Închide

Umilința unui medic din Cluj: „Am realizat că în această țară nu ai nici o șansă și înțeleg de ce pleacă oamenii. N-o fac pentru bani. Și pentru bani, dar în principal pentru alte lucruri, pentru siguranță.  Aici ai sentimentul că poți fi distrus cu dreptatea în mână”

ActualitateTop News by Catalin Suciu - iun. 21, 2019 25 58908

O doctoriță din Cluj, care a preferat să preia cazuri grave la UPU în locul unor șoferi prinși băuți la volan a fost condamnată la un an și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la abuz în serviciu și favorizarea infractorului.

Poliția a depus o plângere împotriva sa.  Vorbim despre Adela Golea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Cluj. Faptele pentru care a fost condamnată Adela Golea s-au petrecut în urmă cu 3 ani, în perioada când aceasta era medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Cluj. Adela Golea a solicitat personalului medical să preia cu prioritate pacienții veniți la urgență în stare gravă și nu cazurile de șoferi depistați cu alcoolemie de către polițiști.

După ce au fost refuzați din cauza aglomerației, ofițerii au sesizat conducerea Poliției și totul s-a lăsat cu o plângere penală, în urma căreia Adela Golea a fost trimisă în judecată în anul 2018. Sentința a venit: 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, instigare la abuz în serviciu și favorizarea infractorului.  Adela Golea trebuie să presteze și 60 de zile muncă în folosul comunității la Tribunalul Comercial sau la Primăria Cluj-Napoca. Sentința nu este definitivă, dar doctorița Golea se gândește să nu facă nici apel.

Adela Golea e pe cale să renunțe la meserie.

„Renunț la tot, eu n-am omorât pe nimeni, am lucrat pe lege, mi-am ajutat colegii să nu fie acuzați de malpraxis și am fost trimisă în judecată. Eu nici măcar n-am fost anunțată de asta, m-au sunat colegi de-ai dumneavoastră în 2017, în Vinerea Mare, să-mi ia o reacție. Nu știam nimic. Asta este țara în care trăim. Nu cred că este fezabil să merg mai departe cu procesul, să-mi mai pierd 3 sau 10 ani din viață pentru asta. Dacă asta și-au dorit, să îndepărteze un medic..Pot profesa altceva, le voi respecta decizia.

Activitatea dintr-un spital pe contractul de muncă ca șef de secție este următoarea: tu îți organizezi secția, nu vine altă instituție să o facă. M-a sunat o colegă noaptea, mamă singură cu doi copii acasă și îmi spunea că polițiștii o amenință că-i fac dosar penal. Am discutat cu un polițist. Eu dacă iau un doctor de lângă un pacient sosit la UPU, iar pacientul face stop, îmi bag colegul la malpraxis, da? Acolo se salvează vieți. În acest moment mă gândesc ce să fac cu viața mea. Nu mă mai interesează nici comunitatea, deși în 20 de ani cred că am făcut ceva pentru această comunitate clujeană, poate mai mult decât alții care stau în funcții publice. Eu nu mai stau 10 ani să-și bată alții joc de mine. Îmi găsesc o slujbă să mă întrețin, nu am familie de întreținut, sunt singură, iar acum se pune problema ca eu să trăiesc, să am o slujbă de supraviețuire. Dar am terminat-o cu spitalul.  

Este singura dată când am realizat că în această țară nu ai nici o șansă și înțeleg de ce pleacă oamenii. N-o fac pentru bani. Și pentru bani, dar în principal pentru alte lucruri, pentru siguranță.  Aici ai sentimentul că poți fi distrus cu dreptatea în mână. Dacă aș avea cu zece ani mai puțin, nu m-aș uita în spate. Nu pentru bani, nu pentru poziție, ci pentru că aș vrea să mă simt siguranță și respectată. Îmi pare foarte rău, nu credeam că voi trece prin așa ceva vreodată. Despre decizie instanței nu pot să fac comentarii, fiindcă nu trebuia niciodată să se ajungă aici. E o bătaie de joc. „

Citiți și:

Zid în fața doctoriței Adela Golea. Șef UPU-SMURD: „Prioritate au întotdeauna bolnavii, nu șoferii băuți. Sunt perioade în care ai câte 130 de pacienți la UPU în 12 ore”

25 comentarii

  1. Angajati suficienți asistenți și medici in UPU astfel încât să nu existe momente in care sa aleaga intre două priorități. Oameni care mor si recoltari de sânge de la indivizi care pun în pericol viața lor si a altor oameni nevinovati.

  2. E o rusine ce a facut justitia fata de un medic care a lucrat in serviciul de urgenta, in slujba cetatenilor din toata Transilvania. Asta in conditia in care serviciul de Medicina Legala are garda de urgenta si putea face alcolemiile.
    Tara nu isi doreste medici buni pentru populatie.

  3. Doamna doctor Adela Golea este un medic dedicat și un om minunat. Și-a sacrificat multe nopții și zile și ani și nervi și multe altele … in UPU. Nimeni nu știe ce înseamnă sa lucrezi in UPU decât medicii de urgentă din UPU. Este o responsabilitate imensa . Un stress intens.
    Este trist ce i se întâmpla. Trăim intr- o țara in care POLIȚIA cere parola sa intri intr-un oraș și nu este trasa la răspundere și unde Poliția amenință jurnaliștii și cum se vede medicii. Păcat domnilor polițiști . Probabil credeți ca nu o sa va îmbolnăviți niciodată. Eu va doresc ca dacă cumva ajungeți de urgentă in UPU sa aveți norocul sa fie de garda Dna dr. Golea ….atunci ați avea o șansa. Dar se pare ca nu o sa aveți acest noroc și nici alți pacienti și nici noi …ca uite isprava ați mai distrus un OM.
    Consider ca este obligată sa facă recurs.
    Sunt alături de ea.

  4. Dna dr. Golea este un medic de exceptie care nu merita asa ceva.Medicii din UPU cunosc prioritatile cazurilor sosite in urgenta,iar Politia nu are ce cauta sa se amestece in legislatia UPU.Ar trebui toate institutiile sa aiba malpraxis,inclusiv magistratii.Doamna doctor nu renuntati,e nevoie de oameni dedicati ca dumneavoastra!

    • Știți ce înseamnă UPU? UNITATE PRIMIRE URGENTE!!!! Un betiv este o urgență? Sa se facă un cabinet sau un punct de recoltari non stop, slecial pentru asta!!

  5. a facut si marea doamna Golea destule… Cati Medici au plecat din upu din cauza dansei? Eu cunosc cel putin 3. Ca sef iti asumi tot si rezolvi Drum bun la pensie.

  6. D-na dr. Golea, nu renuntati! Viata d-vs a fost UPU, cu grija pentru fiecare viata, cu noptile pierdute, cu gândul mereu acolo… Cata lume știe cat de greu e sa vezi ” grozăviile” din UPU, suferinta pacientilor, a apartinatorilor.
    Poate se schimba ceva in aceasta directie; oamenilor le este necesara si sănătatea si siguranta personală… Ambele inseamna viata!
    De ce nu sunt sanctionat cei care fac regulile, legile care e se bat cap în cap??? Absurd, nu?
    Atunci, o noua lege, care sa reglementeze aceasta doua prioritati…

  7. După 20 de ani în serviciul de urgenţe, cu siguranţă ajungi să vezi şi să trăieşti drame pe care puţini le înţeleg, poate atunci doar când ajung în acea situaţie disperată, când viaţa lor atârnă de inspiraţia şi priceperea medicului, de puterea acestuia de a-şi stăpâni emoţiile şi de a lua decizii cu adevărat decisive, pe moment, ce fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.
    Să interferezi cu activitatea acestor oameni, pentru a le impune ce să facă în situaţii când viaţa altor oameni depind de concentrarea şi mobilizarea acestora, mi se pare o prostie fără margini. Mă întreb oare, dacă copilul judecătorului care a dat această condamnare s-ar zbate între viaţă şi moarte în camera UPU, ce ar hotărî atunci judecătorul? să trimită medicul să preleveze probe de sânge unui beţiv, sau ca medicul să se ocupe să salveze viaţa copilului său…?
    Acesta este un exemplu de sistem strâmb, incapabil să judece simplu, elementar. Probe de sânge pentru beţivi se pot preleva în orice unitate spitalicească, oricât de pârlită ar fi aceasta. Să te duci la UPU şi să pui viaţa altora în pericol pentru asta, mi se pare de-a dreptul “românesc”…, iar ca să ajungi să condamni un doctor pentru că si-a făcut meseria, este absolut ruşinos.

  8. Dacă e vorba doar de recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcolemiei mă gândesc că nu era chiar o gaură in cer sa puneți un asistent sa o facă. Dacă ați fi respectat algoritmul trecut la upu lor nu le-ar fi venit rândul niciodată, căci se simțeau probabil foarte bine. Iar timpul trecea in favoarea lor….ceea ce nu e corect. Poate unei eventualeeventuale i s-ar fi putut face dreptate tinandu-se cont de aceste analize. În rest aveti dreptate.

  9. Acesta este rezultatul direct și fără dubii (și) a activității celebrului INM, care scoate pe banda rulanta foarte mulți imbecili cunoscători ai „științei” dreptului numiți „magistrați” și care ne spun cu mandrie ca ei „aplica legea” (???!!!) Care, aia de procedura penala/civila? Ca altfel n-au ce dracu aplica ci doar sa cerceteze sau sa JUDECE fapte pe baza de probe. „Aplica legea” precum milițienii, nu? Apoi încodată se dovedește ca ineptia asta juridica (termen din categoria celor utilizați de către regimurile totalitare, comuniste, fasciste etc.) „abuzul în serviciu” ca fapta penala poate servi oricând și oricui pentru a „cerceta” pe oricine și da diverse condamnări . E buna încă pentru „sistem” și toți rahatii de securiști păpușari care-l deservesc. Ca atare de peste 2 sau 3 ani de când Curtea Constituțională a cerut modificarea Codului Penal privind definirea mai clara a termenului (deși putea fi scos sau înlocuit cu unul mai „european”) respectiv stabilirea mai clara a unui prag (al gravitatii faptei, al cuantumului valoric) întrucât se încalcă principiile constituționale,… a rămas la fel. Da-o dracului de Constituție, nu (?) ! 😠🤮

  10. Le doresc acelor polițiști si acelor judecători, să ajungă in urgență în UPU si sa fie lăsați sa aștepte, pentru ca personalul de acolo este ocupat cu recoltarea de probe de la niște bețivi!!!!

  11. Dreptate pentru doamna dr. Adela Golea!
    E clar ca trece printr-o depresie, care o face sa abandoneze totul. Colegii, sindicatele si nu in ultimul rand pacientii ar trebui sa-i fie alaturi.
    Sa simta ca merita si trebuie sa lupte pentru adevar, pentru ca profesia de medic si oamenii care o practica sa se bucure de respectul firesc.

  12. Probabil că legea spune că recoltarea de sânge pentru dozarea alcoolemiei intră în atribuțiile serviciului de medicină legală. Domnișoara Dr. Adela Golea ar trebui să pună juristul instituției pe care o patronează să o apere. Cred că intră în atribuțiile de serviciu ale acestei persoane să ne scutească de asemenea mizerii. Mai există și Colegiul Medicilor din România care ar putea avea ceva de spus în situația dată… Dacă ar fi avut timpul necesar și nu ar fi avut urgențe vitale, probabil că i-ar fi servit pe reprezentanții Poliției Rutiere mai repede

  13. In orice tara civilizata, unde coruptia si nepotismul nu domnesc, se stie ca la urgente intotdeauna pacientii sunt triati dupa gradul de severitate al afectiunii! Intotdeauna va fi vazut prima data pacientul care risca sa moara indiferent de cate ore stau altii deja la coada! Am experimentat pe pielea mea in 2 tari diferite din vestul Europei. E chiar ridicol ca politia , care ar trebui sa fie exemple in a proceda dupa reguli, a incuraja si a cunoaste legea, sa se considere deasupra legii si sa procedeze exact cum te-ai astepta de la partea needucata a populatiei! Respecta ca sa fii respectat!

  14. Daca este posibil, sunt disponibil pentru a acoperi cele 60 de zile in locul Dnei Dr.
    Pot fi contactat prin această adresă de Email de persoana oficială.

  15. […] * Doctorița Golea a anunțat că se retrage din sistemul medical și spune că, dacă i-ar permite vârsta, ar pleca din România fără să se uite înapoi. Într-un interviu actualdecluj.ro, fosta șefă de la UPU și director medical la Spitalul Județean, susține că nu va depune nici apel la hotărârea judecătorească. (DETALII) […]

  16. Doamna Dr Adela, nu ne-am cunoscut personal, ne-am auzit doar la telefon…printre lacrimi. Era o seara ploioasă a anului 2013, bunica mea fiind internată la secția de cardiologie a spitalului din Bistrița. Era o criză acuta de Amiodarona, singura substanță care i-ar fi salvat viața in momentul acela. Medicul ei curant imi spune trist și frustrat ca stocurile la Bistrița s-au epuizat. In acel moment m-am prăbușit, dar o putere de sus, cel mai probabil data de tatăl meu care era dus deja într-o lume mai buna tot din aceste inconsistente medicale, m-a facut sa incerc si in centrele spitalicești mai mari din apropierea Bistriței. Am luat telefonul in mana si am sunat la Cluj, descurajată de toți cei din jur care mi-au spus că nu o sa ma ajute nimeni sa gasesc medicamentul. După nenumărate insistențe la telefon cu spitalul județean din Cluj, am reusit sa ajung sa-i explic situația doamnei doctor Adela ( in momentul acela i-am reținut doar prenumele, pe care nu-l voi uita niciodată). Plânsul meu a ajuns la ea, printre lacrimi ii ceream ajutorul, ii ceream sa nu-mi lase bunica sa moara, ii ceream sa o salveze, sa o mai am lângă mine…Nu a clipit deloc și a aprobat trimiterea Amiodaronei la Bistrița, salvandu-i astfel viața. Ii port o imensă gratitudine tot restul vietii mele. Repet, nu ne-am văzut personal, nu am mai avut tangență niciodată pana atunci, iar dansa a fost un OM. Referitor la ceea ce i se intampla acum, ii dau dreptate, m-am mutat din România într-o țară care prețuiește medicii!! Unde pacientul in stare grava e primul „servit”, unde poliția isi vede de atribuții, unde se respecta OAMENII.
    Doamna Doctor Adela Golea, va doresc tot binele din lume!!

  17. What a tragedy… it’s not right and it’s not fair. Dr Golea is an exceptional doctor and a leader in Romanian Emergency medicine… one of the best we have. I’m lost for words to hear about this and if she does leave emergency medicine behind then it will be an enormous loss for Romanian emergency medicine on a national level 😔😔😔

    #DistrusCuDreptateaInMână
    #PacientiiAuPrioritate

  18. O fi fost vreun polițist cu alcoolemie și nu la prioritizat! 🤔 Dar să frizezi absurdul e dincolo de logica. Ce sa mai spui de bun simț. Iar sentința e cel puțin infantilă!

Lasa un raspuns pentru Tiberiu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare