Percheziții azi în Cluj într-un amplu dosar de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și alte infracțiuni
Actualitate by Actual de Cluj - mai 15, 2025 0 115

Percheziții azi în Cluj într-un amplu dosar de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și alte infracțiuni.
Perchezițiile sunt derulate azi de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, e vorba în total de 32 de percheziții domiciliare – în București și județele Călărași, Ialomița, Argeș, Galați, Bacău și Cluj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale și tăinuire.
Din dovezi a reieșit până acum că începând cu luna august 2022 ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat, până în luna martie 2023, în mod coordonat, în scopul delapidării unor cantități semnificative de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale. Unul dintre membrii grupului, în calitate de angajat al societății respective, ar fi întocmit comenzi fictive utilizând identitatea unor clienți care nu aveau cunoștință despre aceste operațiuni. Ulterior, comenzile astfel întocmite ar fi fost confirmate de compartimentul financiar-contabil al firmei păgubite.
”Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, după preluarea cantităților de îngrășăminte și pesticide, șoferii mijloacelor de transport ar fi fost direcționați de ceilalți membri ai grupului către alte societăți cu profil agricol, unde bunurile ar fi fost descărcate și comercializate la prețuri, cu aproximativ 50% sub valoarea de piață”, arată anchetatorii. Aceștia adaugă că pentru crearea unei aparențe de legalitate a tranzacțiilor, administratorii firmelor beneficiare ar fi procedat, în baza unor înțelegeri prealabile cu membri grupului infracțional, la înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi, în care ar fi atestat date nereale cu privire la proveniența bunurilor achiziționate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de către membrii grupului este estimat la peste 7,2 milioane de lei, adică aproximativ 1,4 milioane de euro.
La sediul central al DIICOT urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 17 persoane.