tratamente să avanseze; oamenii vin uneori la speakeri şi îşi împărtăşesc părerile – gândirea critică e activă în sală.

 

Mark Grist a renunţat la jobul de profesor pentru a fi poet şi povesteşte că, după întâlnirea cu cea care avea să îi devină soacră,  a început să viziteze locurile unde au trăit poeţii clasici sau mormintele lor, căutând inspiraţie.

Cum arată un performance în lumea poeziei (poem cu un pug):

 


Melania Medeleanu, care a avut unul dintre cele mai apreciate „talk”-uri la ediţia de anul trecut, a primit titlul de „Ambasador TEDx”. „Nu o să uit niciodată de felul în care m-ați primit anul trecut. Vă mulțumesc pentru felul în care tot timpul îi susțineți pe cei care au emoții”, a spus Melania Medeleanu.

Scriitoarea Ioana Nicolaie povesteşte despre uşi şi alegeri, cu un exemplu din viaţa recentă: o campanie pentru un tânăr orfan, lansată după un telefon. „Am aflat despre un copil rămas orfan şi nu doar că rămăsese orfan, dar rămăsese şi cu o datorie de 17.000 euro, care nu putea fi nicicum acoperită cu pensia sa de urmaş. El împlinise 18 ani. Aş fi putut să las telefonul acesta aşa. Dar am ales să merg mai departe. Cu sprijinul oamenilor, am reuşit să strângem 20.000 de euro în trei zile. Pe băiat nu l-am văzut niciodată, până aseară, când, aflând că sunt la Cluj, mi-a adus flori. Am ales să deschid uşa aceea şi să fac ceva cu ea. Şi alţi oamenii au deschis uşi, au donat 20 de lei sau mult mai mult”, povesteşte Ioana Nicolaie, îndemnând publicul să deschidă „uşi”.

 

 

Rebecca Ribbing e project manager la „Muzeul Eşecului”, născut în Suedia, un loc unde se adună produse care au… eşuat. „Societatea noastră e obsedată de succes, ne plac oameni strălucitori, oamenii de succes. Demonizăm eşecurile. Dar de la ele vin oportunităţile de învăţare. Eşecurile sunt oportunităţi excelente de învăţare. Eşecul e important în inovare”, spune Rebecca. Din eşecul unui produs se pot extrage lecţii. Poate fi vorba de Segway-ul care urma să revoluţioneze transportul şi lumea (dar nu a făcut-o), de pixul Bic pentru femei, de ochelarii Google sau de jocul inspirat din afacerile imobiliare ale lui Trump, care nu a fost decât o versiunea plicticoasă de Monopoly. „Trebuie să normalizăm eşecul, ca să învăţăm din el. Să avem un mediu unde oamenii se simt ok şi dacă există posibilitatea de eşec”, spune Rebecca.

Ernesto Sirolli, specialist în dezvoltare economică locală, începe discursul cu un procent brutal: 99% dintre stratup-uri eşuează. Acesta susţine că e esenţial să îi asculţi pe antreprenori şi a mai subliniat că nicio afacere de succes nu a fost lansată de o singură persoană. Aşa că recomandarea lui e ca fiecare partener din afacere să îşi preia o „felie” din atribuţii, şi anume cea care i se potriveşte. „Antreprenorul trebuie să conştientizeze de ce îi place să se ocupe: îi place să producă lucrul acela? Îi place să îl vândă, e bun la marketing? Se pricep la finanţe? Ei trebuie să se identifice. Fă o anumită parte din afacere, fă-o bine şi găseşte pe cineva care să preia celelalte componente. Nu trebuie să faci un plan de afaceri, ci să îţi formezi o echipă care să facă un plan de afaceri. Unuia îi place produsul, unuia oamenii, celălalt se asigură că afacerea supravieţuieşte”, sintetizează Sirolli.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare