Spectacol de balet în duminica Paștelui la Opera Maghiară
Cultură by Actual de Cluj - apr. 12, 2015 0 452
Spectacol de operă diseară, în Duminica Paștelui – una dintre cele mai cunoscute piese ale lui William Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară”, e pusă în scenă la Opera Maghiară și nu oricum: amestecă baletul neoclasic cu dansul contemporan.
Coregrafia e asigurată de Melinda Jakab, pe muzica lui Felix Mendelsohn Bartholdy, creată pentru această cunoscută lucrare; regia și dramaturgia sunt semnate de Alexandra Felseghi, costumele sunt create de Andreea Lederjak, şi scenografia e realizată de Venczel Attila.
„Coloristica orchestrală surprinde evocator imaginile transparente ale „visului shakespearian” conturând viziunea romantică asupra acestei lumi onirice şi de basm căreia îi vor da viaţă scenică soliştii şi corpul de balet, orchestra Operei Maghiare Cluj sub bagheta dirijorală a lui Janko Zsolt”, explică reprezentanții Operei. Alături de ei urcă pe scenă tineri balerini ai Liceului de Coregrafie „Octavian Stroia”, precum şi copiii de la Studioul de Balet „Katrinecz Erika”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Împrumuturi cu dobânzi de 30% pe lună, datorii majorate cu 100 de euro pe zi și amenințări / Ce au reținut judecătorii într-un dosar de cămătărie din Câmpia Turzii cu sentință definitivă la Curtea de Apel
oct. 26, 2026 0
-
August 2026, al doilea cel mai bun august pentru turismul din Cluj din ultimii 12 ani: 73.337 de turiști, la un pas de recordul din 2023
oct. 26, 2026 0
