Un tur al Revoluției din 1989 sâmbătă la Cluj aduce un tribut dedicat tinerilor Luminița Mișan, de 21 de ani, și Ballai Zoltan Csaba, de 18 ani, care au participat la Revoluția din Cluj și au fost uciși
Actualitate by Actual de Cluj - mai 15, 2025 0 157
Un tur al Revoluției din 1989 sâmbătă la Cluj aduce un tribut dedicat tinerilor Luminița Mișan, de 21 de ani, și Ballai Zoltan Csaba, de 18 ani, care au participat la Revoluția din Cluj și au fost uciși.
Traseul trece prin locuri importante ale întâmplărilor: județeana Partidului Comunist, sediul Armatei, casa conspirativă a Securității, ceasul Revoluției. De asemenea, cei prezenți vor avea ocazia să discute chiar cu participanți la evenimentele de acum 35 de ani. Turul e sâmbătă la ora 15, durează trei ore, participarea e gratuită iar aici se fac înscrierile.
Luminița Mișan s-a născut pe 15 mai 1968 și era muncitoare la Cooperativa Arta Jucăriilor: confecționa păpuși, ursuleți, diverse jocuri. Sora ei o descria ca o persoană energică și plină de viață, iar mama își amintește că ‘se băga în toate’ întrucât ”nu-i e frică”. Și așa a fost: pe 21 Decembrie 1989, Luminița a fost în primele rânduri ale revoluționarilor atacați cu pistoale mitralieră. În aceste zile, Luminița ar fi împlinit 57 de ani.
Ballai Zoltan Csaba s-a născut pe 18 mai 1971 și era elev la liceu. Pe 21 Decembrie 1989, purta tricolorul revoluționar în fruntea protestatarilor. Ajunși față în față cu militarii, un prieten l-a tras de mână: ”Și-au încărcat armele, trebuie să plecăm”. Iar Zoltan a răspuns ”Nu, nu îmi e frică”. El și câteva zeci de oameni au fost împușcați în următoarele minute. Dacă n-ar fi fost ucis, ar fi împlinit 54 de ani.
”Manifestanții nu au cedat. Au revenit în stradă a doua zi pentru a cere din nou libertate, democrație și un trai decent. Dictatura comunistă a fost dărâmată într-un final. Totuși rămâne deschisă întrebarea dacă revendicările au fost îndeplinite. Pentru aceasta, facem în cadrul turului o analiză plină de miez a cauzelor, desfășurării și consecințelor Revoluției din 1989”, spun organizatorii.
Turul Revoluției prezintă zilele din Decembrie 1989, când sute de mii de oameni au ieșit pe străzile României pentru a-și cere libertatea. Și pentru a muri în numele ei. Proiectul itinerant se desfășoară la Cluj, București, Timișoara. Fiecare traseu aduce informații mai puțin cunoscute despre întâmplările ce au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Beliș: proiect turistic cu arhitectură modernă în Apuseni, avizat cu rezerve. Arhitectul-șef al județului: Nu respectă ghidurile făcute pentru a proteja arhitectura tradițională care au rezistat în instanță /Pavilioanele vor fi redesenate
apr. 17, 2026 0
-
Raport: Centrul Cultural Clujean, care reunește 100 de instituții, atrage după 10 ani de activitate doar 25% din ce a prognozat ca sponsorizări în 2025. ”Trăim un paradox apăsător”
apr. 17, 2026 0
