Închide

Ultimul aristocrat de la cel mai mare castel privat din Transilvania: „Când am recuperat proprietatea, am zis: Dumnezeule, părinţii mei locuiau aici!”

ActualitateEconomieRecomandarea redacției by Kristina Reştea - oct. 13, 2015 0 6342

Cu un palton de un „verde-vânător”, silueta nobiliară se îndepărtează de castelul părăginit, trecând prin larma festivalieră. Te gândești că, uneori, „sângele albastru” impune atitudine, neostentativ. Domnul cărunt, cu o ținută ce îți amintește de eticheta vechilor familii nobiliare, pășește hotărât, dar fără grabă, cu mâinile strânse la spate. E mersul unui proprietar de castel. Și nu întâmplător: domnul cărunt în palton „verdevânător” e fostul proprietar al castelului din Gilău, istoricul Barcsay Tamás. Mai precis, după cum spune actualul proprietar (care e om de afaceri fără blazon în albumul de familie): „domnul Barcsay e ultimul aristocrat care a deţinut castelul”.

nobilul

A ieșit oficial în public cu ocazia unui festival pus la cale de noul proprietar al castelului și de asociații săi. L-am întâlnit în curtea fostului său castel și, fiindcă în prezentarea publică de la deschiderea festivalului a vorbit despre istorie și a oprit povestea la părinții mei”, l-am întrebat despre amintirile personale.

Descendent al unei familii cu nume de principi și baroni în arborele genealogic (Barcsay -Banffy), istoricul școlit la Oxford s-a stabilit ulterior în Canada, nu mai poartă niciun titlu nobiliar lângă nume, vorbește fluent patru limbi și înțelege româna, are un apartament la Budapesta și unul la Cluj și a păstrat o bucată de castel, în Gilău. A crescut în America de Nord (departe așadar de istoria în care oamenii sunt proprietari de castele), a studiat în Marea Britanie și e urmaş al familiei Barcsay-Banffy.

Castelul care, spun specialiștii, ar putea reconstitui întrega istorie a arhitecturii din Transilvania, e retras din viaţa publică, de ani de zile. În stilul „frumoaselor adormite” monumente din Transilvania, precizează trasând o paralelă de poveste fostul proprietar al castelului, istoricul Barcsay Tamás. Domeniul duce cu el o istorie în care trec, pe rând, bătălii şi războaie, incendii, distrugeri, construiri şi restaurări, prin care trec episcopi, refugiata regină Izabela din Ungaria, principele George I Rakoczy şi familia Banffy.

Castelul-puzzle care poate recrea întreaga istorie a arhitecturii din Transilvania

 

După moartea contelui Dennis Banffy, castelul ajunge la o rudă a acestuia, care îl vinde unui industriaş. Domeniul reintră în proprietatea familiei în 1911, când este cumpărat de Katherine Barcsay de Nagybarcsa (contesă Banffy de Losoncz) şi ajunge aşadar, prin căsnicie, la familia Barcsay, datorită zestrei unei descendente Banffy.

 

Sursa foto: arhiva personala a familiei, pe www.gilaucastle.com

 

După 1945 castelul este naţionalizat, iar apoi revendicat şi, în cele din urmă, redobândit de Barcsay Tamás. În 2012, istoricul Barcsay Tamas și-a recuperat castelul și, ulterior, destul de repede, l-a vândut. Proprietar e acum un om cu afaceri în construcţii (mai cunoscut în Cluj ca proprietar al cafenelei Bulgakov), Nagy Elek, castelul e administrat printr-o fundație și în acest weekend, cu implicarea organizatorilor Zilelor Culturale Maghiare, curtea a devenit gazdă de festival. Clădirea e în stare avansată de degradare, acum se fac cercetări arheologice, iar, în viitor, ar urma să fie pus în aplicare un proiect de restaurare. Eventual cu bani europeni.

 

„Cum menţii o astfel de proprietate? Este cel mai mare castel privat din Transilvania, nu mai fusese locuit de 10 ani. Dacă nu vindeam, restaurarea sa ar fi fost aproape imposibilă. Aşa că a fost nevoie de cineva care are mijloacele să facă asta. Adică, dacă renunţăm la termenul elegant britanic (“means”, n.red.): e nevoie de bani. Să vând a fost una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea. Eu voi continua să păstrez o mică parte a castelului. Deşi nimic nu e mic aici”, admite, zâmbind, fostul proprietar de castel, în conferință de presă ținută în cort, în week-end, chiar în grădină, aproape de castrul roman. „Mi-ar fi fost greu să mă rup de Gilău, de Transilvania”, spune urmaşul familiei Barcsay-Banffy.

Citește mai multe:

FOTO/VIDEO Cum arată castelul “aristocrat” din pădure, în era post-tranzacţie: domeniul de la Gilău a intrat în circuit festivalier

După conferință, începe festivalul, cu dansuri pe scenă în curtea castelului, tururi ghidate de către istorici, lupte medievale și gulyas unguresc, gătit la ceaun. Printre toate acestea, se plimbă paltonul verde.

 

Povești cu castele: vizita incognito în Comunism, film pe domeniul unchiului la Bonțida

 

Rep.: Ați povestit despre istoria castelului, despre trecut și v-ați oprit la episodul cu părinții. Ce amintiri aveți dumneavoastră de la castelul din Gilău?

Barcsay Tamás: Am fost aici când eram copil, la 4 ani jumate, am amintirile unui copil de 4 ani jumate. Trăiam în Budapesta, nu locuiam aici iarna. Unchiul meu („great-uncle”) Miklos Banffy, scriitorul, avea o casă în centru, în Cluj, unde mai petreacem timp. Practic, toamna eram acolo, iarna în Budapesta şi din aprilie aici.

Thomas Barcsay la castelul Gilau, 1943

 

Când ați revenit, ca adult, pentru prima oară?

Am plecat din România, ne-am stabilit în Canada, iar castelul a fost confiscat. Prima dată când am revenit, eram tânăr. Perioada Ceauşescu înseamnă de fapt câteva perioade diferite. În anii 60 era încă o relativă libertate. La acel moment, era mai bine decât în Ungaria, oricum. Eu eram la universitate atunci, la Oxford, și am venit într-o vizită în zonă, în regiune. Am venit și aici, la Gilău, dar aici nu se ştia cine sunt. Eram doar un turist, Funcționa pe atunci un fel de şcoală, dar nu pentru copii. Pentru adulți. Cred că era o inițiativă pentru reeducarea ţăranilor. Clădirea era încă în stare bună.

Cum a fost pentru dvs să revedeți din această postură, a vizitatorului, o casă pe care o cunoașteți de copil ca fiind a familiei?

Aveam prieteni englezi, atunci, cu mine. Puteam să le spun că aceasta fusese casa mea, cândva. Era destul de ciudat acest context – acest castel fusese al nostru, al familiei. Cei care conduceau instituția au pus un om să mă conducă, să îmi facă un fel de tur. Iar el m-a recunoscut din fotografii, fiindcă semăn mult cu tata. Şi mi-a zis: nu mai spune un cuvânt! Nu spune cine eşti şi pleacă rapid!” Era atunci o lege în vigoare care interzicea foştilor proprietari să revină pe proprietatea lor. A fost o experienţă interesantă. Când am recuperat proprietatea, mi-am dat seama. Am zis „Dumnezeule, părinţii mei locuiau aici!” Era o viaţă foarte diferită – viața lor față de cea a generației mele. Eu am crescut în Canada, unde nimeni nu are castele. Nici multimilionarii nu au astfel de proprietăţi. Poate da, în Franţa, Anglia, în Germania. Dar în America de Nord… apoi mi-am adus fiica aici și normal că și ei i s-a părut ciudat că tatăl ei a trăit, scurt timp, aici. Avea 22 de ani când am adus-o prima dată, adică aproape de vârsta când eu făcusem vizita de pe vremea lui Ceaușescu.

Când aţi decis să începeți demersurile pentru obținerea proprietății și cât de lung a fost procesul?

A fost un proces lung. Legea care a dat dreptul real de restituire a proprietăților a venit în 2001, dar totul a durat foarte mult. Am avut un avocat foarte bun. Dar trebuie să spun ceva, ce am mai menţionat şi într-un interviu în Ungaria: cel puţin în România ai putut să îţi recuperezi proprietăţile. A durat mult, dar a existat posibilitatea recuperării. În 2012, eu am recuperat proprietatea de la Gilău.

Aţi ştiut imediat că vreţi să îl vindeţi?

