Închide

TRANZACȚIA FINALULUI DE AN. Ce așteaptă un "acționar atent" de la BT în era post-achiziție Volksbank

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 10, 2014 0 327

 

Să crească cota de piață, profitul, dar și valoarea nominală a acțiunii – acestea sunt așteptările post-tranzacție după preluarea Volksbank ale unuia dintre fondatorii BT, fost președinte și încă „acționar atentla evoluția TLV (simbol bursier al băncii clujene listate pe Bursa de Valori București).

„Mă aștept să crească cota de piață cu până la 3%. Mai mult nu va fi posibil, prin această tranzacție, dar se mai poate crește organic spre o cotă de piață mai mare. Mă mai aștept ca tranzacția să se vadă în rezultatul anual, cu profit suplimentar, să se fi luat adică un portofoliu de bună calitate, iar profitul să crească chiar începând cu acest an. M-aș bucura să crească valoarea de piață a acțiunii, m-aș aștepa ca valoarea acțiunii să treacă de 4 lei (de la 1,7 acum, n.red.)”, a enumerat pentru Actualdecluj.ro Iosif Pop, fondator, fost președinte și încă acționar al băncii clujene. „Acționar atent”, după cum precizează el însuși. De asemenea, acționarii așteaptă să se îndeplinească și targetul asumat chiar de președintele BT, iar banca cu sediu în Cluj să ajungă pe locul 2 în sistem. E o țintă posibilă, dar care depinde nu doar de strategia și acțiunile viitoare ale BT, ci și de mișcările ocupanților primelor două locuri – BCR, respectiv BRD. „Mă aștept să fie o mișcare bună această achiziție”, concluzionează Pop.

Amintim că Banca Transilvania, a treia bancă din sistem în funcție de active, a anunţat astăzi semnarea unui angajament ferm pentru achiziţionarea integrală a acţiunilor Volksbank România de la Österreichische Volksbanken AG, Groupe BPCE, DZ BANK AG şi WGZ BANK AG. BT şi Volksbank România vor funcţiona ca entităţi bancare distincte în următoarele luni, până la finalizarea formalităţilor legale şi obţiner ea tuturor aprobărilor aferente. După închiderea tranzacţiei va începe integrarea Volksbank România în structura BT. Menţionăm că subsidiara din România a băncii preluate de grupul clujean a fost puternic afectată de criză şi a raportat pierderi de sute de milioane de euro în ultimii ani.

Citește și:

TRANZACȚIA FINALULUI DE AN Ce plan are BT după ce a cumpărat Volksbank

 

TRANZACŢIA FINALULUI DE AN. Ce spune un client Volksbank, în pregătire să devină client BT: “”Neutru” e mai bine decât “Nemulţumit””

 

TRANZACŢIA FINALULUI DE AN: Horia Ciorcilă despre achiziţia VOLKSBANK: “BT îşi va continua planul de a ajunge pe locul 2 în topul băncilor din România”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.