Închide

Se mută Academia de Muzică în ruina din Mănăștur promisă de 10 ani? Lucrările, estimate la 38 milioane de euro

EducaţieTop News by Actual de Cluj - nov. 11, 2019 0 262

Încă un pas pe hârtie pentru ruina din capătul cartierului Mănăștur din Cluj-Napoca, lăsată de izbeliște de mai bine de două decenii și care ar urma să devină sediu pentru Academia de Muzică din localitate.

Deocamdată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a anunțat vineri că a publicat în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții pentru extinderea și etajarea ruinei lăsate în paragină de două decenii ce ar urma să devină sediul Academiei de Muzică, plus o sală de sport și ateliere de întreținere.

Investiția ar urma să se ridice la 176,5 milioane de lei, adică peste 38 milioane de euro, bani din care Compania Națională de Investiții ar urma să asigure aproape 167 milioane.   ”Numărul studenților Academiei s-a multiplicat în ultimii 20 de ani de circa 8 ori, ajungând, până în prezent, la peste 1.000”, arată ministerul. ”Investiția de față vine în întâmpinarea nevoii educaționale identificate atât la nivel local, cât și regional – de creare a unei infrastructuri moderne, care să dezvolte educația muzicală și să satisfacă cerințele de pregătire a studenților și de organizare a evenimentelor artistice”.

Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca arată în nota de fundamentare a investiției că ”se luptă cu un destin secular, care a vitregit-o prin vrerea istoriei și a timpului, de deținerea unui patrimoniu imobiliar (clădirea Academiei), în care să își desfășoare liniștită întreaga viață spirituală, culturală, educațională. Academia de Muzică Gheorghe Dima este singura instituție de învățământ superior de stat din România care nu deține spații proprii pentru activitatea didactică, artistică și de cercetare”. Academia funcționează acum într-un spațiu retrocedat care este, după cum arată nota de fundamentare, ”în grav dezacord cu necesitățile instituției privind spațiul, atât ca suprafață, cât și ca funcționalități”. Instituția plătește o chirie de 13.500 de lei pe lună noilor proprietari, Episcopia Română Unită cu Roma de Cluj-Gherla, adică 35.000 euro pe an pentru o suprafață de 3.830 metri pătrați. ”Având la dispoziție un număr insuficient de săli de învățământ, de studiu, de producție artistică, de cercetare, raportat la un număr de 1.053 studenți înscriși în 2017-2018, activitatea se desfășoară cu mari dificultăți, programul fiind prelungit la 16 ore/zi (inclusiv sâmbăta și duminica). Și în aceste condiții, imposibilitatea asigurării sălilor de studiu, laboratoarelor necesare duce la utilizarea unor spații improvizate: holuri, capete de coridor, subsoluri, terase”, arată nota de fundamentare.
Construcția la clădirea de pe strada Bucium a început în anul 1995, destinația acesteia fiind inițial Spital Regional de Urgență. Când lucrările au ajuns la jumătate șantierul a fost oprit iar în anul 2006 terenul de 20.071 mp precum și construcția existentă de 3700 mp a fost predată către Ministerul Educației Naționale și în administrarea Academiei de Muzică. De atunci, nicio veste.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu