Închide

UBB semnează acord cu Universitatea din Viena, acordă DHC profesorului Fritz Mitthof

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - oct. 24, 2015 0 334

Un profesor de la Universitatea din Viena primește luni titlul de Doctor Honoris Causa al universității „Babeș-Bolyai”.

E vorba de profesorul Fritz Mitthof, care primește titlul de DHC la propunerea Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB. Laudatio va fi prezentată de Gelu Florea, membru al Departamentului de Istorie Antică şi Arheologie.

Fritz Mitthof s-a născut la Stuttgart în 1964 și s-a format în mediul școlii de științe ale Antichității de la Heidelberg, dedicându-se istoriei greco-romane și studiului surselor sale scrise. A devenit cercetător în același domeniu la Universitatea Friedrich Schiller din Jena și, mai apoi, în cadrul Comisiei pentru Istoria Antică a Dreptului a Academiei de Științe din Viena.

Din 2004 a ocupat postul de Profesor de Istorie romană, științe ale Antichității și Epigrafie al Universității vieneze. Aria sa de interes științific cuprinde o multitudine de aspecte ale istoriei și civilizației Imperiului roman din epoca Principatului și specifice Antichității târzii, editarea critică a surselor grecești și latine, istoria antică a Europei de sud-est,  relația dintre istoriografia latină și studiul identităților sau Egiptul greco-roman.

O dată cu decernarea titlului de DHC, la UBB are loc și o prelegere a rectorului Universității din Viena Heinz Engl, la Facultatea de Matematică și Informatică, dar și semnarea unui acord de parteneriat cu Universitatea din Viena, dezvelirea plăcii comemorative a Împăratului Iosif al II-lea, un moment muzical susţinut de Quarz Band și o prezentare de carte: Alexandru-Bogdan Bud, „Limitele loialității dinastice: Iosif al II-lea și românii din Transilvania în Epoca Modernă”, precum și prelegerea profesorului Hermann Scheuringer de la Universitatea din Regensburg.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags