Închide

Un clujean de 27 de ani ar fi furat o mașină și ar fi condus-o mai mulți kilometri sub influența alcoolului, deși nu avea permis

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 18, 2024 0 87

Un clujean de 27 de ani ar fi furat o mașină și ar fi condus-o mai mulți kilometri sub influența alcoolului, deși nu avea permis.

S-a întâmplat în comuna clujeană Suatu, unde un tânăr de 27 de ani are acum dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință. Aceasta, după ce în 16 martie în jurul orei 3 dimineața ar fi sustras un autoturism din curtea unui imobil din localitatea Suatu, pe care l-ar fi condus până în localitatea Sânicoara, adică peste 25 km, unde a fost depistat de polițiști. În urma verificărilor, aceștia au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentaților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu