Închide

Un meșter din Cluj a conceput pantofii de distanțare socială

Actualitate by Actual de Cluj - mai 27, 2020 0 1630

Restricțiile impuse pentru a combate răspândirea noului coronavirus s-au relaxat din 15 mai, dar știm cu toții, trebuie să respectăm anumite reguli, în special cele de păstrare a distanței de siguranță față de cei din jur. Pentru cei care nu o fac, un meșter pantofar din Chiuiești a găsit soluția: pantofii de distanțare socială.

Grigore Lup s-a născut în Chiuiești și este meșter în încălțăminte din piele încă din adolescență, când la început a lucrat ca ucenic. De câțiva ani buni are propriul atelier pe strada Dâmboviței din în Cluj-Napoca. A simțit pe propria piele cum pandemia de COVID-19 i-a afectat și lui afacerea și a înțeles încă din primul moment că mai ales acum când restricțiile s-au relaxat, doar păstrând distanța de siguranță putem trece mai repede peste această perioadă. Astfel, a inventat în atelier pantofii de distanțare socială, a căror mărime începe de la numărul 70. În acest mod, cei care îi încălță sunt obligați să păstreze o distanță de cel puțin jumătate de metru față de oricine.

“Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se băgă domnule aproape de tine, parcă îți suflă în ureche. Am zis <hai să fac, domnule, niște pantofi astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a povestit amuzat Grigore Lup pentru dejeanul.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu