Închide

SPECIAL Ousmane, ce băiat! “Frate, io joc până la 70 de ani. La Cluj îs ca acasă, mă, aveți cea mai bună mâncare!” Ce spune N’Doye despre anii petrecuți România și ce recomandare are pentru “U” Cluj la finala cu Steaua

Recomandarea redacțieiSport by Catalin Suciu - mai 14, 2015 1 2985

Ousmane N’Doye se pregătește de sărbătoare cu ASA Târgu Mureș, cu care se află pe primul loc în Liga 1 cu 3 etape rămase de disputat până la finalul campionatului. În stilul său caracteristic, senegalezul răspunde tuturor întrebărilor fără nici o ezitare. Zice că-i român sută la sută și spune că nicăieri pe unde-a umblat nu s-a simțit atât de bine ca și-aici. “N-o să plec niciodată de la noi, din România”, ține să menționeze.

Reporter: – Salut, Ousmane, i-ai transmis lui Adi Falub să se salveze de la retrogradare cu U Cluj că apoi te muți aici. Așa ne-a zis el!  (DETALII)
N’Doye – Adi e fratele meu, mă, e unul dintre foștii mei antrenori, a fost corect cu mine și eu nu uit asta. Dacă ești fain, dacă ești corect, atunci îs și eu corect. Îl sun și îi dau mesaje de încurajare, vorbim, îi normal pentru că ne respectăm. Nu știu ce-i din vară, da eu sper să rămână U Cluj în prima ligă.

– Îți place la Cluj?

– Eu tot la Cluj îs, vin des la Cluj. E oraș mișto, mă, îmi place. Și oamenii-s fani. Io mă duc, frate, oriunde, și nu mă lasă nimeni să plătesc. Pe bune, mă jur. Și la Târgu Mureș și la Cluj. La Cluj am văzut peste tot fanioane cu U Cluj, în mașini de taxi, pe autobuze. Iau taxi când ajung la Cluj și îmi vorbește taximetristul tot drumul. Mă ia câte-unu: hai , bă, la noi, frate. Ești tare, hai la noi. Apoi nu-mi ia nici banii pe cursă, să mor io. La Târgu Mureș e la fel. În 80% din locurile unde merg, nu plătesc nimic.

„Când am mâncat prima dată mămăligă, am cerut încă o porție mare ca s-o duc în cameră”

– Unde mergi când ajungi în Cluj?

– E un restaurant tradițional, la un subsol. Acolo, frate. Aveți cea mai bună mâncare tradițională. Aș lua-o pe toată la pachet. Îmi place cel mai mult mămăliga cu brânză și smântână. Mămăliga caldă. Doar la Vaslui am mai mâncat așa bună, la Porumboiu la restaurant. Când am mâncat prima dată mămăligă, am cerut încă o porție mare ca s-o duc în cameră. E bună rău mămăliga, era superbă, perfectă.

– De pălincă ai auzit?

– Ce-i aia?

– O băutură tradițională de la noi.

– Oo, omule, io am crezut că-mi zici că-i ceva fel de mâncare că mă și duceam să-mi iau. Nu beau , io nu beau deloc alcool. Dar știi care-i cea mai bună băutură?

– Care?

– Apa plată. Și știi de ce? Că aia o bei și nu ți se face rău (râde).

N'Doye ajunge la multe dintre partidele Universității pe Cluj Arena

N’Doye ajunge la multe dintre partidele Universității pe Cluj Arena

– Și când nu mergi la restaurant ce faci?

– Atunci mă duc la meciuri, mă duc la stadion. La CFR sau la U. CFR merită respectată că are trofee , a luat campionate și cupe, a jucat în Liga. Și la U îmi place că-i atmosferă faină. Îs mișto suporterii, strigă, fac atmosferă. Am fost la patru meciuri , ultimu’ era cu Iașiul în tur. Io nu pot fără fotbal, îmi place mie mult, îmi place enorm, nu pot să stau un minut să nu mă gândesc la fotbal. Și când mă duc în vacanțe acasă, în America, îmi iau ghetele cu mine, am mereu ghetele mele la geantă. Știi ce fac? În loc să mă duc să-mi vizitez toți prietenii, îi iau pe câțiva , ne întâlnim cu alții la un teren și dăm fotbal. Seară de seară.

 

– De-aici și secretul longevității tale? Din plăcerea de a juca?

– Normal, ce altceva, io n-am jucat pentru bani niciodată, joc că-mi place fotbalul prea mult. Când intru pe stadion , sunt altfel,să mor io. Când văd lume pe stadion sunt cel mai fericit, nu există altceva mai bun pentru mine. Acolo-i universul meu, pe teren și între oameni. Îmi plac oamenii , mai ales românii că-s foarte prietenoși. Și steliștii m-au luat când eram la București și mi-au zis că le place de mine și să mă duc la ei. Poftim! Și steliștii.

Ndoye

„Frate, la cum joacă unii, io joc fără probleme până la 70 de an”

– Ai 37 de ani. Cât mai ai de gând să joci?

– Frate, la cum joacă unii, io joc fără probleme până la 70 de ani. Serios acuma, nu știu… o să joc cât pot. În prima zi când o să simt că nu mai pot, mă las direct, fără discuții. Mă duc la un antrenament, la un meci și dacă simt că –s gata, atunci mă opresc pe loc, în momentul ăla am terminat-o. Nu păcălesc pe nimeni.

– Ești de 8 ani  în România. Ce-ți amintești din primele tale zile aici?

– Să-ți zic una bună. Am sosit la Vaslui și m-am dus acolo la hotel la Porumboiu, chiar în prima noapte era asta. Am dormit că eram obosit și io mă trezesc în fiecare dimineață la ora 6 , că am rugăciunea, că mă rog în fiecare zi. Și m-am trezit atunci și-aud pe stradă un zgomot: tiric, tiric, tiric. Frate, ce-o fi? Apoi iar: tiric, tiric, tiric. Am ieșit pe geam să văd ce se întâmplă și-am văzut un cal, frate. Io n-am văzut un cal pe stradă în oraș nicăieri și la ora aia. Erau oameni în căruță , vreo trei-patru. M-am mirat, jur. Tot auzeam “tiric-tiric-tiric”. Mergea calu’ pe drum, frate.

– La Dinamo și Astra cum a fost?

– Excelent. Mie mi-a plăcut peste tot aici și-am prieteni peste tot. M-am înțeles cu oamenii care-au fost corecți cu mine și-au fost o mulțime. Am prieteni mulți, foarte mulți. Îmi pare rău de Cristi Borcea că e unde e acum, el e ca un tată pentru mine. Io sufăr când oamenii au probleme, așa am suferit și când era Gigi acolo. Și de Niculae îmi pare rău, îmi pare rău de toți. Le doresc să fie tari, puternici, să treacă peste greutăți. N-am vorbit niciodată de ei, nu o să o fac nici acum și zic doar că sufăr pentru ei. Toată lumea știe cum e acolo. (pușcărie – n.r.)

– Sărbătorești într-un mod aparte golurile. După meciul cu Viitorul ai scos un tricou cu Andra și-ai zis că vrei numărul ei. N-ai avut probleme cu Măruță?

– Haha, ce probleme, frate, Măruță e și el prietenul meu. Ne distrăm, ce mai. Iar Andra îmi place mult, are melodii mișto de tot. Eu vorbesc la trei zile și cu Măruță și ne dăm și mesaje. M-a întrebat cum se simte piciorul meu, că aveam ceva problem. Mă încurajează, îl încurajez și eu și tot așa. Așa e frumos.

– Revenind la lucruri mai serioase. Luați titlul? Ați pierdut cu Mediașul neașteptat.

– Io zic că bine că am pierdut, că acuma suntem mai atenți toți. Acuma vine Petrolul și o să vedem. Io îs credincios și cred că tot ce se întâmplă bine și rău pe lume , așa e dat să se întâmple. Fotbalul e plăcere, e pasiune, îi normal să câștigi și îi normal să pierzi. Dar dacă pierzi nu e o tragedie. Normal că vreau titlul, toți îl vrem , mai ales că venim să jucăm pe Cluj Arena în cupele europene. Tare mi-ar plăcea, jur, să vină și suporterii lui “U” să ne încurajeze atunci.

– Cum vezi finala Cupei României dintre “U” și Steaua?
– Io zic cum joc io atunci când am Steaua în față. Joc ca și în oricare alt meci. Nu trebuie să te gândești la nume, ci la meci. Pornești cu șanse egale și acolo ai șansa să demonstrezi că ești mai bun sau că poți fi mai bun. Pasiune, frate, încredere, asta îi trebuie lui “U” . Dacă nu mergi la meci cu încredere, mai bine nu te duci nici la cantonament, mai bine stai acasă. Fără pasiune nu poți face nimic în fotbal.

foto principal: gsp.ro

Ousmane N’Doye comentează victoria lui ASA cu Steaua 🙂

 

CITEȘTE ȘI:

SPECIAL Omul de sacrificiu. Aventurile lui Falub în fotbalul românesc și anunțul neașteptat al acestuia: “Poate mă las în doi ani de zile!”

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.