Nu! (Un „nu” hotărât şi nostalgic, n.red.). Nu am vrut niciodată să îl vând.

Ce credeaţi că veţi face cu un castel?

Cred că nu prea m-am gândit la asta, probabil nu am gândit cum ar fi trebuit o astfel de chestiune. Aici e o construcție care are 60 de camere, care avea nevoie de renovări; iar bani nu erau disponibil. Ne-am gândit că puteam să facem totuşi ceva, să avem un loc de evenimente, de nunţi. În 2012, am avut un mare bal internaţional aici, cu oameni de peste tot din lume. Şi ne-am gândit: s-ar putea să funcţioneze o astfel de idee! Şi apoi am plecat în Spania, iar când m-am întors, omul care era aici, la proprietate, m-a chemat, spunând că vrea să îmi arate ceva. M-a dus în una dintre încăperi, în sala care era locul de luat masa. Și tavanul căzuse. Atunci mi-am dat seama: nu pot să fac asta! Trebuia să găsesc altă soluţie.

Cum s-a întâmplat acest proces, de căutare a unui nou proprietar? V-aţi întâlnit cu alţi posibili cumpărători? Au mai fost oameni interesaţi?

Da, au fost. Au venit ei la noi. Noi nu am făcut niciodată reclamă. Mai veneau unii care credeau că pot să ia un asemenea domeniu cu 100.000 de euro.

Care a fost cea mai ridicolă ofertă pe care aţi primit-o?

De fapt, nu cred că am primit o ofertă ridicolă. A apărut la un moment dat un grup de oameni ciudaţi, care arătau cam straniu. Ne-au întrebat de preț, iar noi am dat unul. Era un preţ, desigur, de start, unul de la care să poţi porni o negociere. Au tăcut. Le-am zis: e doar un preţ de pornire. Dar ei au dispărut, nu am mai auzit apoi nimic de ei. Dar au fost şi oameni serioşi.

Cum aţi decis cui vindeți? Preţul e, desigur, important. Dar ce altceva a mai contat în negocieri?

Decizia a avut mult de-a face cu intenţiile proprietarului de după achiziţie. A fost, e adevărat, şi un anume preţ sub care nu am fi coborât. Altă condiţie pe care am pus-o tuturor a fost că eu voi păstra o parte din castel. Toţi cumpărătorii au fost de acord cu asta. Apoi a apărut Nagy. Tatăl lui a fost scriitor, om de cultură, m-am gândit că îl va menţine într-un fel respectabil și cred că a făcut asta.

Adică aţi avut încrede că va face ceva de care să nu vă fie ruşine când reveniţi aici? Se întâmplă asta?

Cred că se întâmplă, cred că drumul pornit e unul bun. Eu, desigur, nu mai am niciun cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă în viitor. Am vândut. Dar pot să vin aici când vreau.

Actualul proprietar si fostul proprietar

Actualul proprietar si fostul proprietar

Ce urmează pentru dumneavoastră?

Vreau să petrec tot mai mult timp în Europa. Am un apartament în Budapesta şi un mic apartament în Cluj. (Discuția este întreruptă de cineva, care vrea să îl salute pe aristocrat. „A very good friend”, precizează Barcsay). Am sosit necunoscând pe nimeni în Cluj. Iubesc Clujul, atmosfera, orașul. Mi-am adus aici un prieten finlandez, în aprilie. A fost absolut cucerit de oraş!

Ce s-a schimbat în acești ani în Cluj?

Acum câţiva ani nu ştiam cum să plec de aici, nu aveai ce să faci. Acum vreau să tot rămân. Sunt tot felul de locuri în care să îți petreci timpul, e artă, sunt cafenele, baruri, operă.

Ce lipseşte?

Poate câteva librării, mai multe cafenele. Dar sunt…

Sunteți la curent cu ceea ce se întâmplă cu celelalte proprietăți Banffy?

Nu mă privesc pe mine, e o altă linie, o altă ramură a familie. Dar le-am vizitat, desigur.

Ați fost la Electric Castle (popularul festival care are loc pe domeniul Banffy de la Bonțida)?

Nu, dar am fost la un eveniment la TIFF. A fost foarte ciudat! Se proiecta un film din 1942. Acesta a fost anul când mă plimbam prin grădină, vizitându-l pe unchiul meu („great-uncle”) aici.

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare