Închide

„Omul Cosmos” încurcă proiectul imobiliar Prodvinalco de pe Horea. Vecinii acuză și neconcordanțe privind deschiderile parcelei

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iun. 20, 2019 0 661

Proiectul imobiliar propus de compania Prodvinalco prin proiectanții de la Arhimar pe locația H33, adică un imobil cu 52 de apartamente, a fost pus pe așteptare în drumul spre avizare, după ce vecinii –  atâtcei de pe Horea cât și cei de pe strada Crișan-  au acuzat mai multe probleme pe care proiectul le-ar avea. Primarul Emil Boc a scos din pălărie teoria indicilor maximali care nu vor mai fi tolerați la Cluj și le-a cerut proiectanților o soluție de echilibru argumetând că el e cel care își va asuma soluția în fața Consiliului Local (pe care îl controlează oricum politic). Dar, înainte, a fost de acord să trimită topografii primăriei să măsoare terenul, după ce vecinii de pe Crișan au acuzat că frontul la stradă din acte e mult mai mare decât cel real, existent în teren. Descoperirile din teren vor dicta ceea ce se va întâmpla cu proiectul.

Pe o parcelă de peste 3800 mp folosită parțial în ultimii doi ani ca spațiu temporar pentru evenimente și botezat H33 de arhitectul Dan Clinci, cel care a venit cu ideea utilizării culturale, compania Prodvinalco dorește un ansamblu mixt de locuințe și spații cu altă destinație (funcțiuni medicale). Proiectanții de la Arhimar au prezentat propunerea comisiei de urbanism a Primăriei. Arhitectul Valentin Moldovan de la Arhimar a spus că accesul se face de pe strada Horea printr-un gang auto îngust dar și de pe strada Crișan grație unei parcele achiziționate ulterior. Pe parcelele vecine sunt locuințe și Facultatea de Litere. Pe tot terenul se dorește edificarea unei construcții cu 52 de apartamente. Terenul este încadrat în două UTR-uri, așa că la strada Horea se propune o înălțime de subsol, parter, trei etaje și mansardă, iar la strada Crișan 5 nivleuri de subsol, două etaje și mansardă. „Ideea proiectului e de a crea curți de lumină, să ne lipim la calcanele existente, să păstrăm clădirea din spate și să o integrăm în ansamblu”, a mai explicat Moldovan.

De pe Horea, accesul se face printr-un gang de 3 metri. Despre el, arhitetcul Voicu Bozac din comisia de urbanism a spus că e mult prea mic față de ceea ce solicită legea pentru ca o mașină de pompieri să poată intra, 3,80 metri lățime și 4,20 metri înălțime. Proiectanții au anunțat că fix astea sunt dimensiunile din teren.

Înzestrat cu voce și mână liberă de la Boc la alte ședințe, arhitetectul-șef Daniel Pop a spus  că respectivul gang poate fi lărgit la cât este nevoie. Cei din sală l-au anunțat că este printr-o clădire de locuințe existentă care nu permite mărirea lui.

Primarul Emil Boc care a luat în mână ședința de urbanism, mai ales că la discuții au fost prezenți și reprezentanți ai vecinilor de pe Crișan și Horea, a început să joace cartea legală în fața părților. „Eu vreau cadrul legal, nu povești, nu nimic. Noi juriștii suntem obișnuiți cu legea, articolul care spune asta cu gangul”, a afirmat primarul.

După ce a fost anunțat că e vorba despre un STAS nr.118 și un ordin de ministru, Boc a decretat că vecinii zic că nu are dimensiunile menționate. Proiectanții l-au contrazis și au spus că există măsurători în acest sens. „Siguranța cetățenillor este prioritară. Numai legile nu le negociem, trebuie respectate. E nevoie de verificare în teren”, a mai spus Boc.

„Omul Cosmos” și ferestrele

Vecinii de pe strada Horea cu ferestre spre curtea unde se va edifica imobilul Prodvinalco și situate pe calcanul unde Kero și Oku l-au pictat în premieră pe Omul Cosmos s-au plâns că viitoarea construcție le va lua lumina și că le va scădea dramatic calitatea vieții. Aceștia au ferestre de la bucătărie pe unde instră în apartamente singura sursă de lumină.

Voicu Bozac a explicat că ferestrele pe un calcan sunt un abuz și că, legal, acestea nu au ce căuta acolo. În plus, arhitectul Vlad Negru, membru în comisie, a mai explicat că însorirea trebuie asigurată camerelor de living și dormitor, nu bucătăriilor, adăugînd că în acest caz proiectanții chiar au încercat să nu acopere ferestrele vecinilor și au venit cu o soluție decentă raportată la actualul context.

Noua invenție a primarului: teoria indicilor maximali

Primarul Boc a introdus în discuție o nouă teorie, cea a indicilor maximali, care, după cum a arătat, oferă o valoare obiectivă asupra proiectului. Și a cerut să știe indicii. El a spus că este de preferat un mix de interes între investiție și interesul public dar și cel al vecinilor. „Dar nimic sub ce spune legea. Dacă mergeți pe maxim, trebuie să oferiți chestii pentru oraș”, a adăugat primarul. Proiectanții au informat că au un Procent de Ocupare a Terenului (POT) de 50% și un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 2,2 în condițiile în care indicii admiși sunt POT 60% și CUT 2,2. ”Oameni buni, nu mai mergem la CUT maxim în Cluj”, a tranșat primarul. Proiectanții au spus că s-a ajuns la formula proiectului din obligația legală de a acoperi calcanele existente și că soluția a fost avizată și de monumente. În plus, au mai semnalat că în urma realizării studiului de însorire a fost micșorată succesiv clădirea propusă. Imobilul este retras față de clădire din curte cu „Omul Cosmos” la 2,5 metri însă vecinii au semnalat că oricum nu vor mai vedea sorele. Arhitecții din comisie s-au mai contract cu vecinii cu privire la ferestrele din calcan și au indicat că pot fi obligați să își închidă respectivele ferestre în urma unui proces.

„Este o chestiune care ține de bunul simț și bunul simț înseamnă la Cluj ca toată lumea să aibă de câștigat, dar nu rapace, să ne rupem fâșul și să ne ducem în vârful indicelor maximi admiși. Eu sunt cel care voi merge cu proiectul în Consiliul Local și nu pot argumenta că așa vrea mușchii comisiei și îmi trebuie o soluție de echilibru”, a mai decretat primarul.

În plus, viceprimarul Dan Tarcea a ținut să spună că Primăria trebuie să își asume și ce a a făcut statul înainte prost dar nu poate face rabat de la lege deși oamenii vor soare și în bucărie.

Vecinii de pe Crișan acuză date funciare false

În discuții au mai intervenit și ceilalți vecini de pe strada Crișan nr. 19, care, prin avocatul Norbert Cosma au semnalat faptul că, în teren, frontul nu are 22 de metri cât spun proiectanții și CF-ul ci are 19,1. „Aceasta aruncă în aer multe aspecte. Nu se mai respectă retragerile. Chiar eu am chemat un topograf în teren ca să măsoare  frontul. În plus, avem o problemă cu însorirea deaorece patru apartamente au ferestrele orientate către viitorul imobil și vor rămâne fără soare”, a mai atras atenția reprezentantul vecinilor. Aceștia au mai avut obiecții cu privire la cota 0 a terneului propusă de proiectanți.

În final, Boc și comisia au stabilit să amâne discuția pe proiect. „Bine că ne-am lămurit groso-modo. Măsurăm, am făcut notă să meargă cu ea și cu rigla lor în cealaltă mână. Să ne dea un răspuns sec privind frontul”, a sintetizat primarul. Arhitectul șef a adăugat că „partea de locuire să sufere modificări”, având în vedere teroria indicilor maximi adusă în discuție de Boc. Arhitetcul Voicu Bozac a mai propus o atenție mult mai mare la vecinătatea cu Facultatea de Litere, o clădire protejată, iar primarul i-a ținut isonul. Boc s-a interesat chiar de ce nu este niciun reprezentant al Universității la ședință. Proiectanții l-au mai lămuri că au prezentat proiectul la nivel de prorector, în speranța că vor fi și ei interesați de spații în noua clădire, însă că nu au fost preocupați.

 

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu