Tișe are 20 de voturi în forul județean. Pentru a deține majoritate calificată, contează și pe rămășițele vechiului PDL
ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 30, 2020 0 1222
Scorul electoral al PNL la nivelul județului Cluj, de peste 46%, îi va asigura lui Alin Tișe un număr de 19 voturi în forul administrativ al Consiliului Județean (cu al său, 20, dat fiind că și președintele are drept de vot ).
În total, Consiliul Județean Cluj e compus din 36 de aleși, cu președintele în funcție, 37.
Dispunând de cele 19 mandate ale PNL, președintele Consiliului Județean mizează așadar pe o majoritate absolută în plenul administrativ, însă nu și pe una „calificată” (care presupune 2/3 din numărul consilierilor aleși), procedură necesară pentru adoptarea proiectelor de hotărâre care vizează patrimoniul.
În acest sens, în spiritul tradiției, și la nivelul Consiliului Județean va continua parteneriatul cu UDMR. Politicienii maghiari au transmis marți, pentru Actual de Cluj, că sunt interesați să continue parteneriatul cu Alin Tișe, având ca pretenție să păstreze o poziție de vicepreședinte.
În prezent, UDMR intră în Consiliul Județean cu 5 mandate, ceea ce i-ar asigura lui Tișe exact numărul necesar de voturi pentru formarea majorității calificate (respectiv deținerea a 25 de voturi în ședințele administrative).
Au mai fost însă ocazii în care unii consilieri județeni ai UDMR n-au jucat după preferințele lui Tișe, pe proiecte care aveau legătură cu Aeroportul, de exemplu. Pentru astfel de situații, președintele ales al Consiliului Județean îi are de rezervă, de această dată, și pe reprezentanții PMP, care de asemenea au intrat în Consiliul Județean cu două mandate.
Faptul că PMP a reușit să obțină pragul de 5%, și să acceadă în forul județean, e un semn clar că rămășițele vechii structuri PDL – controlală pe vremuri de echipa politică Boc-Tișe-Buda – încă funcționează la Cluj.
Noul for al Consilului județean Cluj (37 de membri)
PNL (20 de reprezentanți, 19 consilieri plus 1 președinte)
1.Alin Tise (președintele Consiliului Județean)
2.Minzat Marius (în prezent vicepreședinte, rămâne de văzut dacă va fi păstrat în funcție)
3.Tuluc Calin
4.Haiduc Cristian
5.Arion Hadrian
6.Marc Marinela
7.Cordis Lucian
8.Samartean Iuliu
9.Calatan Gheorghe
10.Forna Maria
11.Marchis Angela
12.Hodorogea Anca
13.Ciuta Cristian
14.Draghici Dumitru
15.Muresan Violeta
16.Popovici Alin
17.Bashar Molhem
18.Rusu Ionut
19.Balaj Marius
20.Abrudean Traian
PSD – 5 reprezentanți
21.Alexandru Cordoș
22. Valentin Cuibus
23.Laura Elena Chiorean
24.Vasile Sălătiona
25.Horia Chirteș
USR PLUS – 5 reprezentanți
26.Ovidiu Nistor
27.Adela Dehenes
28.Elena Muscă
29.Ionuţ Florea
30.Radu Iulian Molnar
UDMR – 5 reprezentanți
31.Vakar Istvan (în prezent vicepreședinte; rămâne de văzut dacă va fi păstrat)
32.Balla Francisc
33.Antal Geza
34.Res Eva
35. Lorinczi Zoltan-Laszlo
PMP – 2 reprezentanți
36.Augustin Criste
37.Avram Fițiu
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Storia: proprietarii din Cluj-Napoca cer 150.000 euro pentru un apartament cu 2 camere și 100.000 euro pentru 40 mp, de departe peste orice alt oraș din țară, pretențiile cresc cu 13% într-un an
oct. 05, 2024 0
-
Forțele de ordine au ieșit pe Piezișă, au legitimat zeci în doar trei ore, au dat amenzi de zece mii de euro
oct. 05, 2024 0