Ultimul lot din Autostrada Moldovei A7 a fost atribuit: conexiune rapidă până la granița cu Ucraina, prin Siret
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 21, 2026 0 68
Ultimul lot al tronsonului Suceava – Siret din Autostrada Moldovei (A7) a fost atribuit, marcând un pas important pentru finalizarea conexiunii rutiere de mare viteză spre frontiera de nord a României, arată secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu. Este vorba despre Lotul 3 Bălcăuți – Vamă Siret, considerat punctul final al autostrăzii înainte de granița cu Ucraina.
Câștigătoarea licitației este asocierea FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL, un parteneriat româno-ucrainean.
Proiectul beneficiază de finanțare europeană prin Programul Security Action for Europe (SAFE), aprobat de Comisia Europeană pentru infrastructură duală, cu utilizare atât civilă, cât și militară.
Contractul prevede realizarea unor lucrări complexe, printre care:
- construcția a 12,7 kilometri de drum expres pe teritoriul României;
- extinderea DN2 la două benzi pe sens pe o lungime de 1,44 km, până la punctul de trecere a frontierei;
- construirea unui pod peste râul Siret, cu o lungime de 967 de metri;
- realizarea unui Centru de Întreținere și Coordonare;
- amenajarea a două noduri rutiere: Siret Sud și Siret Nord;
- modernizarea a 15 kilometri de drum pe teritoriul Ucrainei, spre Cernăuți, prin dublarea benzilor de circulație, pentru a asigura un trafic fluent după finalizarea conexiunii rapide.
Durata totală a contractului este de 42 de luni, dintre care 12 luni sunt alocate proiectării și 30 de luni execuției lucrărilor.
Semnarea contractului va putea avea loc după expirarea termenului legal de 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații. Dacă nu vor exista obiecții, autoritățile estimează o semnare rapidă, în contextul unui calendar accelerat impus de programul de finanțare europeană.
Finalizarea acestui lot închide practic întregul traseu al Autostrăzii Moldovei până la granița cu Ucraina, adjudecat pe loturi.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Banca Națională a României își deschide sediul la Cluj, cheamă vizitatori la Ziua Porților Deschise
apr. 21, 2026 0
-
Brandul clujean de lenjerie intimă Jolidon apelează pentru a doua oară la insolvenţă, la un deceniu de la prima intrare în incapacitate de plată, una dintre cele mai mari insolvențe din 2025, cu 400 creditori
apr. 21, 2026 0
